Persoanele atractive din punct de vedere fizic au salarii mai mari decât cele neatractive, relatează The Economist. Pe piaţa muncii văzută ca întreg (cu excepţia, de exemplu, a domeniului fizicii nucleare), aspectul fizic are un impact mult mai mare decât educaţia. Inteligenţa, însă, este pe primul loc.
Frumuseţea este recompensată în foarte multe joburi în care contează aspectul fizic, precum cel de agent de vânzări sau cel din domeniul relaţiilor cu clienţii. Însă în domeniile considerate ca fiind apanajul barbaţilor, femeile trebuie să muncească mai mult pentru a demonstra că pot să facă faţă solicitărilor.
S-a demonstrat faptul că frumuseţea presupune câştiguri mai mari, chiar şi atunci când vine vorba despre veniturile familiale. Un studiu din China a demonstrat că bărbaţii femeilor considerate ca fiind neatractive câştigă cu 10% mai puţin decât cei care au neveste frumoase. Concluzia studiului nu face decât să confirme bănuielile: femeile frumoase au mai multe şanse de a se căsători cu bărbaţi bogaţi.
De asemenea, persoanele atractive au mai multe şanse de a obţine un împrumut bancar decât cele neatractive, chiar şi atunci când riscurile de neplată sunt mai mari. În SUA, tot mai mulţi oameni declară că s-au simţit discriminaţi mai mult din cauza înfăţişării fizice decât din cauza vârstei, rasei sau etniei din care face parte.
Daniel Hamermesh, economist la Universitatea din Texas şi autor al cărţii „Beauty Pays: Why Attractive People are More Successful”, a declarat că un american cu o înfăţişare plăcută câştigă cu 230.000 de dolari mai mult într-o viaţă decât un american cu o înfăţişare mai puţin plăcută. Persoanele atractive sunt mai productive, spune autorul, prin urmare este normal să fie aleşi pentru a ocupa un job în detrimentul celor mai puţin atractive.
Deborah Rhode, profesor la Universitatea Stanford şi autor al cărţii „The Beauty Bias: The Injustice of Appearance in Life and Law”, a declarat că frumuseţea este un element cheie pentru stima de sine a femeilor.
În timp ce Hamermesh şi Rhode privesc fenomenul ca pe o discriminare, autoarea cărţii „Honey Money”, Catherine Hakim, vede o oportunitate pentru femei de a-şi creşte influenţa atât în dormitor, cât şi la locul de muncă. Ea afirmă că „frumuseţea” sau „capitalul erotic” este o componentă distinctă a capitalului personal, alături de capitalul economic, capitalul intelectual şi capitalul social. La fel ca toate celelalte trei capitaluri, cel erotic este foarte important în asigurarea reuşitei familiale şi profesionale, mai ales pentru persoanele sărace, tinere sau necalificate.
Catherine Hakim susţine faptul că femeile au un capital erotic mai mare decât bărbaţii, deoarece şi l-au dezvoltat de-a lungul mai multor secole. Însă mai există un motiv: „deficitul sexual” al bărbaţilor. Începând cu vârsta de 30 de ani, apetitul sexual al femeilor tinde să scadă, în timp ce apetitul sexual al bărbaţilor rămâne la fel, ceea ce îi face mai „vulnerabili la farmecele femeilor atrăgătoare”.