S-a creat o stare de spirit care-i face pe oameni sa astepte rezolvarea crizei in cateva zile. Asemenea iluzii pot avea numai cei care nu inteleg esenta fundamentala a problemei si o reduc la un conflict PNL-PD. Criza provine din contradictia dintre exigentele statutului nostru european, la care ne-am angajat prin semnarea tratatului de aderare in aprilie 2005, si majoritatea noastra parlamentara, care nu a aderat de fapt niciodata cu convingere la aceste valori si obligatii, iar azi se dezice pe fata de ele. Exemplul cel mai elocvent este scrisoarea catre UE semnata de parlamentari din mai multe partide de opozitie, plus niscaiva liberali, care au tupeul sa-l certe pe comisarul Frattini ca isi permite sa cheme la ordine o tara membra a Uniunii Europene, Romania adicatelea, cerandu-ne sa respectam angajamente pe care tot noi le-am facut ca sa fim primiti! Statutul de membru UE inseamna, in mod evident pentru aceste persoane, libertatea de a nu-ti mai tine angajamentele, de a scapa oricarui control sau cenzura, un fel de acces deplin la clubul celor situati deasupra legii. Europa ne-a primit pe cuvant, dar nu pe cuvantul lor. si-au dat cuvantul Constantinescu, Nastase, Tariceanu si mai ales Monica Macovei, care a fost crezuta mai mult decat toti. Semnatarii scrisorii n-au promis nimic, n-au facut nimic, ba chiar si inainte de 1 ianuarie, ca si acum, au facut numai lucruri pe care nu stiam cum sa le scuzam si sa le explicam. Ei nu au cuvant fata de Europa, cum nu au cuvant nici fata de alegatori.
Mai toti sefii lor de partid, minus poate Romania Mare, au discursuri pe fata pro-lege si pro-Europa. Dar intre discursuri si adevaratul lor comportament e o distanta foarte mare, care s-a vazut la motiunea anti-Macovei. Mare parte din lucrurile acuzate acolo erau pur si simplu angajamente europene facute cu acordul tuturor. Problema reala este ca majoritatea acestui parlament ales in 2004 nu mai corespunde statutului nostru european; greu l-am adus pana aici pe calea integrarii, iar acum s-a asezat precum catarul in fund si refuza sa se mai urneasca. si, colac peste pupaza, s-au mai gandit si sa-i scrie lui Barroso sa-l informeze cum stau lucrurile. Ei, dupa scrisoarea lor nu mai are nici omul acela vreo iluzie in ce ne priveste. Ne-am autocatalogat ca democratie electorala, adica una dintre zecile de tari in care oameni alesi democratic se poarta dupa alegeri oricum, numai democratic nu. Mai conteaza daca gasca asta e condusa de dl Voiculescu, liderul ei natural, sau vine tare din urma dl Tariceanu, de frica sa nu ramana pe dinafara?
Se poate rezolva acest lucru prin restructurarea Guvernului, indiferent ce partide sau persoane ies sau intra in noul guvern? In nici un fel. si nici macar alegerile nu pot oferi solutia, daca oferta politica ramane asa cum e azi, cu presedinti de partid nominali, teoretic proeuropeni ca dnii Geoana sau Tariceanu, dar care in momente esentiale fac pasul inapoi in favoarea adevaratilor lideri, oameni ca Hrebenciuc sau Patriciu.
Singura rezolvare de fond a situatiei ar fi ca un partid sau o alianta capabila sa puna in practica angajamentele noastre si compusa din oameni care nu au de ce sa se teama de procuratura sa obtina 51% din voturi. Cu sistemul electoral actual, sau cu cel agreat de partide, asta e aproape imposibil. stiu si parlamentarii chestia asta, si de asta se feresc de forme mai radicale de vot uninominal. In ce-i priveste pe cei care omoara Alianta zilele astea, ca sa se alature majoritatii de doi bani din Parlament, le urez sa castige in anul care vine cat intr-o intreaga viata politica, pentru ca e ultimul lor an. si sa nu dea tot profitul pe onorariile lui Finky si compania pentru aceasta geniala strategie de dus la fund pe banii tai. z
Alina Mungiu-Pippidi este politolog si presedinte SAR
