Trupa The Animals a făcut furori în anii ’60 şi mult după cu piese ca „House of the Rising Sun”, „Don’t Let Me Be Misunderstood”, „It’s My Life”. Doi dintre membrii originari ai trupei The Animals, bateristul John Steel şi clăparul Mickey Gallagher, alături de muzicieni de calibru, vor oferi un show rock’n’roll condimentat cu blues, pe 2 aprilie, în Jukebox Club.
John Steel a acordat un interviu în exclusivitate pentru România Liberă, în care mărturiseşte că trupa The Animals s-a despărţit din cauza managementului defectuos, consideră că în zilele noastre tehnologia câştigă prea mult teren în muzică şi dezvăluie ce vom asculta în concertul de la Bucureşti.
Cum aţi ales numele trupei?
J.S.: Am fost porecliţi aşa din cauza comportamentului nostru „sălbatic” din timpul concertelor, iar managerul nostru a decis că avem nevoie de un nume rezonant.
Trupa s-a format în Newcastle, Anglia. A fost influenţată de stilul unor trupe englezeşti sau, dimpotrivă, de cel al formaţiilor din SUA?
J.S.: Primeam influenţa trupelor şi artiştilor din America. În anii ’60 eram nişte adolescenţi, ascultam foarte multă muzică americană, vedeam filme americane, ascultam mult rock’n’ roll. Prima oară l-am auzit pe Elvis Presley cântând, apoi i‑am descoperit rapid pe Little Richard, Chuck Berry, Fats Domino, Bo Diddley. Ei ne-au influenţat mult şi ne-au oferit sound-ul R&B englezesc.
Referitor la piesa care v-a adus succesul internaţional, „House of the Rising Sun”, ştiu că este o veche piesă folk care în versurile sale făcea referire la o prostituată. Varianta voastră face referire la un pasionat de jocuri de noroc care are şi darul beţiei. De ce?
J.S.: Am schimbat pentru a face piesa difuzabilă. În 1964 BBC deţinea monopolul, avea nişte reguli foarte stricte cu privire la ce intra pe post. Cât priveşte „Casa Soarelui Răsare” (n.r. – care se spunea că era un bordel din New Orleans), nici nu ştiu dacă a existat cu adevărat, poate că e o legendă urbană.
De ce credeţi că aţi avut un succes atât de mare interpretând cover-uri? De exemplu, mă gândesc la una dintre piesele Ninei Simone, „Don’t Let Me Be Misunderstood” care a devenit hit în interpretarea The Animals.
J.S.: Se pare că aveam un fel anume de a interpreta astfel de piese. Din fericire pentru noi, stilul nostru a fost bun şi a avut succes. Cred că, separat, nici un membru din trupa The Animals nu s-a bucurat de acelaşi succes ca pe vremea când făcea parte din trupă. Piesa „Don’t Let Me Be Misunderstood” a Ninei Simone era foarte bună, dar a noastră a fost un succes comercial, e o chestiune şi de gust.
Noul album, „Prehistoric Animals”
Aţi vrea să preluaţi nişte hit‑uri rock mai recente şi să le reinterpretaţi în stilul The Animals?
J.S.: Nu, nu chiar. De fapt, lucrăm la un nou album care este aproape gata. Ne-am decis să ne întoarcem un pic în timp, pe la sfârşitul anilor ’50 când l-am întâlnit pe Eric Burdon. Am considerat că ar fi grozav să reascultăm cântece din adolescenţă, pe care le auzeam atunci la radio, şi să venim cu noi versiuni. E un fel de coloană sonoră a adolescenţei noastre. Deja am înregistrat 10 piese şi cred că albumul se va numi „Prehistoric Animals” (râde). Vrem să-l lansăm în curând, o să fie gata cam într-o lună-două.
De ce s-a destrămat trupa The Animals?
J.S.: Din cauza managementului defectuos. Cred că dacă aveam un manager mai bun trupa ar fi avut o altă soartă. Am fi rezistat mai mult împreună şi am fi avut timp să compunem mai mult. Nu am apucat să ne demonstrăm cali¬tăţile de compozitori şi nici nu am atins nivelul la care erau John Lennon şi Paul McCartney ori Keith Richards şi Mick Jagger.
Ne-am despărţit pentru că eram ocupaţi mereu cu interviuri, sesiuni foto, călătoream pentru a susţine concerte şi nu aveam timp să ne sudăm ca şi compozitori. Aveam nevoie să mai lucrăm la asta.
V-ar plăcea să mai cântaţi alături de Eric Burdon?
J.S.: Da, de ce nu? Însă nu ştiu dacă se va mai întâmpla. Ne‑am reunit în 1983 şi am cântat în această formulă timp de un an. În formaţie existau anumite tensiuni între Eric Burdon şi Alan Price în legătură direcţia în care ar trebui să meargă trupa. Eric nu este un coechipier prea bun (râde).
„Tehnologia câştigă prea mult teren în muzică”
Ştiu că deţineţi drepturile asupra numelui The Animals în Marea Britanie, în timp ce Eric Burdon are drepturile asupra folosirii numelui formaţiei în SUA. Există animozităţi între voi?
J.S.: Eric a făcut recurs la decizia judecătorilor ca eu să deţin drepturile asupra numelui trupei în Marea Britanie. Încă aşteptăm răspunsul la recurs. El cântă sub numele Eric Burdon and The Animals, dar vrea să deţină drepturile pentru The Animals.
Personal, nu cred că este o idee prea bună. Trupa The Animals s-a destrămat în 1966, dar Eric a continuat să folosească numele şi să cânte ba sub titulatura Eric Burdon and The Animals, ba Eric Burdon and The New Animals. A încercat să se detaşeze de numele The Animals. Nu cred că a reuşit în modul în care şi-ar fi dorit. Cred că Eric ar trebui să se limiteze la concertele sale şi să cânte pur şi simplu ca Eric Burdon, nu trebuie să se asocieze cu alt nume. Dar încă vorbesc cu el, cu foşti membri ai trupei. Îi simt lipsa lui Chas Chandler (n.r. – decedat în 1996), am fost foarte buni prieteni.
Ce părere aveţi despre felul în care se face muzică în zilele noastre?
J.S.: Anii ’60 au avut un sound aparte, uşor de recunoscut. Acum muzica este foarte diversă, sunt atâtea stiluri.
Cred că acum sunt prezente foarte multe voci feminine şi muzica are un sound retro, e un fel de întoarcere în anii ’50-’60, ca şi cum artiştii ar căuta o identitate muzicală. Sunt de părere că tehnologia câştigă prea mult teren în muzică. Înainte, urcai pe scenă şi începeai să cânţi live, aveai instrumentele în jurul tău, îţi creai un stil. Acum, stilul ia naştere în studio.
În prezent, nu încerc să ţin pasul cu toate trupele care apar. Rămân fidel muzicii care m-a inspirat în adolescenţă. Ascult mult jazz, blues, rock’n’roll.
Ce vedem la Bucureşti
La ce să ne aşteptăm de la concertul The Animals and Friends din Capitală? Veniţi în formulă completă?
Din păcate, Spencer Davis nu va putea veni la concert, nu se simte bine, sper să-şi revină şi să pornim din nou la drum. Din formula The Animals and Friends mai face parte şi Steve Cropper, un chitarist excelent, co-autor al pieselor „Dock of the Bay” (alături de Otis Redding), „In the Midnight Hour” (cu Wilson Pickett) şi „Knock on Wood” (cu Eddie Floyd), cu care o să concertăm la vară. La Bucureşti vor veni Pete Barton (voce şi bas), Mickey Gallagher (clape, membru al trupei The Animals), John Williamson (chitară şi voce). Vom cânta piese din repertoriul trupei The Animals, piese de pe albumul „Instinct”, piese ale lui Spencer Davis, o să fie un mix blues şi rock ‘n’roll.
