4.1 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialCameron: Occidentul trebuie să împiedice Rusia să destabilizeze Republica Moldova

Cameron: Occidentul trebuie să împiedice Rusia să destabilizeze Republica Moldova

Premierul britanic David Cameron a afirmat, marţi, că Alianţa Nord-Atlantică şi UE trebuie să menţină sancţiunile impuse Rusiei pe fondul crizei din Ucraina, deoarece există riscul destabilizării Republicii Moldova şi a ţărilor baltice, informează Mediafax.

El a transmis că orice atac contra unui stat NATO va atrage o ripostă dură.

Sancţiunile economice impuse Rusiei trebuie extinse şi înăsprite dacă preşedintele rus, Vladimir Putin, nu va retrage trupele din Ucraina, a declarat David Cameron în faţa membrilor Comisiei parlamentare britanice pentru Relaţia cu Guvernul.

"Ar fi un miracol dacă Rusia va retrage forţele şi va respecta armistiţiul din Ucraina", a adăugat Cameron.

Occidentul trebuie să menţină sancţiunile impuse Rusiei, pentru a contracara acţiunile acestei ţări. "Altfel, ar putea fi vizată Republica Moldova şi ţările baltice", a subliniat Cameron, potrivit ziarului The Guardian.

"Cred că preşedintele Vladimir Putin ştie foarte bine că noi vom respecta angajamentele asumate prin Articolul 5 al Cartei NATO, care stipulează că un atac împotriva unui stat membru al Alianţei este un atac asupra tuturor membrilor. Putin ştie că, dacă va ataca un stat NATO, va atrage o ripostă din partea NATO", a insistat Cameron.

Cele mai citite

Infotrafic: Avertisment de ceață densă în 14 județe ale țării

ANM a emis mai multe coduri galbene de ceață densă, ghețuș și chiciură Centrul Infotrafic a transmis, printr-un comunicat, că „Se circulă în condiţii de...

Atac masiv al rușilor cu 120 de rachete și 90 de drone asupra Ucrainei

Au fost explozii în mai multe orașe, inclusiv la Kiev, soldate cu cel puțin cinci morți și 15 răniți A fost una dintre cele mai...

Piața de leasing din România, potențial uriaș de creștere

Sectorul financiar din România se confruntă în continuare cu probleme, precum cea mai scăzută rată de intermediere financiară din Europa Piața de leasing din România...
Ultima oră
Pe aceeași temă