2.3 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialDe ce mor delfinii din Marea Neagră

De ce mor delfinii din Marea Neagră

Cele mai multe decese în rândul mamiferelor au fost cauzate de plasele pescăreşti.

 

Pe parcursul anului 2010, echipa programului „Delfinii în criză” a Societăţii de Explorări Oceanografice şi Protecţie a Mediului Marin Oceanic Club a înregistrat 72 de exemplare de delfini eşuaţi pe plajele româneşti dintre Sulina şi Vama Veche. Numai unul a fost descoperit viu şi a putut fi salvat. „Dintre celelalte 71 de exemplare, pentru 54 cauza morţii a fost identificată ca fiind prinderea în plase de pescuit, urmată de înec.

Alte opt exemplare au murit ca urmare a unor infecţii cu diverse tulpini virale sau cu bacterii, cinci exemplare în urma impactului cu ambar-ca-ţiu-ni rapide (inclusiv sky-jet), iar trei exemplare au murit în urma unor afecţiuni ale melonului produse de şocuri ale unor unde extrem de puternice în masa apei. Pentru un exemplar nu s-a putut determina cauza morţii, acesta fiind dezintegrat ca urmare a proceselor de descompunere extrem de avansate”, se arată într-un raport al Oceanic Club dat ieri publicităţii.

Este primul an in care se ştiu cu precizie cauzele decesului pentru fiecare exemplar în parte şi aceastea sunt dovedite ştiin-ţific, deoarece pe majoritatea exemplarelor eşuate s-au efectuat analize de laborator. Perioadele cu cea mai mare densitate de cazuri au fost înregistrate in intervalele 15 aprilie -10 iunie şi 28 iulie-4 septembrie. Oceanic Club monitorizează de trei ani delfinii eşuaţi. În 2008 au fost înregistrate 45 de exemplare, iar în 2009 – 106 exemplare. Costurile pentru acţiunile de monitorizare şi intervenţie în cadrul acestui program s-au ridicat în 2010 la 11.236 lei, aproape jumătate provenind din donaţii şi contribuţii directe din partea membrilor Oceanic Club. În urma scufundărilor, re-pre-zentanţii Oceanic Club au recuperat şi distrus în anul 2010 172 kilograme de plase de pescuit pierdute, abandonate sau ilegale din mare.

Braconierii,pericolul numărul 1

Plasele monofilament sunt aruncate în Marea Neagră de braconieri. Poliţia de Frontieră Constanţa a capturat, de-a lungul anilor, mai multe pescadoare, mai ales din Turcia, care pescuiau ilegal în apele teritoriale româneşti. Înainte de a fi capturat, echipajul aruncă de obicei peştele şi plasele, aşa că acuzaţiile de braconaj sunt greu de dovedit.

Cele mai citite

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...

Turcia respinge poziția lui Donald Trump legat de Siria: Nu este o preluare a puterii de către Ankara

Turcia a respins miercuri afirmaţiile preşedintelui ales al SUA Donald Trump, care a numit victoria rebelilor în Siria drept o "preluare de putere neprietenoasă"...

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...
Ultima oră
Pe aceeași temă