5 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăSpecialDe ce au fost arestaţi complicii deputatului Boldea. Vezi care dintre ei...

De ce au fost arestaţi complicii deputatului Boldea. Vezi care dintre ei vroia să candideze la alegerile parlamentare

Curtea de Apel Galaţi explică în încheierea prin care i-a arestat pe complicii deputatului Mihai Boldea că faptele acestora prezintă un pericol social concret datorită activităţii infracţionale laborioase. Unul dintre ei cei arestaţi, Bogdan Boza, fost contracandidat al Elenei Băsescu la şefia Tineretului Democrat Liberal, în prezent lider al PNL Galaţi, a recunoscut acuzaţiile care i-au fost aduse de procurorii DIICOT Galaţi. Concret, acesta şi cu Mihai Boldea, prin falsificarea unui contract de management prin care încercau să obţină un milion de euro de la SC Arcada Company din Galaţi. 

Declaraţia dată de Boza în faţa Curţii de Apel Galaţi este senzaţională, el cerând să fie judecat în libertate pentru că vrea să candideze la Parlament arătând că nu este un pericol social, fiind „student” la Institutul Diplomatic Român.

„Din punctul său de vedere cele 24 ore au fost o experienţă, cel puţin la nivel emoţional şi intelectual, foarte tramutizantă (…). Legat de măsura reţinerii pentru 24 de ore, susţine că a recunoscut că a greşit, a folosit un înscris falsificat care i-a fost furnizat de liderul şi vedeta acestei zile (Mihai Boldea n.r.), în cadrul unui proces. Susţine că a înţeles ce înseamnă să greşeti, îşi asumă această chestiune, îşi menţine declaraţia respectivă şi se va pune tot timpul la dispoziţia organelor, fiind în interesul său să se soluţioneze cu celeritate această speţă, pentru că intenţionează să ocupe o funcţie aleasă în Parlamentul României şi pe cale de consecinţă, întrucât orice situaţie legată de imaginea sa ar fi un prejudiciu deosebit în evoluţia sa profesională”, se arată în încheierea Curţii de Apel Galaţi referitor la ultimul cuvânt al lui Bogdan Boza.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să analizeze recursul declarat de Boza şi restul complicilor lui Mihai Boldea faţă de decizia Curţii de Apel Galaţi de a-i aresta pentru 29 de zile.

Cele mai citite

Incendiile, cea mai mare amenințare pentru locuințele din România: despăgubiri record

Cea mai mare despăgubire acordată pentru un incendiu a depășit suma de 422.000 de euro Incendiile continuă să ocupe primul loc în clasamentul riscurilor care...

Politico: România stabilește o nouă dată pentru alegeri, dar riscă același rezultat

Dacă nu va fi interzis, ultranaționalistul Călin Georgescu pare foarte bine plasat în cursa pentru a câștiga reluarea alegerilor prezidențiale din mai, scrie Politico România...

Dorian Babunski a semnat cu Sepsi

Sepsi OSK a anunțat transferul atacantului Dorian Babunski, un jucător în vârstă de 28 de ani, care aduce cu el o experiență internațională considerabilă,...
Ultima oră
Pe aceeași temă