1.9 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSpecialDe ce a eşuat privatizarea Cupru Min

De ce a eşuat privatizarea Cupru Min

Vânzarea companiei Cupru Min către Roman Copper a eşuat, deoarece firma canadiană a refuzat să depună într-un cont bancar o garanţie pentru investiţiile de mediu, să achite în maxim o lună preţul pentru acţiuni şi să accepte publicarea documentului de privatizare.

S-a cerut publicarea imediată a contractului

Ministrul Economiei, Lucian Bode, a anunţat, la finalul negocierilor, că partea română a cerut companiei canadiene să constituie un depozit colateral de 32,27 milioane euro pentru a garanta astfel realizarea investiţiilor de mediu, să plătească suma pentru acţiuni, de 200,7 milioane euro, în termen de 30 zile de la obţinerea avizului Consiliului Concurenţei şi autorizaţiei integrate de mediu-ambele fiind condiţii suspensive în contract, potrivit Mediafax.

De asemenea, partea română a cerut publicarea imediată a contactului de privatizare.

Pentru încheierea tranzacţiei, era necesară emiterea avizul Consiliului Concurenţei într-un termen de până la 90 de zile de la încheierea contractului.

Contract de prvatizare trebuia încheiat până vineri, 6 aprilie, ora 24. Negocierile cu Roman Copper pentru Cupru Min s-au încheiat irevocabil, întrucât firma canadiană a respins condiţiile privind plata integrală a contractului, îndeplinirea obligaţiilor de mediu şi clauzele referitoare la transparenţă, a anunţat sâmbătă Ministerul Economiei.

După câştigarea licitaţiei de către firma candiană, oficiali ai statului anunţaseră că Roman Copper, înfiinţată special pentru cumpărarea Cupru Min SA, nu are nicio obligaţie contractuală de investiţii la compania românească.

Privatizarea Cupru Min SA a fost aprobată de Guvern încă din 2006. În 2007, s-a încheiat un contract de colaborare între Cupru Min SA şi Consortiul format din Energo Mineral SA, Cuprom SA si Ipronef SA, pentru restructurare şi atragere de investiţii.

Licitaţie amânată

Contractul de cooperare a fost încheiat pentru o perioadă de zece ani cu posibilitatea prelungii până la 20 de ani. Contractul de cooperare a eşuat însă după nici doi ani, datoriile continuând să se tot adune. În 2008, AVAS a scos la vânzare, tot fără niciun rezultat pachetul de acţiuni la Cupru Min Abrud.

În urma negocierilor cu FMI, termenul pentru vânzarea Cupru Min a fost stabilit pentru sfârşitul lunii aprilie.

Anul trecut, Ministerul Economiei a scos din nou la licitaţie compania, cu intenţia de a vinde integral acţiunile pe care le deţine, dar a amânat procedura pentru 26 martie 2012.

Firma canadiană Roman Copper Corp. a câştigat licitaţia pentru preluarea Cupru Min la preţul de 200,8 milioane euro, de 3,5 ori peste preţul de pornire a licitaţiei, de 57,3 milioane euro, a anunţat Ministerul Economiei.

La licitaţia cu strigare pentru vânzarea pachetului integral de acţiuni al Cupru Min s-au înscris şi alte trei companii, respectiv Oz Minerals (Australia), Dundee Holding BV (Olanda) şi Ellatzite Med Ad din Bulgaria, ultima fiind însă descalificată.

O singură linie tehnologică funcţională

 Roman Copper este o corporaţie fondată de banca de investiţii Bayfront Capital Partners din Toronto (Canada), specializată în finanţarea de proiecte miniere.

În prezent, la Cupru Min SA, activitatea de procesare a minereului de cupru se realizează doar cu o singură linie tehnologică, dintr-un total de patru. Deşi s-a lucrat practic la un sfert din capacitate, anul trecut s-a realizat cea mai mare producţie din istoria companiei (32.000 tone de concentrat de cupru cu un conţinut20% cupru, dar şi cantităţi mici de aur şi argint), potrivit reprezentanţilor companiei.

Pentru acest an, compania Cupru Min are nevoie de investiţii tehnologice şi de mediu de 80 de milioane de euro. Investiţiile sunt necesare pentru punerea în funcţiune a liniilor tehnologice, pentru construirea unui epurator şi pentru achziţionarea de utilaje de mare capacitate.

„În prezent avem doar două camioane de mare capacitate (90 de tone) în condiţiile în care pentru a se lucra la capacitate maximă e nevoie de încă  cel puţin puţin 7. Cele două camioane Komatsu de 90 de tone sunt din anii 2006-2007, restul sunt camioane mai mici, ruseşti. De asemenea, e nevoie şi de alte utilaje mari, basculante, buldozere, încărcătoare”, a declarat un angajat al companiei Cupru Min.

Cele mai citite

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...
Ultima oră
Pe aceeași temă