Duminica trecută o fetiţă de patru ani a decedat în Spitalul de pediatrie „Alfred Rusescu”, din Capitală, după ce a fost internată acolo cu diagnosticul de amigdalită acută. În urmă cu trei ani, un băieţel de 9 ani din judeţul Olt a murit de la o banală fractură, după ce a stat zile în şir internat la Spitalul din Slatina. Şi lista poate continua cu băiatul de numai trei ani al soţilor Botond din Baia Mare, care a murit de laringită tot pe patul unui spital. Sunt doar câteva exemple, dar spitalele de pediatrie din România sunt pline de astfel de poveşti triste, fapt confirmat până şi în cifre de statisticile care plasează România pe locul 1 în UE, la mortalitate infantilă. În aceste condiţii, am încercat să aflăm care sunt motivele pentru care în spitalele de copii din România se moare pe capete, chiar şi atunci când diagnosticul este unul banal. Este vorba doar de nepriceperea medicilor, aşa cum reclamă multe dintre familii, sau de o listă întreagă de lipsuri, care duc în cele din urmă la tragedii?
Copiii cu răceli care traversează prin secţia de chirurgie
O vizită la Spitalul „Marie-Curie” ne-a convins că foarte multe probleme pleacă în primul rând de la lipsa de organizare. La Camera de Gardă se aşteaptă şi câte cinci ore, iar în spital circuitele de separare a pacienţilor nu funcţionează. O mămică cu un copil în braţe traversează holul de la chirurgie, dar asistentele nu sunt pe fază la timp. Pacienta vrea să ajungă la ortopedie şi, în lipsă de îndrumare, traversează prin secţia de chirurgie. „Ce căutaţi pe aici? Cine v-a dat voie? Să nu le mai dea voie să treacă prin chirurgie cu microbi”, strigă o asistentă către o alta aflată în capătul celălat al holului.
La Spitalul de pediarie „Alfred Rusescu”, acelaşi haos. Copiii care aşteaptă cu orele ca să fie examinaţi, asistente care strigă pe holuri. „Tu l-ai îmbolnăvit că nu ştii să ai grijă de el”, îi reproşează o asistentă unei mămici care tocmai a ieşit din salon. Femeia nu ripostează prea mult. E mulţumită că a găsit un loc în salon. La Spitalul „Alfred Rusescu” şpăgile sunt mai mici decât în alte spitale de pediatrie. „Spre deosebire de Spitalul „Budimex” sau „Grigore Alexandrescu”, medicii de aici nu cer prea mulţi bani”, se destăinuie tânăra mamă.
„Am intrat urlând în camera de gardă”
Dacă asculţi familiile cu copii, cuvintele care predomină în discursul lor sunt „nesimţire şi delăsare”, din partea corpului medical. „Stai pe holuri în frig cu copilul până te uită Sfinţii. Ultima oară n-am mai răbdat şi am intrat urlând în camera de gardă de la „Marie-Curie”. Le-am zis că îmi vomită de o oră copilul pe hol şi că cineva trebuie să o vadă. Nu venisem la spital pentru că îi curgea nasul, realmente nu se oprea din vărsat. Dacă nu îţi ceri singur drepturile, nu te bagă nimeni în seamă”, spune Florina, mama unei fetiţe în vârstă de trei ani. Georgiana, din Bucureşti, mama unei fete de şapte ani, a spus şi ea adio spitalelor de pediatrie de stat. „În urmă cu câteva luni fata mea a fost suspectă de apendicită, am mers cu ea la spitalul „Marie-Curie” şi am reîntâlnit acelaşi sistem decăzut. Tot ce trebuia să facă o asistentă am făcut eu. Dacă medicii mai sunt cum mai sunt şi mai apuci să dai de unul cu suflet, asistentele şi infirmierele te scanează din cap până în picioare. Sunt numai cu ochii după bani”, povesteşte Georgiana. Totuşi, nu e uşor nici să tratezi copilul în privat, când spitalizarea costă mai mult decât o cameră la hotel, 1000 de lei pe noapte. „Şi n-ar fi doar banii, dar nici în privat nivelul de îngrijire nu este cel mai bun”, consideră Georgiana.
„Sunt disperat când mai pleacă câte o asistentă”
Motivele pentru care spitalele de copii au ajuns să facă atâtea victime ţin în primul rând de lipsa de personal, în viziunea managerilor de spital. Spitalele de pediatrie se golesc încetul cu încetul de personal, pe măsură ce se deschid noi unităţi private, iar mirajul străinătăţii rămâne o opţiune pentru mulţi medici şi asistente. „Mărturisesc că sunt pur şi simplu disperat când mai pleacă câte o asistentă. Au opt ture de noapte pe lună, iar o asistentă în minus înseamnă o tură de noapte în plus pentru celalalte. Personalul este epuizat şi nemotivat. O asistentă câştigă 1500 de lei, iar la banii ăştia eu nu mai pot concura cu privatul. Cu străinătatea nici atât”, spune Cătălin Smarandache, manager la Spitalul „Marie-Curie”, din Capitală. Din punctul său de vedere, acesta este principalul motiv pentru care se ajunge la erori medicale în spitalele de copii şi, implicit, la tragedii. „După o noapte de gardă nu se mai înţelege nimeni cu tine. Oamenii au şi ei nevoie de odihnă, de motivaţie. Şi pentru că în spitalele de stat nu au parte de asta, vin să lucreze cu noi până capătă experienţă, apoi pleacă”, zice Cătălin Smarandache.
Problema lipsei asistentelor se simte mai ales în secţiile de terapie intensivă, unde ajung şi cazurile cele mai grele, dar şi în unităţile de primiri urgenţe (UPU). „În terapie intensivă, ar trebui să fie două-trei asistente la un copil, noi avem o asistentă la nouă copii şi asta pentru că am redus numărul internărilor”, spune medicul Cătălin Cârstoveanu, şeful secţiei Terapie Intensivă, la Spitalul „Marie-Curie”. Pe de altă parte, în UPU, medicii povestesc că în zilele aglomerate ajung să vadă şi 450 de cazuri pe zi. „Unii vin că îi curge copilului nasul, alţii vin cu febră mică. N-ai ce să le faci. Trebuie să îi vezi pe toţi. Am avut odată un copil cu febră mică, nu ştiam ce are, a doua zi după ce i-am făcut analizele l-am găsit cu limfom (n.r. cancer). Era bine să-l fi trimis acasă?”, povesteşte Alina, fost rezident la pediatrie în Spitalul „Marie-Curie”. Aceeaşi situaţie o întâlnim şi la Spitalul de pediatrie „Alfred Rusescu”, din Capitală. „Avem o asistentă la 20 de copii, pe un etaj. Vă imaginaţi ce volum de muncă este?”, spune medicul pediatru Alin Stănescu, de la Spitalul de copii „Alfred Rusescu”.
De trei ori mai puţini bani decât în spitalele de adulţi
Apoi ar mai fi vorba şi de o proastă finanţare, întrucât spitalele de copii primesc mai puţini bani decât cele de adulţi. „Indicele de complexitate a cazurilor este mai mic la copii decât la adulţi. De aceea, spitalele de copii au mai puţini bani”, explică medicul Dan Enescu, manager la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”, din Capitală. În mod normal, spitalele de pediatrie ar trebui să fie o prioritate pentru Ministerul Sănătăţii şi finanţate în consecinţă. „Dar se pare că nu există interes ca lucrurile să meargă bine, dovadă că nu avem nici acum centre de excelenţă în spitalele de pediatrie”, consideră medicul Alin Stănescu.
De o finanţare „la limită” vorbeşte şi managerul Cătălin Smarndache de la Spitalul „Marie-Curie”. „Nouă ne ajung banii până la sfârşitul lui septembrie, apoi o să avem nevoie de o rectificare ca să acoperim şi lunile rămase”, spune managerul. Într-o lună, cheltuielile spitalului „Marie-Curie” se ridică la 25 de miliarde de lei, bani care acoperă salariile personalului, cheltuielile cu medicamentele, materialele sanitare, analizele medicale, utilităţile. „Sunt bani care asigură supravieţuirea, iar spitalul nostru este unul dintre cel mai bine finanţate spitale de copii”, a declarat managerul. Cam tot atâţia bani cheltuie şi Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti. Spre comparaţie un spital pentru adulţi e finanţat de trei ori mai bine, dar asigură şi ceva mai multe internări.
Spitale cârpite şi răscârpite
Nu în ultimul rând, spitalele de pediatrie din Bucureşti, dar şi din ţară sunt vechi de 30 de ani şi cu greu pot fi modernizate. „Niciun spital de pediatrie din România nu respectă norme europene. Au suprafeţe de trei-patru ori mai mici decât ar fi nevoie, nu respectă normele de incendiu, laboratoarele de analize nu lucrează probe noaptea, analizele de bacteriologie le faci într-un loc, pe cele de sânge în alt loc, lifturile nu merg, circuitele de separare a pacienţilor nu se respectă, doctorii se ceartă pe numărul de paturi pentru că nu pot interna câţi pacienţi ar fi nevoie”, înşiruie medicul Cătălin Cârstoveanu câteva dintre problemele cu care se confruntă spitalele de copii şi din lipsă de spaţiu. Şi totuşi eforturi de modernizare se fac. Pe cât posibil, managerii încearcă să mai creeze tot felul de „upgrade-uri”. „ Am grefat tot felul de strucuturi noi pe o clădire veche de 25 de ani. Am făcut eforturi să modernizăm. Avem clădire nouă la UPU, s-a mai făcut un bloc operator, chirurgia cardiacă e în chinurile facerii. Faţă de alte spitale care sunt monumente istorice, noi am încercat să ne modernizăm”, spune medicul Radu Iulian Spătaru, director medical la Spitalul „Marie Curie”.
Medicul Cătălin Cârstoveanu crede însă că problema spaţiului în spitalele de copii nu poate fi rezolvată decât prin construcţia de spitale noi. „Cinci spitale noi dacă ridică Ministerul Sănătăţii a rezolvat problema. Altfel, nu facem decât să ne cârpim”, susţine el.
Bursa şpăgii în spitalele de copii
200 de lei – scoaterea polipilor
200 de lei – scoaterea amigdalelor
300 de lei – operaţia de apendicită
100 de lei – anestezistul
50 de lei – consultaţia
1-5 de lei – asistente, infirmiere
