Generalul american recent trecut în rezervă David Petraeus a depus, marţi, jurământul în calitate de director al Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA, CIA, relatează Agerpres.
David Petraeus, 58 de ani, care pe parcursul a 37 de ani de carieră militară a devenit unul cele mai importante nume din armata americană, a depus jurământul de preluare a funcţiei la Casa Albă, în cadrul unei ceremonii prezidate de vicepreşedintele Joe Biden.
Preşedintele Barack Obama l-a desemnat pe Petraeus la conducerea CIA în contextul unor schimbări majore la nivelul echipei sale de securitate naţională, în urma cărora Leon Panetta a renunţat la şefia CIA pentru a prelua portofoliul apărării de la Robert Gates, care s-a pensionat.
Petraeus este recunoscut pentru rolul decisiv pe care l-a jucat în războiul din Irak, dar şi pentru că a pus în mişcare noua strategie a lui Obama pentru Afganistan, menită să estompeze elanul insurgenţei talibane şi să stabilească şi cadrul pentru o retragere graduală a trupelor americane.
Pe de altă parte, David Petraeus preia conducerea CIA cu mai puţin de o săptămână înainte de comemorarea a zece ani de la atentatele din 11 septembrie 2001 de la New York şi Washington, ce au antrenat practic SUA într-un război de durată împotriva al-Qaida şi a aliaţilor islamişti ai acesteia.