Traian Băsescu şi Abdullah Gul au semnat parteneriatul strategic dintre cele două ţări, un document care vizează extinderea schimburilor economice de la simplu la dublu, adică de la aproximativ 4 miliarde dolari la 10 miliarde pe an.
Turcia este al cincilea partener comercial al României şi primul din afara Uniunii Europene, iar perspectivele asumate de cei doi şefi de stat, Traian Băsescu şi Abdullah Gul, după întâlnirea de ieri de la Ankara vizează dublarea schimburilor economice, până la 10 miliarde dolari pe an.
Acordul semnat ieri vizează în primul rând domeniile securităţii şi energiei, dar şi protecţia mediului, sănătatea şi educaţia şi schimburile culturale. Totuşi, semnarea în cele din urmă a unui parteneriat strategic între Bucureşti şi Ankara – demers iniţiat cu entuziasm de partea română, dar digerat greu, pentru o perioadă, de partea turcă – pune în lumină nevoi şi interese comune care ajung să exceadă cadrul strâmt al relaţiei bilaterale de până acum. Este vorba în primul rând de sfera proiectelor energetice şi de securitate, strategice pentru două state riverane la Marea Neagră, membre NATO şi angajate suficient de mult în parteneriate externe delicate, precum dosarele Irak şi Afganistan.
Mai mult, în contextul discuţiilor prelungite privind aderarea la UE, care nu au dus încă la rezultate satisfăcătoare din punctul de vedere al Ankarei, şi date fiind împrejurările conturate de „primăvara arabă”, Turcia este în acest moment o voce-solist în regiune, iar ambiţiile Ankarei de a se prezenta cu adevărat ca o putere regională au fost întrevăzute cu ani înainte, dovadă telegramele diplomatice americane dezvăluite de WikiLeaks. Mai aproape de zilele noastre, căderea regimurilor din Egipt, Tunisia şi Libia a fost dublată de o ofensivă la cel mai înalt nivel a Ankarei în statele atinse de schimbările dramatice de regim, totul pe fondul unei reîmprospătări a legitimităţii Cabinetului Erdogan, după alegerile câştigate de formaţiunea controlată de primul ministru şi reuşita cu conotaţii istorice de a determina armata să facă un pas înapoi pe plan intern. În plus, Turcia, cu o creştere economică de 7,5%, are o situaţie mai bună decât majoritatea statelor membre UE – deficit bugetar de 2,5% din PIB şi prag de îndatorare de 40%.
Pe de altă parte, România şi vecina de peste Marea Neagră sunt legate de interese comune de natură energetică şi de apărare antirachetă.
Nabucco şi AGRI
Nu mai departe de începutul lunii octombrie, ţara noastră a primit asigurări publice că Ankara empatizează cu dezideratele Bucureştiului pe acest domeniu. De altfel, Bucureştiul şi Ankara fac în continuare parte din grupul de suport al proiectului Nabucco. Totuşi, pe lângă acest proiect, România are o agendă proprie şi este artizana unor parteneriate regionale în domeniul diversificării rutelor de aprovi-zionare cu gaze, care uneori au iritat Rusia şi, o perioadă, au pus Turcia pe gânduri.
Este, de pildă, cazul acordului AGRI, care presupune construcţia a două terminale de gaz lichefiat de către România, Georgia şi Azerbaidjan (cu care ţara noastră are un parteneriat strategic încă din 2009), pentru aducerea gazului azer spre Europa. Pentru evoluţia AGRI, 2012 va fi un an important, fiind aşteptată finalizarea studiului de fezabilitate. Cu privire la acest studiu, preşedintele Consiliului de Administraţie al AGRI LNG Project Company, Corneliu Condrea, declara la jumătatea lui 2011, citat de presă, că documentul va recomanda începerea de negocieri cu Turcia pentru un accept dat de Ankara ca navele care vor transporta gazul azer să traverseze Bosforul, chiar dacă, din punct de vedere tehnic, vapoarele nu corespund actualelor normative. Rămâne interesantă şi evoluţia proiectului privind construcţia unui cablu submarin de alimentare cu energie electrică între Istanbul şi Constanţa, care a atras deja priviri în Europa, Suedia, de pildă, declarându-se încă din această primăvară, iar ultima oară acum câteva săptămâni, interesată şi gata să impulsioneze realizarea acestuia. Acest cablu de 400 de kilometri ar permite României, ţară cu excedent de electricitate, să pătrundă pe piaţa ofertantă a Turciei, evitând tranzitul prin Bulgaria şi, deci, plata unor taxe considerate prea mari.
