2.5 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăSpecialDe ce riscă tulcenii să rămână în frig

De ce riscă tulcenii să rămână în frig

Primăria din localitate condiţionează repornirea termoficării de plata datoriilor.

Furnizarea căldurii în sistem centralizat din municipiul Tulcea este incertă în iarna care se apropie. „Avem resurse financiare în bugetul local pentru a acoperi subvenţia pentru costul combustibilului acordată, până acum, de Guvern, dar nu vom acorda această subvenţie şi nu vom porni termoficarea dacă tulcenii nu vor plăti restanţele pe care le au la asociaţiile de proprietari pentru agentul termic consumat în iernile trecute.Nu putem greva 30 la sută din bugetul local, cât reprezintă subvenţia pentru căldură ce urmează să o plătim  în noile condiţii de subvenţionare, dacă beneficiarii acestei subvenţii nu plătesc restanţele pe care le au de aproximativ şase milioane de lei”, a declarat Constantin Hogea, primarul municipiului Tulcea.

Vinovaţi sunt şi administratorii

Conducerea Primăriei Tulcea încearcă să pună piciorul în prag şi în privinţa funcţionării asociaţiilor de proprietari responsabile de încasarea cheltuielilor de întreţinere. Primarul Hogea a mai declarat că nu doar tulcenii care locuiesc în blocuri sunt vinovaţi de acumularea datoriilor la întreţinere, ci şi şefii asociaţiilor de proprietari, care folosesc frecvent banii în scopuri personale. „Am încheiat un protocol cu Corpul experţilor contabili din Tulcea şi vom face audit la fiecare asociaţie de proprietari. Unde se vor constata ilegalităţi în utilizarea încasărilor de la întreţinere se vor deschide dosare penale pentru pedepsirea celor vinovaţi de cheltuirea ilegală a banilor oamenilor şi de prejudicierea firmelor de termoficare”, a precizat edilul.

Preţ neschimbat

Consiliul Local Tulcea a luat act, în ultima şedinţă, de propunerile primarului şi nu a mărit preţul gigacaloriei chiar dacă Guvernul a anulat subvenţia acordată la achiziţia de combustibil.

Astfel, în iarna care vine, cei aproximativ 12.000 de tulceni racordaţi la sistemul de termoficare vor plăti tot 150 de lei/Gcal.  

Reţelele au fost modernizate

„În ultimii doi ani am modernizat reţelele de termoficare şi s-au redus semnificativ pierderile de agent termic. Astfel vom putea păstra preţul plătit până acum de populaţie”, a declarat George Blejan, viceprimar al municipiului Tulcea. Edilii Tulcei mai spun că au încheiat un protocol pentru furnizarea agentului termic la un preţ mai mic, de la o centrală electrică modernă pe care o construieşte SC Alum.

Cele mai citite

Traian Băsescu spune că Rusia nu va risca folosirea armelor nucleare

Fostul președinte al României, Traian Băsescu a făcut o analiză politică atât a candidaților la alegerile prezidențiale și parlamentare din 2024, cât și...

Ciucă a dat în scris că nu va apăra pe nimeni în fața justiției. Nu l-a nominalizat expres pe Iohannis

Candidatul prezidențial al PNL, Nicolae Ciucă, a semnat în direct, la dezbaterea electorală de la Antena 3 CNN, o hârtie în care spune că...

CTP: Cine poate să-l oprească pe Simion

Istoria se repetă? Paralele între alegerile din 2000 și dilemele politice de astăzi Cristian Tudor Popescu analizează provocările politice actuale, trasând paralele cu alegerile...
Ultima oră
Pe aceeași temă