Potrivit presei din România, acuzaţiilor care au condus la reţinerea lui Dan Diaconescu în luna iunie li s-ar putea adăuga curând o alta, anume aceea de spălare de bani. Rămâne de văzut dacă o astfel de acuză ar diminua întrucâtva susţinerea deloc neglijabilă – de 8% până la 20%, în funcţie de sondaj – pe care electoratul român pare dispus să o acorde acestuia. Personal, tind să cred că nu. Deocamdată, pe scena politică românească se conturează alte luni bune de beligeranţe, iar ulterior prea puţini cetăţeni se vor mai întreba cum de un om trecut în statele de plată ale societăţilor sale cu un salariu lunar de aproximativ 1.000 de euro a putut acumula o avere de 33 milioane de euro. Aceştia sunt, de fapt, românii de la care Sarkozy şi Barroso se aşteaptă de-acum la eforturi concrete în vederea ridicării nivelului de civilizaţie al romilor pentru mai buna integrare a acestora în societate.
Chiar dacă viitoarea campanie prezidenţială l-ar prinde pe Diaconescu având reşedinţa într-o celulă de penitenciar, poziţia sa de pornire tot puternică rămâne. Motivul este cât se poate de simplu: spre deosebire de DD, forţele alternative vor porni, toate, la drum electoral cu imense bile negre de gât. Liderii principalelor două partide de opoziţie sunt personaje pe cât de neinspirate şi neinspirante, pe atât de neperformante – aspect probat, din nou, în decursul ultimelor zile -, în timp ce îndelungata prezenţă pe micile ecrane a entertainerului TV i-a conferit acestuia, în pofida deseori deplânsei subcalităţi a emisiunilor sale, o mare credibilitate în ochii admiratorilor. Indiferent de adevărul despre natura afacerilor sale, sute de mii de români vor rămâne în mod cert convinşi că o elită politică eminamente haină doreşte să prevină ascensiunea unui veritabil salvator al neamului.
Oricine a citit câte ceva despre ascensiunea unor populişti precum cuplul Peron din Argentina şi Hugo Chavez din Venezuela ştie că martiriul postiş poate fi exploatat extrem de uşor. Cei suficient de înfipţi pot trece oricând la atacuri imprevizibile, împingând ca atare autorităţile în defensivă. Cât timp Diaconescu va putea canaliza frustrarea şi nemulţumirile oamenilor în direcţia celor care i-au jupuit, îi vor fi trecute cu vederea toate păcatele, indiferent care ar fi acestea. Electoratul său ar fi însă unul inconsistent, pe alocuri chiar iraţional, din moment ce ar îmbrăţişa versiunea despre dreptate şi adevăr prezentată de un magician media care se laudă în gura mare cu averea sa fabuloasă, aparent considerabil mai mare decât averile adunate de pleiada politicienilor mult huliţi.
Destule nevroze similare celor româneşti le găsim în Italia postbelică, unde suficienţi cetăţeni au subscris înfiinţării Frontului Omului de Rând (Fronte dell’Uomo Qualunque), mişcare efemeră apărută pe la mijlocul anilor ’40 la Neapole, al cărei rol istoric a constat, până la urmă, în susţinerea forţelor politice clientelare în vederea umplerii vidului politic creat după înlăturarea lui Mussolini. Viitorul relativ apropiat ne va arăta dacă Diaconescu intenţionează să figureze pe post de momeală a altora, dacă preferă să intre în luptă de capul lui… sau dacă toată tevatura nu a fost decât o altă glumă proastă. Având în vedere, pe de o parte, instantaneitatea interesului său pentru politică, iar pe de alta, timing-ul (prost) ales, este limpede că nici nu a gândit şi nici nu şi-a pregătit mişcarea, care aduce în continuare a gimmick mai mult sau mai puţin inteligent. Ne putem aştepta oricând să îşi proclame la fel de subit retragerea, eventual ameninţând, concomitent, politicul năucit cu celebra replică „I’ll be back”, dacă actualii politicieni nu se vor lecui curând de actualele lor metehne.
Poate opta, desigur, şi pentru o altă variantă, anume aceea de a merge pe mâna pesediştilor, deşi aceştia s-ar descotorosi de el mai rapid decât plănuiseră s-o facă în cazul lui Johannis. PSD continuă să aibă nevoie stringentă de paravane şi/sau momeli pentru a se putea prezenta în faţa electoratului fără a fi identificat pe loc cu personaje ca Geoană, Iliescu sau Năstase. Iar de o astfel de sarcină DD s-ar achita, indiscutabil, mai bine chiar decât Vadim.
România se prezintă, zilele acestea, ca o ţară aflată în stare de semianarhie, în care valorile publice sunt fie ignorate, fie constituie doar subiect de discordie. Oamenii fug de instituţiile publice ca proverbialul drac de tămâie, căutându-şi alinarea în religie, muzică, internet, jocuri de noroc sau superstiţii. Acest proces de fragmentare culturală a fost încurajat constant, de-a lungul anilor, de OTV-ul lui Dan Diaconescu, iar acum patronul postului s-ar putea număra, vrând-nevrând, printre victimele colaterale ale negativismului şi inculturii pe care le-a stimulat. Pe cine ar putea recruta, bunăoară, în vederea realizării unui proiect atât de ambiţios precum cel al înfiinţării şi consolidării unui partid? Va putea apela, în cel mai bun caz, la niscaiva avocăţei de provincie, la foşti securişti ignoraţi de restul partidelor şi la un număr limitat de tineri pe cât de talentaţi, pe atât de oportunişti. Amalgamul ar fi, prin urmare, din start extrem de volatil, în timp ce pericolul fragmentării noului partid ar creşte direct proporţional cu numărul oportuniştilor şi şmecherilor primiţi.
Cea mai mare provocare pentru preconizata mişcare a lui Diaconescu s-ar putea dovedi până la urmă însăşi ţara, dat fiind că România nu este expusă nici unei ameninţări teritoriale sau etnice de genul celor care au condus la naşterea unor mişcări populiste durabile, precum cea a lui Geert Wilders în Olanda sau Lega Nord în Italia. Iar fără asemenea tensiuni şi/sau incidente, DD are zero şanse să atragă adevăraţii artizani politici, urmând să se consoleze cu ademenirea unui număr oarecare de oportunişti şi frustraţi. Ar fi, neîndoielnic, culmea ironiei dacă principala preocupare a viitorului politician DD ar consta, invariabil, în calmarea spiritelor membrilor mai răvăşiţi ai partidului său, anume aceleaşi personaje pestriţe pe care le-a expus şi ridiculizat până acum în cadrul emisiunilor sale TV.
Tom Gallagher este profesor la Universitatea Bradford din Marea Britanie
