Legea finanţelor publice nu lasă loc de interpretări: „După însuşirea de către Guvern a proiectelor legilor bugetare şi de buget, prevăzute la alin. (1), acesta le supune spre adoptare Parlamentului cel mai târziu până la data de 15 octombrie a fiecărui an” (art. 35). Cu alte cuvinte, Ministerul Finanţelor Publice ar trebui să elaboreze proiectul de buget (până la 30 septembrie), iar Guvernul să şi-l însuşească şi să-l transmită Parlamentului, astfel încât Legea bugetului să poată fi adoptată înainte de sfârşitul anului.
Anul acesta, Guvernul nu a făcut ce zice legea. De fapt, dacă ne uităm în urmă, anii în care a fost respectat calendarul bugetar constituie mai degrabă excepţia decât regula. În numele ALDE, senatorul Varujan Vosganian a mers până la a cere demiterea Guvernului. Domnia sa recunoaşte că „de obicei, atunci când sunt alegeri, proiectul de buget se dezbate după formarea noului guvern”, dar remarcă faptul că actualul Guvern nici măcar nu a început procedurile preliminare prevăzute de lege.
Într-adevăr, conform Legii finanţelor publice, Ministerul Finanţelor ar fi trebuit să elaboreze (în mai) obiectivele politicii fiscale şi bugetare pentru anul bugetar următor şi următorii 3 ani, împreună cu limitele de cheltuieli stabilite pe ordonatorii principali de credite. De asemenea, până la 15 iulie, ordonatorii principali de credite ar fi trebuit să depună la Ministerul Finanţelor Publice propunerile pentru proiectul de buget şi ane-xele acestuia.
Acum, mă întreb ce-ar fi făcut Parlamentul dacă ar fi primit proiectul legii bugetului, ştiut fiind că, fiind campanie electorală, Parlamentul nu mai are decât “activităţi în comisii” şi “activităţi ale deputaţilor în circumscripţiile electorale”. Mai important este că, logic, bugetul exprimând filosofia de guvernare, guvernul care urmează să se instaleze după alegeri nu va putea lucra după cel făcut de altul. Dar nici nu e bine ca după anii electorali bugetul de stat să fie elaborat în ianuarie, eventual adoptat în februarie, iar bugetele locale (care depind de cel naţional) să fie dezbătute şi aprobate abia în martie-aprilie.
Situaţia nefirească decurge din faptul că alegerile legislative sunt fixate mult după momentul în care ar fi trebuit dezbătut şi adoptat bugetul. Dacă ne aducem bine aminte, primele alegeri „regulate“ au avut loc în 1992, pe 27 septembrie. După asta, cu fiecare ciclu electoral, ele au fost decalate câte puţin. Ele s-au ţinut în 3 noiembrie 1996, 26 noiembrie 2000, 28 noiembrie 2004, 30 noiem-brie 2008, 9 decembrie 2012 şi, anul acesta, în 11 decembrie.
Alegerile la sfârşitul lunii septembrie permiteau instalarea noului guvern la începutul lui octombrie. În principiu, orice partid responsabil şi cu vocaţie de guvernare ar fi trebuit să aibă proiectul de buget pregătit înaintea alegerilor şi dezbătut în campania electorală. În felul acesta, cu mici ajustări, noul guvern ar fi putut veni în faţa Parlamentului cu proiectul de buget în timp util, astfel încât să putem avea, cum e normal, un buget adoptat înaintea începerii noului an.
Aşa cum e acum Constituţia, scrutinul pentru alegerea Legislativului va avea loc întotdeauna mai târziu decât cel precedent (asta, dacă nu vor fi ale-geri anticipate). Asta pentru că mandatul noului Parlament începe după expirarea celui vechi, care e de fix patru ani. Dacă, de exemplu, ziua de după cea în care expiră mandatul vechiului Legislativ este o duminică sau dintr-un motiv sau altul nu s-au încheiat procedurile de validare a alegerilor, atunci noul Parlament va depune jurământul cu câteva zile mai târziu – niciodată mai devreme. În felul acesta, tot decalând începerea mandatului parlamentarilor şi, implicit, data alegerilor (care nu pot fi ţinute cu mai mult de 20 de zile înaintea convocării noului Parlament), să avem alegeri de Crăciun şi depunerea jurământului în ianuarie.
Pentru întreruperea acestui proces continuu de decalare a alegerilor ar trebui stabilită o dată fixă pentru alegerile legislative (de exemplu, ultima duminică din septembrie) şi începutul mandatului noului Parlament. Dar, pentru asta, ar trebui ca, la un moment dat, parlamentarii să accepte scurtarea mandatului cu câteva luni – lucru greu de îndeplinit. O soluţie alternativă ar fi ca exerciţiul bugetar să nu mai înceapă de la 1 ianuarie, ci de la o altă dată, asfel încât, chiar dacă noul guvern este învestit în ianuarie, să aibă timp să-şi elaboreze propriul buget.
