În numai 24 de ore, Vasile Blaga s-a transformat din „baron al PDL fără de care Traian Băsescu nu poate acţiona” în „singurul om de onoare care l-a înfruntat pe Băsescu”. Prin demisia sa, fostul ministru al Administraţiei şi Internelor a devenit brusc, în ochii liderilor opoziţiei, ai sindicaliştilor sau ai multor analişti, un politician redutabil, un ministru performant şi un om de mare curaj. Aceste laude aduse acum lui Vasile Blaga sunt complet lipsite de sens pentru publicul larg şi arată că, în lipsa unor repere adevărate, suntem dispuşi să vindem oamenilor eroi închipuiţi, chiar cu riscul de a părea ridicoli.
„Este o demisie de onoare.” Aşa este calificat aproape la unison gestul lui Blaga de a renunţa la mandat în urma criticilor adresate de Traian Băsescu după mitingul neautorizat al poliţiştilor de la Palatul Cotroceni. În realitate, nu avem de-a face decât cu demisia unui ministru ai cărui subordonaţi (o parte din ei, ca să păstrăm nuanţele invocate chiar de Blaga) au încălcat legea. Pur şi simplu este vorba despre o decizie care nu este încărcată cu nimic simbolic. În multe ţări civilizate au existat miniştri care şi-au dat demisia pentru motive mai puţin grave, dar respectivii politicieni nu au primit la plecare şi un piedestal în compensaţie pentru mandatul pierdut. Se mai spune zilele acestea despre Blaga că este un politician respectat, un bun organizator şi aşa mai departe. Să fie sănătos! Calităţile politice sunt utile exclusiv partidului din care face parte „bunul organizator”, deci nu are de ce să intre în aria de interes a publicului (poate doar cu ocazia alegerilor, când nehotărâţii sunt ajutaţi să pună ştampila pe un candidat sau altul).
De asemenea, un alt mare merit care i se atribuie acum fostului ministru al Internelor este acela că a reuşit să-şi păstreze independenţa faţă de Cotroceni. Cu alte cuvinte, Blaga nu s-ar fi lăsat influenţat, ba chiar l-ar fi sfidat pe Traian Băsescu. Pe lângă faptul că pare puerilă – cu atât mai mult cu cât aparţine unor politicieni care au uitat că, în urmă cu zece luni, Blaga era şeful de campanie electorală a lui Băsescu -, această afirmaţie nu are nici o relevanţă pentru noi ceilalţi, care nu facem politică. A devenit Ministerul de Interne mai curat şi mai eficient în mandatul lui Blaga? Nici pomeneală. Spre exemplu, serviciul secret al Ministerului de Interne, celebrul „Doi ş-un sfert”, a rămas nezdruncinat, deşi chiar Blaga a recunoscut recent, într-un interviu, că acesta ar fi făcut poliţie politică „în unele cazuri”. Ce l-a oprit pe Blaga să reformeze acest serviciu? Apoi, Poliţia este la fel cum o cunoaştem de mulţi ani, ineficientă în faţa infractorilor importanţi şi cu mulţi şefi ancoraţi adânc în cumetriile penale locale (de exemplu, nu mai târziu de alaltăieri au apărut în presă conexiunile rectorului Academiei de Poliţie, chestorul Luca Iamandi, cu fostul prim-procuror de la Galaţi Dinu Gâlcă, trimis în judecată pentru trafic de influenţă).
O adevărată năzdrăvănie a scos pe gură zilele trecute Marin Gruia, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor, care susţine că „demisia lui Blaga pune în pericol intrarea în spaţiul Schengen. Blaga cunoştea foarte bine locul în care ne aflam şi avea o legătură bună cu reprezentanţii comisiilor pentru evaluare”. Aderarea României la spaţiul Schengen este, în realitate, o decizie politică pe care o va adopta (sau nu) Consiliul European şi care nu poate fi legată exclusiv de numele unui ministru. Dacă Blaga se bucură în ochii unora de o imagine mai bună decât cea a celorlalţi membri ai Guvernului Boc, acest lucru poate fi pus cel mult pe seama prestaţiei slabe a acestora din urmă. În rest, chiar nu avem nici un motiv să-i ridicăm statuie fostului ministru. Doar dacă suntem masochişti.