Instanta a dat castig de cauza unui patron care a dat in judecata statul.
Ion Sandu, fost actionar al unei firme, a solicitat daune de 6.000.000 RON.
Curtea de Apel Galati a mentinut sentinta Tribunalului Vrancea in acest dosar.
instanta de judecata din Vrancea a dat castig de cauza unui buzoian care a dat in judecata statul roman solicitand daune de 6.000.000 RON. Suma este impartita astfel: 5.000.000 daune materiale si 1.000.000 RON daune morale. In actiunea care a primit castig de cauza de la instanta vranceana, Ion Sandu a aratat ca in anul 2001 era actionar majoritar la SC Servagromec SA Buzau. In urma unei sesizari penale a actionarului minoritar de la acea data, SC Romtem SRL, reprezentata de senatorul PDSR Ion Toma, formulata ca urmare a refuzului lui Sandu de a-i instraina actiunile, a fost arestat preventiv doua luni de zile in anul 2001 si trimis in judecata pentru mai multe infractiuni economice. Judecatoria Ineu, Tribunalul Arad si Curtea de Apel Timisoara l-au gasit nevinovat pe Ion Sandu, considerand ca faptele pentru care a fost acuzat nu exista. Sandu era actionar majoritar si in alte doua societati comerciale care, potrivit expertizei contabile efectuate in cauza, au suferit in perioada anilor 2001-2005 pierderi de peste 100 de miliarde de lei. De remarcat ca pierderile au inceput sa apara in anul 2001, dupa arestarea reclamantului si a celorlalte persoane din conducerea administrativa a acestor societati si isi au izvorul in imposibilitatea de administrare in conditii normale a firmelor. Reclamantul a fost nevoit sa cesioneze actiunile catre senatorul PDSR Ion Toma la o valoare inferioara pietei, expertiza contabila stabilind o diferenta de 26 de miliarde lei.
Cererea privind daunele, intemeiata
"Considerand aceste aspecte, instanta constata ca cererea privind daune materiale este intemeiata si ca in raport de probele administrate in cauza suma de 5.000.000 RON este in masura sa constituie o justa reparatie a prejudiciului material suferit de reclamant. Referitor la daunele morale se retin urmatoarele: Sandu Ion, in varsta de 60 de ani, in momentul arestarii era o persoana fara antecedente penale si avea calitatea de actionar majoritar al unei societati cu capital integral privat. Arestarea sa a avut consecinte asupra calitatii sale de actionar la societatile comerciale mentionate", arata judecatoarea Sonia Rosu in motivarea sentintei.