De acord, stenogramele convorbirilor senatorului Voicu arată o Românie jegoasă şi coruptă până în fundul oaselor. Dar nu voi repeta aici indignările legitime scrise înaintea mea de atâţia alţi editorialişti. Cristian Tudor Popescu spune resemnat că stenogramele îi arată că statul român a încetat să mai existe. Este exact pe dos: întreg acest caz arată că statul român începe să funcţioneze şi să elimine microbii. Aducerea la lumină a acestor convorbiri nu înseamnă că problema a apărut acum, ci că acum a devenit vizibilă pentru publicul larg. Aşa cum lumina şi curăţenia combat cel mai bine gândacii de bucătărie, la fel vom scăpa de corupţi făcând lumină asupra lor.
Simpla transparentizare a acestor practici e un fapt pozitiv. Dar mai am şi altele. În primul rând, reacţia promptă a Parlamentului. Să comparăm cu nesfârşitele maimuţăreli din cazul Adrian Năstase, protejat şi acum de parlamentari. Apoi, chiar PSD în sine a avut o reacţie de partid normal. Victor Ponta a spus imediat după ce a aflat de cererea de arestare că justiţia trebuie să-şi facă treaba şi nu are nimic de adăugat. Nimic din veşnicele lamentări paranoide ale partidelor, nimic despre statul poliţienesc, iar obsesia cu „DNA-ul lui Băsescu” a fost vânturată doar anemic (şi doar de către tipi ei înşişi dubioşi).
Imediat după ce au apărut stenogramele, Voicu a fost exclus din PSD. E drept că face parte din gaşca lu Vanghelie, o gaşcă cu care Ponta se războia pe când nu era preşedinte al partidului. Dar tot nu e puţin lucru. Am fost mirat mereu de capacitatea oamenilor din partide de a se apăra unii pe alţii de instituţiile statului, chiar şi atunci când în particular îţi recunoşteau că cel acuzat este o mizerie umană. Dar aveau această idee că partidul e un club închis şi datoria principală a membrilor este să se protejeze unii pe alţii. Rămâne acum ca Ponta să fie la fel de prompt şi în cazul altora din PSD, în primul rând, Năstase. Mircea Geoană a ratat şansa de a lăsa DNA să-i facă curăţenie în partid. Poate Victor Ponta învaţă lecţia şi nu pierde ocazia.
Un alt semn bun: comparaţi cazul Voicu cu caltaboşii lui Remeş. PNL a făcut atunci front comun şi l-a protejat pe fostul ministru, scos din guvern cu mare greutate, de parcă rămânea România fără politici agricole fără o aşa somitate intelectuală ca Remeş. În treacăt fie spus, aşa a ajuns Dacian Cioloş ministru şi s-a lansat într-o carieră care l-a adus acum în Comisia Europeană. Ca să vezi ce efecte neaşteptate pot să apară.
În cazul Remeş mare parte din presă s-a isterizat atunci împotriva lui Băsescu şi dezbaterea principală nu a fost despre caltaboşii ministrului, ci cum de a pus TVR mâna pe înregistrări. Preocuparea principală a politrucului Alexandru Sassu (care tot şef la TVR e şi acum, curat dictatură băsesciană!) a fost atunci nu să dea prime jurnaliştilor care aveau exclusivitatea, ci să ancheteze scurgerea de informaţii. Deci avem un şef de organ de presă preocupat nu să apere sursele, ci să le pună pe masa politicienilor deranjaţi.
Acum, peisajul pare a fi ceva mai diferit. Reacţia de repulsie faţă de stenograme a fost aproape unanimă. Până şi oamenii cu priviri fixe şi laptopuri mai deştepte decât ei de la Antena 3 au lăsat-o mai moale cu lupta cu dictatura. Au avut obiecţii faţă de scurgerea de informaţii, dar aceasta e o preocupare legitimă, câtă vreme tema principală rămâne conţinutul dezvăluirilor.
Apoi, spre deosebire de alte dăţi, când a băgat capul în nisip, CSM s-a autosesizat şi va începe o anchetă împotriva judecătorului Costiniu, mare ştab pe la Curtea Supremă înregistrat când îi cerea scuze lui Căşuneanu pentru că nu a putut face mai mult. De ce nu a putut face mai mult? Cică opinia publică stătea cu ochii pe caz, din cauză de „mediatizare”. Ceea ce iar este un lucru pozitiv. Înţeleg că prezumţia „de normalitate” a lui Costiniu era că poţi să mânăreşti verdictele, dar în acel caz presa enervantă a stat cu ochii pe ei şi le-a stricat învârtelile. Perfect, zic eu. Cu cât mai multe cazuri de acest gen, cu atât mai bine. Revenind la CSM, nu ni s-a mai servit veşnica placă cu dosarul în curs de cercetare. Nu e nevoie ca judecătorul Costiniu să fie condamnat pentru corupţie pentru ca CSM să-l dea afară din magistratură: a încălcat cam toate principiile de bună practică numai în acea convorbire telefonică. Doar existenţa convorbirii e un caz grav, dar mai şi recunoaşte că a încercat presiuni. Ironică şi dezvăluirea HotNews: Costiniu a scris la viaţa sa manuale despre comportamentul etic al judecătorilor. Magistraţii sunt confruntaţi mereu cu dilema: sunt cinstit, trăiesc din salariu, rezist la presiuni sau răspund la telefoane şi ajung mare ştab? Mulţi cedează. Dar iată că mai apare ceva în ecuaţie: poate ajungi mare ştab, dar se poate termina şi cu puşcărie.
În fine, linia de apărare a lui Voicu a fost nu doar ridicolă, dar şi ridiculizată de aproape toată lumea. Aveam discuţii politice, zice respectivul. Cum ar veni, dacă doi politicieni discută să corupă judecători şi să cumpere procese, se cheamă că au o dezbatere politică şi se bucură de libera exprimare, nu? Ei bine: nu. Poate aşa află şi politicienii că nu e în regulă să ai discuţii de acest gen, că în toate ţările normale la cap se cheamă conspiraţie pentru încălcarea legii şi se face puşcărie pentru asta. Chiar dacă nu ai apucat să şi pui în practică. Nu mă îndoiesc că vor mai face aşa ceva, dar situaţia ideală pentru noi e să ajungă ca mafioţii americani care se ştiu urmăriţi de FBI: nu au decât să „dezbată” noaptea prin parcuri. Chiar şi atunci cu frica să nu aibă celălalt microfoane. Se numeşte dictatura legii şi e foarte legitimă.
Ca să rezum: presa, partidele, Parlamentul, CSM au avut de data asta reacţii mai normale decât la precedentele scandaluri cu corupţi interceptaţi. Învăţăm, progresăm. România jegoasă dă semne că nu e nici profundă, nici permanentă. E de bine.
