Niciuna din forţele politice din România nu a fost în stare să propună cel puţin o singură idee politică relevantă la nivel local sau naţional pentru acest an electoral. În condiţiile în care politicienii se lamentează că prezenţa la vot a românilor este slabă, nici un partid nu pare capabil să le ofere un motiv pentru care să voteze.
Ceva cu totul remarcabil se întâmplă de două săptămâni în dezbaterea politică americană. Cei mai importanţi profesori de drept de la cele mai prestigioase universităţi, jurişti eminenţi, editorialişti celebri şi analişti politici discută cu aprindere şi cu toată seriozitatea despre o legumă banală – broccoli . Cele mai importate ziare şi publicaţii americane sau care au o prezenţă americană consistentă – New York Times la stânga, Wall Street Journal la dreapta, National Review la dreapta, The Economist la stânga au dedicat spaţii generoase dezbaterii şi s-au aruncat în această controversă ca şi cum viitorul democraţiei americane ar depinde de modul în care va fi tranşat răspunsul. Despre ce este vorba, în realitate?
Curtea Supremă a Statelor Unite dezbate în aceste zile constituţionalitatea legii de reformă a asistenţei medicale propus de administraţia Obama, cunoscută drept Obamacare. Legea – 2700 de pagini – conţine obligativitatea ca toţi cetăţenii americani să cumpere asigurări de sănătate private o chestiune care se numeşte mandat individual. Guvernul federal susţine că are dreptul constituţional să impună mandatul individual în virtutea unei clauze din Constituţie care îi oferă puterea de a reglementa comerţul, atât comerţul exterior al SUA cât şi comerţul dintre statele componente ale Uniunii. Argumentul Casei Albe este că, din momentul în care o persoană se naşte, ea intră vrând-nevrând pe piaţa serviciilor de sănătate şi, ca atare, guvernul are tot dreptul să impună reglementări privind piaţa asigurărilor de sănătate. Adversarii conservatori ai legii susţin că legea este neconstituţională pentru că ea extinde conceptul de „piaţă” mult prea mult şi oferă guvernului federal puteri nelimitate în pofida faptului că în Constituţie se prevede clar că puterile Executivului federal sunt limitate.
Curtea Supremă este formată în prezent din patru judecători conservatori, patru judecători de stânga şi unul considerat independent. În cursul audierilor unul dintre judecătorii conservatori, Antonin Scalia, i-a pus o întrebare ipotetică reprezentantului guvernului federal privind posibilitatea ca admiţând dreptul guvernului de a impune cetăţenilor să cumpere asigurări nu apare pericolul ca acesta să poată impună americanilor să cumpere orice, inclusiv broccoli sau telefoane mobile. Dacă guvernul federal poate face asta, ce anume nu poate face?, a întrebat Scalia. În felul acesta, o dezbatere oarecum tehnică despre asigurările de sănătate s-a transformat într-o dezbatere politică naţională despre limitele puterii Statului federal între cele două tabere: conservatorii şi libertarienii care pledează pentru limitarea puterii Statului şi liberalii de stânga care susţin un rol extins al Statului în societate şi economie. Indiferent de modul în care Curtea Supremă va tranşa această dezbatere, de ea va depinde, într-adevăr, viitorul politic al Statelor Unite şi al democraţiei americane. Şi tocmai pentru că este o temă cu mare impact asupra vieţii americanilor, în această dezbatere s-a implicat aproape întreaga elită intelectuală a Americii.
Acum, să ne întoarcem în România. Deşi ne aflăm în an electoral, niciun partid şi niciun lider politic nu a propus niciun fel de temă politică majoră şi nici o idee privind lucrurile cu adevărat importante pentru români. Dezbaterea privind legea sănătăţii a eşuat în pro sau contra Raed Arafat şi frica fără obiect de privatizarea SMURD-ului. Dezbaterea despre modificarea Constituţiei nu are loc pentru că Victor Ponta preferă să rupă teatral scrisoarea lui Traian Băsescu în loc să se angajeze onest în dispută. La nivel local, niciunul dintre cele trei partide ale USL nu a fost capabil să ofere nici măcar o singură idee despre descentralizare sau orice alt proiect pentru comunităţi. Nici dincolo, la PDL, lucrurile nu stau mai bine. Sărăcia intelectuală îl împiedică pe Silviu Prigoană să treacă dincolo de câini şi parcări. Problemele sunt reale nimic de zis, dar parcă e prea puţin din partea unui partid care se pretinde „de intelectuali”.
Clasa politică românească pare incapabilă să pună pe masă teme de interes pentru cetăţean. Din acest motiv şi alegerile de anul acesta par să fie o afacere exclusiv internă a politicienilor, fără vreo legătură cu agenda populaţiei. Pur şi simplu liderii politici români se arată incapabili să ofere românilor bune motive pentru a participa la viaţa cetăţii, bune motive pentru a se prezenta la urne. Nu facem decât să vorbim despre cine mai vine şi cine mai pleacă, despre „război”, „armate” şi „fronturi”, despre „Jos Băsescu!”, „Sus Băsescu”, dar la sfârşit, românii nu se aleg cu nimic. Dacă politica se dovedeşte o chestiune găunoasă, fără legătură cu viaţa şi problemele reale ale oamenilor, de ce ar mai merge aceştia la vot?
