7.6 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialDe ce își demolează combinatul din Galați furnalele

De ce își demolează combinatul din Galați furnalele

Pe platforma siderurgică de la Galați, a fost demolat și Furnalul nr. 6, construit în 1981, care nu mai era operațional de 20 de ani și nu mai putea fi reparat. Este al treilea furnal demolat pe platforma combinatului ArcelorMittal, după ce în ultimul an au mai fost demolate Furnalele nr. 1 (construit în 1968) și nr. 2 (1969). Și acestea erau oprite de foarte mulți ani, pentru că nu mai erau la nivelul actualelor tehnologii din industria oțelului, aveau capacități mici de producţie, performanţe tehnice reduse, un nivel scăzut de automatizare şi un grad mare de poluare a mediului. 

Operațiunile de dezafectare a instalațiilor Furnalului nr. 6 începuseră în februarie, acum fiind finalizată demolarea prin detonare controlată. Potrivit purtătorului de cuvânt al combinatului, operaţiunile au constat în demolarea unor elemente de infrastructură, prin detonare, întrucât acesta nu mai era funcţional de două decenii, punea în pericol siguranţa muncitorilor şi a mediului, dar şi pentru ca fierul vechi rezultat să fie folosit ca materie primă. „Furnalul nr. 6 avea o capacitate teoretică de 2,6 milioane de tone pe an. Nu ar mai fi fost rentabil. În acest moment, noi avem o capacitate de 3 milioane de tone și producem 1,7 milioane de tone. Cu ce avem, oricum suntem în supracapacitate de producție. A fost un mixt de demolări şi tăieri, fiind vorba de o etapă din cadrul altor operaţiuni care se vor derula la fostul Furnal 6 până în vara anului viitor. Furnalul era vechi şi punea în pericol siguranţa oamenilor şi a mediului. Operaţiunile au fost efectuate şi din raţiuni economice deoarece avem nevoie de fierul vechi pe care să-l utilizăm la oţelărie”, a declarat Dorian Dumitrescu, country communicator ArcelorMittal. Furnalul nr. 6 a fost pus în funcţiune în 1981, dar producţia a fost oprită în 1994, când s-a produs o explozie în urma căreia și-au pierdut viața patru siderurgiști. Furnalul nu a mai fost repornit de atunci întrucât nu mai putea fi reparat. Furnalul nr. 5, recent modernizat prin investiții cifrate la 90 de milioane euro, poate produce volumul cerut de piaţă, de două milioane de tone de fontă pe an, la calitate înaltă, costuri variabile competitive şi cu parametri de mediu îmbunătăţiţi.

Rigorile pieței oțelului

Oprirea capacităților de producție cu tehnologii învechite este dictată de concurența de pe piață, care la rândul său este bazată pe noile tehnologii din producția de oțel.

Eventuala retehnologizare a acestor echipamente ar necesita investiții care nu s-ar justifica în condițiile în care cererea de pe piață este la un nivel redus.

La o recentă întâlnire cu studenții de la Facultatea de Inginerie a Universității ”Dunărea de Jos”, întrebat dacă pe viitor s-ar putea reveni la un nivel ridicat al producției precum cel dinaintea privatizării, CEO ArcelorMittal Galați, Bruno Ribo, a explicat că acele producții erau un mit iar în prezent, un reviriment al pieței laminatelor ar putea facilita combinatului o producție de 2 milioane tone: ”Sunteți un visător. Serios vorbind, zilele de aur s-au dus. Oamenii își aduc aminte de începutul anilor ’80, când producția anuală era de 8 milioane de tone, dar cu 5 ani înainte de revoluție scăzuse la 2,5 milioane de tone. În perioada 2005-2007 era de aproximativ 4 milioane de tone, iar în 2009 scădea la 1,7 milioane. Sperăm într-o creștere de 15% și dorim să vindem 2 milioane de tone anul viitor. Și asta o să o facem cu un singur furnal care are capacitate mare, cât două furnale de capacitate medie”, a spus Bruno Ribo.

Un indicator: producția exprimată în „tone/om/an“

Combinatul de la Galați a intrat în economia de piață cu tehnologii învechite. După privatizare au fost făcute investiții de 90 milioane euro la Furnalul 5, au fost modernizate alte echipamente, dar diferențele se simt la compararea cu alte companii siderurgice la indicatori cum ar fi raportarea per salariat a producției anuale. La Galați sunt produse 250 de tone/om/an, în timp ce un competitor regional, Erdemir, din Turcia, are o producție de 750 de tone/om/an iar o altă companie din grupul ArcelorMittal, aceea din Gent, Belgia, produce 1.250 tone/om/an.

Furnalul nr. 6 nu mai funcționa din 1994

Cele mai citite

Adrian Veștea a demisionat de la Ministerul Dezvoltării, pentru a prelua conducerea Consiliului Județean Brașov

Demisia sa a fost anunțată printr-un mesaj publicat pe rețelele sociale Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării, a anunțat marți, 19 noiembrie, că demisionează din funcția guvernamentală,...

Simona Halep, omagiu impresionant pentru Rafael Nadal înainte de retragerea acestuia!

Simona Halep și-a arătat încă o dată admirația pentru Rafael Nadal, cu ocazia ultimului turneu din cariera legendarului tenismen spaniol. Gestul româncei reflectă respectul...

PSD anunță prețuri plafonate la energie și dupămartie 2025 pentru protejarea populației și a economiei. USR și PNL vor reluarea liberalizării, care ar tripla facturile românilor

Partidul Social Democrat dorește continuarea măsurilor de plafonare a prețurilor la energie și după martie 2025, măsuri introduse de Guvernul condus de Marcel Ciolacu la preluarea mandatului....
Ultima oră
Pe aceeași temă