De ce meritocrația NU salvează România. Iar SIE da

Știe cineva cine a fost cu ideea impozitării bacșișului, care face exact invers de ce ar trebuie să facă reformele bunei guvernări, crește birocrația de pe capul întreprinzătorului în loc să o scadă? Fără riscul de a greși, putem răspunde: un neavizat, un pseudoeducat care atunci când încearcă să aplice ceea ce citește devine un pericol public. Nu există Dorel numai la clasa muncitoare- Doreii noștri au țara pe mână. De exemplu, luați-l pe domnul Tudor Prisăcaru, conducătorul cercetării după ce ministrul doctorand Costoiu a fost remaniat, ne propune săptămânal alte refome. Întrebarea care se pune însă este ce anume îl califică pe dl. Prisăcaru să propună orice fel de reforme? Faptul că a condus o universitate fără nici un titlu de glorie în cercetare, că practic el personal nu există pe Google Scholar, că are reputația că dă telefoane de pile inclusiv la DG Research, așa e de gafeur, că a făcut parte din echipa care a confiscat fondurile străine pentru cercetare, trecute direct sub controlul MEN și partial retrase de donator după această ispravă? Înainte ca dna Andronescu să se întoarcă la putere, cercetarea părea să fi intrat pe un făgaș clar: cu evaluatori externi și copiind ca organizare modele din țări cât se poate de evoluate. De atunci Doreii lui Victor Viorel s-au pus pe ea. Dacă însă guvernul Ponta pică, la cine va ajunge acest minister „soft”, pe care nici un bărbat serios, de ăia cu perspective de DNA, nu îl vrea? La femeile din opoziție. Ce viitor credeți că o așteaptă pe senatoarea sexy PNL, Vasilica-Steliana Miron, 35, cu diploma de la o universitate privată și vreo trei anișori de practică profesională în baroul Suceava, începătoare în limba engleză? Că nu o să ajungă direct la ministerul justiției. Și, stați liniștiți, dacă nu e ea- care are măcar calitatea sincerității fruste- o să fie una cam ca ea, că, după cum am mai spus, e plin avionul de Bruxelles de Vasilici cu picioare lungi, diplome de la universități particulare și un frumos viitor în politică. Deja anturate de mafiile din sectoarele pe care le vizează.

Oamenii noștri politici de vârf nu sunt proști. Nu or avea pregătirea corespunzătoare, dar în orice caz Victor Ponta, Traian Băsescu și Klaus Iohannis, ca să rămân mai aproape de zilele noastre sunt toți oameni inteligenți. Dar nici unul nu dă dovezi că a înțeles că elementul crucial al modernizării partidelor și administrației este construirea unui sistem pe bază de merit, eliminarea Doreilor de la pârghii. Dimpotrivă, în ultimii zece ani în care ei au fost președinți, prim miniștri și șefi de partide orice urmă din sistemele anterioare, care existau cât de cât, au fost temeinic distruse, ducând la adevărate catastrofe. Cea mai elocventă metaforă citită de mine vine din textul unui profesor din Oradea, un domn Maci, care scrie cu o sinceritate înfricoșătoare despre cum ”reformele” din educație au distrus ce mai rămăsese din aceasta. Pe vremuri, spune el, erau table de lemn, pe care scriai cu cretă. Creta era rareori în cantitate suficientă furnizată de stat, dar, fiind ieftină, fiecare profesor care voia să își facă datoria se putea aprovizona și funcționa rezonabil. S-a cheltuit o avere să fie înlocuite cu table magnetice, pe care scrii cu markerul. Markerele fiind însă scumpe, se fură sau nu se pot înlocui ușor iar tablele au devenit repede inutilizabile că s-a scris pe ele cu pastă permanentă, care nu se mai șterge. Secvența este tipică:

1. Completa neînțelegere a probemei care trebuie rezolvată (de exemplu, spun de ani de zile, și nu doar eu, numai examenele depășite ca formă se pot copia, soluția nu e să cumperi camere video și microfoane, ci să schimbi felul de a examina elevii, corupția strategică pe care trebuie să o elimini nu e a celui care păzește o sală și închide ochii la copiat, ci a celui care ține ostatic un întreg sistem de educație în primitivism, ca să vândă el și industria lui de meditații rezumate de învățat pe de rost).

2. Propunerea unei soluții ”miraculoase” care se bazează pe tehnologii practic de unică folosință (table magnetică, camera video) dar foarte costisitoare și anulează complet felul anterior de organizare, în loc de a investi în scheme personalizate, în oameni (plata mai mare a profesorilor care fac coaching cu copiii care au nevoie de ajutor, fonduri de stimulare sau creare acces, un laptop pentru fiecare copil, etc)

3. Transformarea unei probleme răspândite, dar rezolvabile, într-o problemă de acțiune colectivă generală și irezolvabilă (unii scriu cu markerul permanent iar alții încearcă să șteargă).

Distrugerea sistemului pe bază de merit din societatea românească, totdeauna viciat de pile și relații, dar totuși functional în deceniile opt-nouă ale secolului trecut a devenit o problemă enormă în România. Pentru că dorelismul din politică mai mergea atunci când la bază structurile de merit din profesii ca medicină, educație sau arhitectură țineau țara în picioare. Odată însă ce la ISU distrugi sistemul, cad elicoptere și mor oameni. E doar o metaforă. În alte zone, de la organizare sanitară la învățământ situația e mai puțin vizibilă. Dar cam asta e. Excepțiile, precum proiectul Măgurele, împins de mai multe guverne dintr-un ultim instinct de supraviețuire, strălucesc așa de tare tocmai pentru că în jurul lor e praf și pulbere totul.

Educația și cercetarea sunt ariile din care se așteaptă să vină soluția creatoare pentru ”convergență”, noul cuvânt șablon pentru dezvoltarea și prinderea din urmă a UE-12. Indicații despre cum ar trebui ele să performeze ca să ne ajute la ceva au ajuns până și în semestrul European, documentul de monitorizare și recomandări adresat de Comisia Europeană țărilor membre, și nu e de mirare, pentru că țări mici europene, ca Irlanda sau Finlanda, au folosit cu succes asemenea strategii de dezvoltare. O scurtă moderare a unui panel la Reprezentanța Comisiei despre cum poate ajuta educația la convergența României cu UE lunea trecută m-a convins însă că așteptăm degeaba. aceste sectoare nu sunt în situația de a ajuta România să recupereze vreun decalaj de dezvoltare. Nu doar că suntem pe ultimul loc, cum puteați vedea din graficele mele din ”Nature”, dar trendul nu e pozitiv. Oamenii din aceste domenii convocați nici nu se prinseseră că există asemenea așteptări și vorbeau de cum trebuie noi să le rezolvăm lor problemele, nu invers. Așa și e. Secvența vicioasă continuă- pentru legitimare, Banca Mondială ne-a mai făcut pe banii noștri un raport pentru folosința MEN, tot fără să aibă bugetul școlilor și alte cifre elementare la nivel de comunitate de dezvoltare, așa că acum putem lua de la capăt ciclul de reforme negândite. Nici vorbă să se facă la ora asta o dezbatere reală pe cum planul national de convergentă poate fi sprijinit pe domenii cheie (pe cele generale le vedeți aici ).

Întrebarea nu e ce se poate face, ci cine poate face și are de ce să schimbe ceva. Șefii de partide nu sunt conștienți sau nu vor să se bage. Fie numesc, ca Victor Ponta, pe cineva de fațadă cu o diplomă bună (Ioana Petrescu nu a cîștigat vreun concurs de dosare, în care să arate că a rezolvat ea undeva o problemă de dezvoltare, fie și în Nepal, a fost numită pentru că avea o relație, asta e exact contrariul unui sistem pe bază de merit, chiar dacă are diplomă de la Harvard, Harvard nu dă diplome de miniștri de finanțe). Fie scriu comunicate, precum Klaus Johannis, cum vor rezolva ei problemele educației chiar împreună cu organismele care perpetuează aceste probleme de ani de zile, doar din instinctul sigur de a te alia cu puterea din profesiuni (poate trece Consiliul Rectorilor de la Ponta la Johannis). Mai sunt și considerentele meschine la mijloc, miniștrii sau consilierii prezidențiali au și ei nevoie de un doctorat, de o catedră, de o avansare și nu au de ce să tulbure apele în zona educației. De asta nu am speranțe că din zona politică ne va veni vreun ajutor. Dimpotrivă: politicienii vor continua opera lor de distrugere, cum au făcut la Institutul Cantacuzino, care a ajuns la faliment dintr-un singur motiv, că oamenii politici au ținut nu doar să numească directori politici, dar le-au mai dat și indicații. Așa s-a ajuns la distrugerea unei instituții performante, creată de o persoană privată (doctorul Cantacuzino) căreia i se făcuse catedră la 40 de ani într-o universitate românească după o formare în străinătate combinată cu practica la noi (un perfect exemplu) și i s-a creat un institut de stat care prelua un grup performant de cercetători strânși în jurul său (care l-au ajutat să scrie legi, să organizeze campanii antiepidemii, să organizeze sistemul sanitar tot așa de mult ca și la cercetarea propriu zisă). Modelul Cantacuzino- găsește o persoană sau un nucleu de performanță și în jurul lui construiește o instituție publică- e singurul care merge, pe baza lui s-au dezvoltat SMURD și Măgurele.

Dacă oamenii politici nu sunt cu noi, există ceva ce pot face elitele din societatea noastră? Încep cu Academia, instituție resuscitată sub președinția lui Ionel Haiduc. Sunt două probleme care împiedică Academia să joace rolul care i-ar reveni în a cere mai stringent oamenilor politici să pună umărul la reconstruirea unui sistem de merit. Unu, organizarea ei cu totul deconectată de un sistem deschis contemporan, care face ca exact pe zonele strategice să nu aibă resurse umane și să nu poată propune un model de urmat. E bine că Academia monitorizează scientometric pe cercetători, dar unde duce monitorizarea? De ce nu ar ține universitățile doar concursuri cu unul pe loc, dacă Academia exact așa numește directorii institutelor sale (rar există concurenți, și totdeauna se știe cine câștigă). Datorită lui Victor Ponta, slujbele publice sunt postate acum pe un portal: așa am văzut că Academia scoate la concurs jobul de director al Institutului de Științe Politice, care, în mod tipic, nu are o lucrare ISI per întregul institut, deci nu e clar de ce există. Cum era dacă îmi trimiteam dosarul, cu indicele Hirsch de 18, două granturi europene de 15 milioane de euro în ultimii cinci ani, din care unul Horizon 20-20, o revistă ISI omologată de peste zece ani, publicații în Nature și Cambridge University Press? Probabil se anula concursul: așa, îl va câștiga cineva cu indice sub 1.

Dar- și aici ajung la a doua problemă a elitei noastre academice- îl va câștiga orice sociolog sau politolog cu indice sub 1-2, cum sunt majoritatea (aflăm de la Adrian Papahagi, alt ”reformist” care se opune monitorizării)? Nu. Foarte probabil, îl va cîștiga unul afiliat SIE, că în ultimii ani o rețea fostă sau actuală SIE a investit din greu în ”elita alternativă”, ”proiectul România”, ”teme fundamentale” și așa mai departe. Rețeaua, în trecutul ei legată de Marius Locic, Jurnalul Național și diverse fundații române de prin străinătate, se acoperă și cu vreo câțiva inocenți, dar pe fond asta e. Pe vremuri era descrisă, când Evenimentul Zilei era încă un ziar independent, în serialul ”Cupola” (http://www.evz.ro/serviciul-imobiliar-de-elita-799699.html și http://www.clubromania.org/). Întrebarea e însă, cum ajung oameni ca Marius Stoian să aibă blog pe Academia Română și să treacă drept savanți în orice domeniu, sau să patronizeze mari proiecte de elite alternative ca ”România noului val”? Și cum poate o instituție așa de infiltrată (ai cărei mulți membri probabil habar nu au cine a dat permisiunea acestor indivizi să le folosească numele) să ne ajute ea pe noi să facem vreun strop de ordine? Aș vrea să fie clar că nu am nimic contra SIE, sunt convinsă de patriotismul lor, ca și de al DIE care l-a precedat (avem, nu-i așa, opera generalului Pacepa mărturie) dar nu îmi plac monopolurile. Iar acum avem cam un monopol SIE pe elita alternativă, pe komentatura de politică externă și chiar pe lângă KJ, civilii se simt izolați pe acolo. Voi poate ați uitat, dar eu sunt profesor de democrație, ca să ajungem în NATO am promis că au control civilii asupra forțelor armate, și nu invers.

Și în afara Academiei? De unde să vină rezistența? Organizez o nouă ediție a Universităților Curate cu scopul de a ajuta la agregarea reformiștilor din mediul academic- dacă nu există sau nu vor să coopereze între ei va fi un eșec, că nu se va reuși reformarea de noi, cei din universități străine. Structurile locale sunt toate politizate sau oamenii intimidați. Să nu uităm că în comisia care a făcut-o șefă la Biblioteca Națională la specialista în contra-terorism erau rectorul Universității din București și șeful organismului universitar de acreditare, ambii oameni onorabili, dar care s-au conformat. Toată lumea se conformează și azi, cum se conforma sub Ceaușescu, asta e tragedia.

Dar s-ar putea face ceva? Absolut. Dacă Ponta și Johannis ar agrea că sunt ei părinții acestei revoluții, că nu se poate decât prin consens, banii europeni de asistență tehnică și POSDRU ar putea fi transformați într-un gigantic program de reorganizare a sistemului pe merit. Am aduce pentru doi ani șefi de vamă polițiști de frontieră germani pensionați, am aduce inspector școlari din Franța să ne rezolve cu inspectorii numiți politic și să ne construiască un sistem neutru, polițiști și manageri de spital din Suedia și așa mai departe. Consiliul Europei ar ajuta la sistemul din administrația publică, și tot așa, având europeni nu doar ca sfătuitori ci ca șefii acestor comisii de recrutat manageri sau chiar șefi ei înșiși pentru un an –doi- cât facem alte reguli și numim oameni noi, pe altă cale. La Comisia Europeană lumea ar aplauda- deja mă trage deoparte pe culoare, că nu e un secret pentru nimeni că țara merge prost. Ce să facem să punem România pe șine? Inclusiv o reformă radicală a felului în care se dau banii europeni este luată în considerare.

Și putem începe cu Institutul Cantacuzino. Chemați pe cei de la Institutul Pasteur să îl reorganizeze și vă garantez că în doi ani îl pun ăia pe șine. Numai nu vă mai ocupați voi. Omorâți orice lucru pe care puneți mâna.

Puteți comenta textele Alinei Mungiu-Pippidi pe romaniacurata.ro.