-1 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialDe ce renunţă mureşenii la ajutoarele de încălzire

De ce renunţă mureşenii la ajutoarele de încălzire

Numărul târgumureşenilor care beneficiază de ajutor pentru încălzire de la Primărie se micşorează pe an ce trece ca urmare a înăspririi controalelor în teren pentru verificarea dosarelor depuse de cei ce solicită subvenţia. Acest lucru a dus fie la respingerea dosarelor, fie i-a determinat pe târgumureşeni să nu mai solicite ajutorul conştienţi că nu se încadrează în noua legislaţie.

Astfel, în iarna 2010-2011, circa 150 de dosare au fost respinse, iar numărul celor care au cerut ajutor comparativ cu iarna trecută este aproape la jumătate.

„Au fost cereri respinse pentru că solicitanţii au bunuri care nu permit acordarea ajutorului sau pentru că aveau două locuinţe şi au cerut ajutor de încălzire numai pentru cea în care domiciliază”, a declarat şeful Serviciului de Asistenţă Socială din Primăria Târgu-Mureş, Marta Maior potrivit căreia verificarea în teren se face prin sondaj.

Totodată, actele depuse la dosar sunt confruntate cu situaţia înregistrată la Primărie. „Au fost situaţii în care părinţii nu aveau bunuri, dar avea copilul. Şi se iau bunurile la toţi cei care locuiesc în familie, chiar dacă mulţi au venit aici şi au zis păi eu nu am pe numele meu nimica”, a exemplificat Marta Maior potrivit căreia un sfert din dosarele respinse au avut la bază exact această situaţie.

Situaţie identică la Cluj

O situaţie identică s-a înregistrat şi la Cluj-Napoca. Acolo, Primăria a decis să creeze o bază de date prin care să verifice automat dacă persoanele care cer ajutoare de încălzire au mai multe proprietăţi sau dacă se încadrează în condiţiile legale pentru a primi subvenţii. După anunţarea acestei iniţiative, numărul celor care au cerut ajutoare a scăzut drastic.

Cele mai citite

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă