4.6 C
București
luni, 2 decembrie 2024
AcasăSpecialDe ce este România astfel? Dezbatere la Muzeul Naţional al Literaturii Române

De ce este România astfel? Dezbatere la Muzeul Naţional al Literaturii Române

Cunoscutul antropolog Vintilă Mihăilescu participă joi la o discuţie pornind de la volumul „De ce este România astfel? Avatarurile excepţionalismului românesc“, apărut recent la Polirom, pe care l-a coordonat.

De ce este România altfel? se întreba în 2013 Lucian Boia într-un binecunoscut eseu care a stârnit o adevărată gâlceavă a intelectualilor. Astfel s-a născut ideea volumului coordonat de Vintilă Mihăilescu (foto), mai întâi ca replică reflexivă la cartea lui Lucian Boia, dar care să meargă mai departe de polemicile mai mult sau mai puţin efemere. Rezultatul este că, motivaţi de o reticenţă principială şi strategică faţă de fenomenul public al excepţionalismului românesc, antropologi, sociologi, politologi, istorici, universitari şi cercetători încearcă să răspundă la întrebarea „De ce este România astfel?”.

„Oscilăm în continuare între nostalgii după leagănul matern al neamului şi megalomania dorinţei de autodepăşire. Se poate spune că am fost – şi am rămas – societatea confruntării dintre fraţii Grimm şi -Darwin: fie cea a aşezării protectoare în mitologizarea originii, fie cea a tentaţiei riscante de a ne găsi locul în mitologizarea evoluţiei; -între a fost odată ca niciodată şi va fi odată ca -niciodată – dar fără asumarea unui este. În ambele cazuri, Istoria noastră a rămas, la nivel discursiv, Poveste” , a declarat Vintilă Mihăilescu.

Antropologul a explicat, într-un interviu pentru „România liberă“, că deși vorbim despre același subiect, România, fiecare vede lucrurile diferit. „Este foarte important de unde privești același lucru. Pentru că, atunci când vorbești de România altfel, exact cum ați spus, te referi la ea, dar în comparație cu un altul semnificativ, cu un reper exterior. Când vorbești de aceeași Românie, dar astfel, reperul e interior. În primul caz vei vedea prin ce este diferită, este „altfel“; în celălalt caz vei vedea cum este ea „astfel“, adică în felul în care este. Sau, cum ar fi spus Irina Nicolau, «nu e niciodată așa ca să nu fie cumva»,  a explicat profesorul de antropologie.

Banal și Universal

Vintilă Mihăilescu crede că, de fapt, cele două pers-pective nu trebuie să fie izolate, căci merg mână în mână, așa cum identitatea nu există fără alteritate. Mai mult, dacă privești cu mai multă atenție „identitatea“ românească, vei constata destul de repede că ea nu există fără „alteritatea“ europeană, la care s-a raportat permanent, chiar dacă în moduri diferite în epoci diferite. Doar că pentru asta trebuie să privești națiunea română dintr-o perspectivă transnațională, adică nici limitată la ea însăși, dar nici dizolvată într-o referință externă. Pe scurt, România este altfel pentru că -este -astfel, adică într-un mod mai mult sau mai puțin al său, construit prin interacțiuni seculare cu ceilalți. E banal și universal!

Vintilă Mihăilescu este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Sociologie al Şcolii Na-ţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA).  

Joi, 20 iulie, ora 19.00, Muzeul Național al Literaturii Române.

Invitaţi: Vintilă Mihăilescu, Ruxandra Ivan, Mihai Burcea, Dinu Guţu, Cătălin Stoica

Moderator: Vasile Ernu.

Eliza Avram
Eliza Avram
Eliza Avram scrie sub pseudonim la *România Liberă* din 2014. Jurnalist de investigații, este cunoscută pentru dezvăluirile despre corupția din România, printre care legăturile dintre Speranța Munteanu (KPMG România) și fostul premier Victor Ponta, implicarea lui Gabriel Predoiu, fratele fostului șef SIE și pe atunci ofițer SRI, într-o rețea de trafic și prostituție, dar și în acțiuni împotriva unor oameni de afaceri. Alte anchete notabile includ rețeaua de corupție de la Unirea Shopping Center și afacerile clanului Stan (Stanbox).
Cele mai citite

Rezultate parțiale: Centralizarea voturilor a trecut de 99%: PSD, AUR, PNL, USR, SOS România, UDMR, POT

Clasamentul în diaspora este AUR, USR, SOS, POT, PNL, PSD După centralizarea a peste 99% dintre procesele verbale, clasamentul pentru intrarea în Parlamentul României arată...

Rareș Bogdan: Să ne ducem iar în braţele PSD înseamnă că nu am învăţat nimic şi că suntem complet cretini

Rareș Bogdan vrea în opoziție, după rezultatul de la alegerile parlamentare Europarlamentarul Rareș Bogdan cere conducerii PNL trecerea în opoziție, pentru cel puțin un an....
Ultima oră
Pe aceeași temă