S.C. RAJA S.A. a consfinţit, ieri, parteneriatul cu Ambasada Statelor Unite la Bucureşti prin semnarea unui memorandum de cooperare, care va oferi un cadru de dezvoltare pentru activităţile în comun
româno-americane în domeniul apei.
Ceremonia de semnare a Protocolului de Colaborare între Patronatul Român al Apei şi Departamentul Comerţului din guvernul S.U.A., prin Serviciul Comercial al Ambasadei S.U.A. în România, a avut loc într-un cadru festiv. Evenimentul a debutat cu arborarea drapelelor în acordurile fanfarei S.C.
RAJA S.A., care a intonat imnurile celor două ţări, dar şi imnul Uniunii Europene. Au urmat, apoi, discursurile invitaţilor de onoare. Din partea primarilor judeţului Constanţa a luat cuvântul primarul din Eforie, Ovidiu Brăiloiu, care a subliniat importanţa colaborării oraşului pe care îl manageriază cu compania de apă.
La rândul său, consilierul comercial al Ambasadei S.U.A. la Bucureşti, Keith Kirkham, a spus: „Rolul nostru în ambasadă este foarte simplu. Identificăm oportunităţi de afaceri pentru companiile americane şi româneşti, după care încercăm să creăm parteneriate între aceste companii. Să privim acest memorandum ca o realizare care finalizează un parteneriat. A fost un parteneriat extraordinar şi dorim să îl continuăm”. Directorul general al S.C. RAJA S.A., Felix Stroe, a precizat că semnarea protocolului de colaborare reprezintă pentru proiectele companiei un important sprijin financiar. „Este un parteneriat extraordinar de important, la care, alături de compania noastră, sunt invitate toate companiile reprezentative din domeniu din România, un parteneriat în care să ne bucurăm de tehnologia de vârf din S.U.A., să fim sprijiniţi prin sume considerabile de bani în cadrul unor colaborări”, a spus Felix Stroe.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu, a amintit de anul 2004, atunci când compania RAJA era la un pas de privatizare, însă compania a reuşit în timp să se ridice şi să ajungă un puternic operator de apă. Tot ieri a fost semnat transferul de proprietate al investiţiilor finalizate prin măsura ISPA, între Ministerul Finanţelor Publice, prin Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE, în calitate de autoritate contractantă, şi Consiliul Judeţean Constanţa, în calitate de beneficiar local, iar S.C. RAJA S.A. Constanţa – beneficiar final.
Reabilitări în cinci judeţe
„Noi am reparat ceea ce era greşit şi astăzi deschidem un alt capitol care înseamnă implementarea şi reabilitarea sistemelor a cinci judeţe, de către operatorul regional RAJA, prin fonduri de mediu, prin fondurile Uniunii Europene şi prin parteneriatul cu S.U.A. Acest nou început va însemna, pentru cinci judeţe, inclusiv judeţul Constanţa, reabilitarea a mai mult de 90% din reţelele de aducţie şi canalizare pentru mai mult de trei milioane de cetăţeni. Acest program este în implementare. Parteneriatul care se semnează cu departamentul S.U.A. este un parteneriat strategic, economic şi cu mari perspective de reabilitare în toate domeniile canalizării şi aducţiei în România. Experienţa tehnologică a S.U.A. şi sistemele moderne ne vor ajuta inclusiv în sistemele de irigaţii, de care atât judeţul Constanţa, cât şi România au nevoie”. Preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu.