Ruşii, greu încercaţi de incendiile care devastează ţara de aproape două luni, au comemorat joi zece ani de la tragedia submarinului nuclear Kursk, când 118 oameni şi-au pierdut viaţa pe fundul Mării Barents, un eveniment ce a deschis parcă seria unor întâmplări nefaste care se petrec în august. Aproximativ 150 de rude şi prieteni ai marinarilor morţi în Marea Barents în august 2000 s-au adunat joi la Sankt Petersburg, în catedrala Sfântul Nicolae, pentru o slujbă de pomenire. Au trecut zece ani, dar durerea lor rămâne la fel de mare. La fel şi nevoia de a cunoaşte adevărul.
După cum remarcă NewsIn, explozia submarinului nuclear Kursk rămâne cel mai grav dezastru din istoria flotei ruseşti. Accidentul s-a petrecut în timpul unei exerciţiu al Flotei Mării Nordului. Potrivit explicaţiei oficiale, explozia accidentală a unei topile, din cauza unei scurgeri de hidrogen, a antrenat detonarea mai multor alte torpile. Submarinul s-a scufundat la peste 100 de metri adâncime, în apropiere de Strâmtoarea Kola. Echipajul ar fi murit în următoarele 7-8 ore după explozie, dar unele surse spun că din submarin s-au auzit zgomote încă două zile.
Accidentul rămâne extrem de controversat, iar autorităţile au fost bănuite că au vrut să ascundă adevărul, au fost criticate că au refuzat ajutorul străin şi că au răspuns extrem de greoi în această criză. Procedurile penale împotriva comandanţilor forţelor navele ale Rusiei au fost oprite înainte de a se împlini un an de la tragedie. Familiile victimelor au primit fiecare 720.000 de ruble (29.000 de euro). A fost prima dată când „guvernul a cumpărat tăcerea rudelor”, a scris Novaia Gazeta.
Unele familii au continuat să caute răspunsuri, adresându-se chiar şi Curţii Europene a Drepturilor Omului şi cerând, în încercarea de a face lumină, redeschiderea anchetei. Au renunţat apoi, din lipsă de mijloace financiare. Raportul final al comisiei guvernamentale este în bună parte „top secret”. Întrebat, în septembrie 2000, ce s-a întâmplat cu submarinul Kursk, preşedintele de atunci, Vladimir Putin, a spus doar atât: „S-a scufundat”.
Tragedia s-a petrecut într-o sâmbătă dimineaţă, când seismologii au înregistrat două explozii submarine în Marea Barents, la nord-est de Murmansk. Operaţiunile de căutare a submarinului K-141 Kursk, una dintre cele mai moderne nave ale flotei ruse, nu au fost lansate însă decât 12 ore mai târziu. Eforturile ruse de salvare au eşuat în cele din urmă, din cauza lipsei echipamentului adecvat.
Din dorinţa de a păstra secretul asupra unei grave întâmplări, conducătorii ruşi nu au spus nimic despre ce s-a petrecut la bordul Kursk decât două zile mai târziu. Rudelor marinarilor nu li s-a spus nimic sau chiar, în primă instanţă, li s-a comunicat că echipajul este bine. Temându-se de spionaj, Rusia a respins iniţial oferta de ajutor venită din partea altor state. În cele din urmă, cu întârziere, a acceptat asistenţa din partea Norvegiei şi Marii Britanii.
Pe monumentul de granit ridicat în memoria celor care au pierit în acest dezastru sunt gravate următoarele cuvinte: „Nu disperaţi”. Este un citat dintr-un bilet lăsat de căpitanul Dmitri Kolesnikov, scris în timp ce se afla prins într-unul dintre compartimentele submarinului. Mulţi au văzut în această tragedie culmea decadenţei flotei ruse şi a Rusiei în general, după prăbuşirea Uniunii Sovietice. În orice caz, multe întrebări rămân fără răspuns la zece ani de la dezastru. Şi ca de fiecare dată când statul dă dovadă de lipsă de transparenţă, teoriile conspiraţioniste au înflorit.
Alţii au început de atunci să privească lucrurile fatalist. Un blestem implacabil atinge Rusia în fiecare an, în luna august. August 2000 a fost, e adevărat, o lună a încercărilor pentru ruşi. La 8 august avusese loc un atentat în Piaţa Puşkin, din centrul Rusiei, soldat cu 13 morţi şi 120 de răniţi. La câteva zile, la 12 august, s-a întâmplat tragedia de pe Kursk. Peste două săptămâni, la 27 august, un incendiu a distrus turnul televiziunii Ostankino, unul dintre cele mai înalte din lume (540 de metri), un simbol al Moscovei.
În 2010, purgatoriul Rusiei au fost incendiile provocate de temperaturile anormal de ridicate. Sunt 53 de morţi, oficial, dar rata mortalităţii, numai la Moscova, s-a dublat din cauza afecţiunilor cardio-respiratorii, agravate de poluarea cu monoxid de carbon şi de căldura excesivă.
Unii medici au vorbit, anonim, despre morgile pline până la refuz, despre subsolurile spitalelor care, din lipsa spaţiului adecvat de depozitare, ar geme de cadavre ce degajă un miros pestilenţial. Şi din nou a fost invocată secretomania autorităţilor. Doctorii care ar pune diagnostice în corelaţie cu fumul şi căldura ar fi ameninţaţi cu demiterea, pentru că autorităţile nu vor ca populaţia să cunoască proporţiile dezastrului. Abia după ce un medic a făcut aceste dezvăluiri pe un blog, autorităţile au admis că rata mortalităţii la Moscova s-a dublat în ultima lună. La fel, când flăcările s-au apropiat de zone sensibile, unde există risc de contaminare radioactivă, informaţiile au fost mai întâi negate de autorităţi, ca apoi să iasă adevărul la iveală. Aşa se face că, de fapt, incendiile au devastat încă din luna iulie 4.000 de hectare dintr-o pădure unde exista contaminare radioactivă după accidentul centralei nucleare de la Cernobîl, din 1986. Informaţia a fost dată publicităţii abia miercuri, 11 august.
Anul trecut, cam pe la mijlocul lunii august, la interval de numai două zile, publicul rus a trebuit să digere trei catastrofe: un accident fără precedent într-o hidrocentrală din Siberia, soldat cu 75 de morţi, un violent atentat sinucigaş în Caucaz, în Inguşetia, şi coliziunea mortală în plin zbor a două avioane de vânătoare din înzestrarea de elită a ţării. Aceste evenimente urmau unei serii de accidente rutiere soldate cu mulţi morţi şi se adaugau eşecului stânjenitor înregistrat de armata rusă în lansarea prototipului său de rachetă intercontinentală Bulava, fără a mai pune la socoteală bilanţul zilnic al asasinatelor din Caucaz. Presa tabloidă deja invoca blestemul lunii august şi vorbea despre „păcate” comise de ruşi, despre ciclul eclipselor, despre energia patologică a lunii august sau chiar despre activitatea solară…
Unii observatori au încercat să tempereze tonul tabloidelor ruse şi au spus că seria de accidente se explică prin decalajul persistent între nevoia acută de modernizare a ţării şi infrastructurile profund degradate ale statului. Hidrocentrala Saiano-Şuşenskaia, din Siberia, era una dintre cele mai mari hidrocentrale din lume, construită în epoca sovietică. Analistul Dmitri Verhoturov, de la Agenţia pentru Politici Noi, spunea că accidentul de anul trecut de la hidrocentrală arată că „Rusia a intrat cu-adevărat de-acum într-o perioadă a accidentelor grave de origine tehnologică”. De altfel, cotidianul apropiat puterii Izvestia sugera, anul trecut, cu umor, să fie eliminată luna august din calendar. „Anul viitor am putea numi această perioadă ‘iulie bis’, de pildă”, propunea ziarul.
Cu doi ani în urmă, în 2008, primele zile din august au readus în Europa spectrul unui război în toată regula. Sub pretextul că apără cetăţenii ruşi din regiunea separatistă georgiană Osetia de Sud, armata rusă a intervenit în Georgia la 8 august 2008, ostilităţile armate între cele două ţări încheindu-se după cinci zile, graţie unui armistiţiu negociat de Franţa. La 24 august, în 2004, două atentate împotriva unor avioane de linie ruse au luat viaţa a 90 de persoane. Cu doi ani mai înainte, tot în august, o tornadă care a urmat unor inundaţii puternice s-a produs pe litoralul Mării Negre şi a provocat moartea a 60 de ruşi.
August stârneşte însă amintiri neplăcute ruşilor şi înainte de tragediei de pe Kursk, din 2000. În august 1999 s-a declanşat al doilea război din Cecenia, în august 1998 a avut loc puternica devalorizare a rublei şi prăbuşirea pieţelor financiare, care a provocat ruina a zeci de bănci şi a zeci de mii de deponenţi. Şi tot de august (19-21) se leagă şi tentativa de lovitură de stat din 1991, când comuniştii conservatori au încercat să-l înlăture pe Mihail Gorbaciov, ceea ce a grăbit disoluţia Uniunii Sovietice, patru luni mai târziu.
