Niciun Guvern din lume nu poate aplica politici radicale dacă nu se bucură de încrederea celor guvernaţi. În pofida aparenţelor, România este o ţară ca oricare alta.
La ora la care scriu, premierul Boc s-a prezentat în faţa Parlamentului ca să-şi asume răspunderea asupra a două proiecte de lege. Ele cuprind în principal tăierea cu 25% a salariilor celor angajaţi direct de stat şi reducerea cu 15% a pensiilor.
PSD depune o moţiune de cenzură. Dar blocarea tăierii salariilor şi pensiilor are nevoie de 236 de voturi pentru a deveni fapt. Oamenii lui Emil Boc vor părăsi sediul Guvernului României, cu măsurile lor de austeritate cu tot, numai dacă celor 213 parlamentari ai PSD şi PNL, li se vor adăuga 23 de parlamentari ai puterii.
Parlamentarii Guvernului şi mai ales cei ai PDL au de făcut o alegere grea. Li s-a spus că dacă îl susţin pe Emil Boc, vor intra în istorie prin „reforme”, li s-a spus că fără acordul cu FMI, România se va duce pe apa sâmbetei şi că vom avea inflaţie de 20%, li s-a spus că alternativa la cabinetul Boc este opoziţia, li s-a spus că partidul lor este în pericol de „pedeserizare”. Li s-a spus că păstrând cu orice preţ Palatul Victoria, vor face atât de mult bine naţiunii încât PDL va avea şanse mari la alegerile din 2012.
Traian Băsescu, Elena Udrea, Radu Berceanu & comp. nu au deloc dificultăţi în a da lecţii de sofisme şi a impune exerciţii colective de retorică şi duplicitate. Dar acestea nu ţin loc de bani la buget şi nu vor valora nici 5% din voturi la alegerile viitoare. În plus, e greu de crezut că Traian Băsescu a prezentat inepţiile de mai sus ambasadorilor Uniunii Europene cu care s-a întâlnit ieri, la ora 13.00, cu vehemenţa nocturnă folosită în ultimele săptămâni pentru urechile autohtone. E greu să improvizezi când ai în faţă oameni obişnuiţi să se trezească dimineaţa devreme, să respecte cuvântul dat, să interpreteze corect limbajul universal al cifrelor, să asculte cu mare atenţie ce spune interlocutorul. E greu să vorbeşti verzi şi uscate în faţa unor oameni care gândesc mult şi vorbesc puţin.
Indiferent însă dacă guvernul Boc va cădea sau nu, acum, în Parlament, zilele sale la Palatul Victoria sunt numărate. Perspectivele României cu acest Guvern sunt crunte. Va fi rău şi dacă măsurile lui Boc vor fi aplicate şi dacă nu vor fi aplicate. Dacă vor fi aplicate, în câteva luni va fi nevoie de alte „măsuri de austeritate”, după cum a spus chiar ministrul de finanţe; dacă nu vor fi aplicate, România va trebui să se împrumute mai scump decât în prezent, ţara va fi cu adevărat în genunchi. Nimeni nu mai crede că de la Guvernul Boc mai poate veni ceva bun. Nimeni nu mai are încredere.
Este datoria preşedintelui României ca în al doisprezecelea ceas să propună naţiunii un arministiţiu. Este datoria preşedintelui să reconstruiască încrederea oamenilor în conducători.
Anticipatele nu sunt o soluţie. Din 2007 încoace, mergem la vot de două ori pe an. Am obosit, politicieni şi electorat deopotrivă. Nici suspendarea preşedintelui nu mai merge. Ideea a fost compromisă prin folosire abuzivă. Nici referedumul asupra măsurilor economice, nu e de dorit. Ce relevanţă ar avea? Medicul îşi supune la vot şirul de gesturi chirurgicale, salvatoare de vieţi?!
Singura soluţie rapidă şi posibilă este înlocuirea lui Emil Boc cu un om competent şi liber. E nevoie de un Guvern independent de reţelele politizate care drenează banii publici în largi buzunare particulare.
Este însă Traian Băsescu suficient de liber ca să caute un astfel de premier şi un astfel de Guvern? Şi dacă este, de ce nu a aplicat această soluţie până acum?
Ţara are nevoie de un premier capabil să sisteze rapid uriaşele achiziţii publice nejustificate, să desfiinţeze fără ezitare toate agenţiile şi ramurile ministeriale care taie frunză la câini şi să declanşeze un război fără milă împotriva marii evaziuni fiscale (un miliard de euro anual numai din contrabanda cu ţigări, adică jumătate din economiile stabilite cu FMI). La Palatul Victoria trebuie să ajungă urgent un cetăţean român suficient de instruit, suficient de cultivat şi suficient de om încât să înţeleagă că a tăia pensiile în România nu este o soluţie, este o ticăloşie. Că banii la buget trebuie să vină din altă parte, inclusiv din plafonarea veniturilor de zeci şi sute de mii de lei ale eşaloanelor privilegiate din administraţie.
Noul premier al României nu poate fi însă nici premierul nehotărât al mineriadei din 1991, Teodor Stolojan, nici vreun lider de mâna a doua, erodat în crizele jenante ale lui 2009, şi în nici un caz, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, singurul personaj de anvergură al ţării care stă bine unde stă. România are suficiente resurse de materie cenuşie, inclusiv în materie de administraţie. Lumea nu începe şi nu se termină cu Emil Boc sau cu şirul de foşti (posibili) premieri. Oameni de stat există, dar nu îi întreabă nimeni de sănătate.
Să nu ne înşelăm a mia oară. Reformele trebuie să pornească de sus în jos. E mult timp de când un înţelept anonim a spus că „exemplul nu este principalul lucru, ci singurul lucru care îi influenţează pe ceilalţi”. Şi nu a dovedit nimeni vreodată că s-a înşelat. De ce conducătorii noştri ţin tot timpul să doboare axiome? Or fi impostori?
