Romania nu a stiut in perioada postdecembrista in ce fel sa se poarte cu Republica Moldova. A adoptat un ton rece si distant, incercand in acelasi timp sa-si legalizeze legaturile de rudenie cu fosta provincie prin diverse subterfugii. Romania a fost fata de Republica Moldova, de-a lungul ultimilor ani, pe rand sau deodata, paterna, ofensiva, condescendenta, nepasatoare, contondenta. Nu a vrut sa faca planuri cu aceasta tara in care se vorbeste romaneste, nu a vrut sa o ajute sau nu a stiut cum, penduland dintr-o dispozitie in alta mereu nehotarata si incapabila sa proiecteze un viitor comun. Oficialii de la Bucuresti au preferat sa hasureze pe harta spatiul geografic al Republicii Moldova, privindu-l ca pe o zona gri, miscatoare si imprevizibila. Complicitatile Chisinaului cu Moscova au subliniat, de altfel, adesea aceasta zona gri aflata la periferia atentiei politicienilor nostri, care au preferat sa ignore legaturile directe si nesanatoase dintre Republica Moldova si Rusia decat sa le saboteze cu mijloace democratice.
Adrian Cioroianu, incapabil sa-si dea seama de importanta relatiilor cu acest stat vecin, nu si-a facut timp in cele sapte luni de cand detine portofoliul de sef al diplomatiei sa faca o vizita la Chisinau. Prin traditie, orice nou ministru de Externe incearca, imediat dupa instalare, sa faca un gest de curtoazie mergand in Republica Moldova. De data aceasta, ar fi fost si o urgenta, cauzata atat de derapajele verbale ale presedintelui Voronin, cat si de problemele aparute la consulatul romanesc de la Chisinau. Adrian Cioroianu rezolva insa lucrurile de la Bucuresti prin delegare, ignorare si neangajare sau de la Bruxelles prin neatentie, atunci cand introduce in circuitul european "limba moldoveneasca", dupa ce predecesorii sai au brevetat-o deja la ONU. Romania amana de ani de zile semnarea tratatului bilateral cu Republica Moldova tocmai fiindca nu vrea sa recunoasca limba oficiala a acestui stat, asa cum apare ea in articolul 13 al Constitutiei. Aceasta tactica a diplomatiei autohtone nu este prea clara de vreme ce un ministru de Externe neexperimentat poate arunca totul in aer dintr-o simpla neglijenta. Pe de alta parte, specialistii de la Bucuresti nu sunt in stare sa faca planuri alternative si sa-si imagineze ce s-ar intampla daca ar recunoaste "limba de stat" a Republicii Moldova, ce fel de concesii ar putea obtine in schimb si in ce fel s-ar putea modifica peisajul comun al celor doua tari. Recunoasterea "limbii moldovenesti" ca gest politic ar putea fi dublata de comisii mixte de lingvisti si istorici care sa se ocupe de problematica stiintifica a diferendului, iar intre timp diplomatii sa-si traseze tintele pe termen lung, mediu si scurt.
Traian Basescu a povestit anul trecut ca "Romania i-a oferit Republicii Moldova, sefului statului moldovean, si varianta de a intra o data cu noi in UE", iar inainte de aceasta marturisire, la sfarsitul anului 2005, chiar Vladimir Voronin a pomenit, fiind preluat de agentiile de stiri de la Chisinau, despre un plan de unire cu Romania.
Ca optiune geostrategica, planul imaginat de Basescu oferea dintr-o data mai multe solutii interesante: populatiei Republicii Moldova, o modalitate rapida de integrare in Uniunea Europeana, Federatiei Ruse si Ucrainei, marje mai mari de manevra in tratativele pentru Transnistria, Uniunii Europene, garantia democratizarii periferiei sale de est si Romaniei un teritoriu mai mare, cu toate beneficiile si neplacerile inerente unei reuniri dirijate politic.
Basarabia nu mai este insa de mult a Romaniei, iar atunci cand a fost, a simtit pe propria-i piele birocratia neprietenoasa si incrancenarea superioara a functionarului trimis de la centru. Simpatiile romanesti care au aparut imediat dupa 1991, cand si-a declarat Republica Moldova independenta, s-au redus si ele simtitor, iar cea mai mare parte a elitelor basarabene se indreapta acum mai degraba spre Moscova, care le ofera adapostul unei mari culturi, decat spre Bucuresti, care nici de departe, nici de aproape inca nu seamana cu o capitala europeana.
