Firma constanteana are fata de Agentie o creanta reala de 3.308.365 USD, in conditiile in care patrimoniul sau a fost estimat la aproximativ jumatate din aceasta suma. Vina o poarta expertii care au subevaluat intentionat activele Toplacer, pentru ca acestea, sa ajunga, pe sume ridicole, in prorietatea anumitor persoane juridice. In ultimul an au fost sase licitatii in care, pentru 700.000 USD, s-a vandut aproape tot, dar AVAS mai are de recuperat peste 2,5 milioane de dolari.
La finele anului trecut, Agentia de Valorificare a Activelor Statului (AVAS) anunta ca are de recuperat de la SC Toplacer Topraisar 1,5 milioane USD, suma rezultand dintr-o creanta preluata de institutie de la defuncta Bancorex Constanta. Totul parea in regula, avand in vedere ca patrimoniul societatii fusese evaluat la aproape 2 milioane dolari, existand asadar semnale ca debitul va putea fi recuperat. Din pacate, noile informatii demonstreaza ca vanzarea fostului IAS nu rezolva nici pe departe problema, activele sale fiind instrainate prin licitatie, pentru sume aproximativ ridicole. Mai mult, ca raspuns al unei adrese trimise in cursul lunii ianuarie, AVAS ne-a comunicat ca debitul datorat de Toplacer este mult mai mare decat cel prezentat initial.
Debitul real
Astfel, Agentia a avut, in total, de recuperat de la societatea din Topraisar 3.308.365 USD, reprezentand atat creante preluate de la Bancorex, dar si de la Fondul National de Restructurari Dunarea (FNRD) si Casa de Asigurari de Sanatate Constanta (CNAS). In ultimul an au fost organizate nu mai putin de sase licitatii, in cadrul carora s-a vandut aproape tot. Cu toate acestea, la data de 10 februarie 2006 AVAS a anuntat ca a recuperat doar 700.000 USD din totalul creantei. La ultima sedinta de vanzare, din 17 ianuarie 2006 s-au vandut sase active, pentru aproximativ 500.000 USD. Principalul cumparator a fost SC Eurocontractor Company SRL, care a adjudecat activul Sector Central – Incinta 2 cu 375.804 USD, exact pretul de pornire al licitatiei.
Vina apartine expertilor
In momentul de fata nu a mai ramas mare lucru de cumparat de la Toplacer Topraisar. Ultimul punct de atractie este instalatia de uscare, sortare si tratare a semintelor, evaluata la 417.000 USD. Aceasta a fost insa cumparata in 1998 de la firma finlandeza Antti Teolissuss Oy, cu o suma de trei ori mai mare decat actualul pret de pornire. Este asadar mai mult decat clar ca AVAS nu are cum sa isi recupereze actuala creanta de 2,5 milioane.