14.3 C
București
joi, 3 octombrie 2024
AcasăSpecialDascalii botosaneni, fara banii pe decembrie

Dascalii botosaneni, fara banii pe decembrie

Conducerea Sindicatului Invatamantului Preuniversitar Botosani va sesiza Institutia prefectului, deoarece mai multe primarii din judet refuza plata salariilor pe luna decembrie. Desi Consiliul Judetean Botosani a alocat sumele necesare primariilor pentru plata salariilor pentru profesori, cadrele didactice de la scolile din Mileanca, Unteni, Cristesti si cele doua scoli speciale din Dorohoi nu au primit banii pe luna trecuta.

Liderul SIP Botosani, Maria Tipirigan, a declarat ca acestea sunt doar o parte din reclamatiile pe care le-a primit pana la aceasta data, manifestandu-si convingerea ca mai sunt si altele in aceeasi situatie. Din acest motiv, aceasta a solicitat tuturor liderilor din cadrul sindicatului pe care il conduce sa trimita situatia cu personalul didactic care nu a primit salariile pentru luna trecuta. „Daca au primit fondurile de la Consiliul Judetean la sfarsitul anului, aveau tot timpul incepand cu data de 3 ianuarie sa se intruneasca in sedinta pentru ca oamenii sa poata lua la timp salariile, asa cum s-a luat in municipiul Botosani”, a declarat liderul SIP, Maria Tipirigan. Aceasta mai declara ca in cazul in care primariile nu vor aloca fondurile necesare salariilor va sesiza Ministerul Educatiei si Cercetarii prin Federatia Educatiei Nationale, confederatie din care face parte, pentru a soma primariile la plata acestor bani. „Astazi (miercuri, 11 ianuarie – n.r) voi face adresa catre Prefectura si daca nu se ia nici o masura voi sesiza Ministerul si Federatia Educatiei Nationale pentru a-i obliga. Le-am transmis secretarilor de la scoli sa discute cu liderii sindicali pentru a ne trimite lista cu cei care au luat salariile si in ce proportie”, a mai spus Tipirigan.

Primariile de la oras, chemate in instanta de dascali

Sindicatul Invatamantului Preuniversitar Botosani va actiona in Instanta primariile care nu acorda banii pentru naveta zilnica a cadrelor didactice. Liderul SIP Botosani, Maria Tipirigan, a declarat ca este vorba mai ales de primariile din mediul urban, care refuza sa deconteze fonduri catre unitatile de invatamant pentru dascalii care se deplaseaza dintr-o localitate intr-alta, dar numai in mediul urban. Potrivit acesteia, legea si statutul personalului didactic prevad alocarea de fonduri pentru sustinerea navetei zilnice, indiferent de zona in care acestia se deplaseaza. Primarii au obligatia prin lege sa solicite scolilor lista cu profesorii care fac naveta si in functie de prezenta la cursuri sunt alocate fonduri din bugetul local pentru acest serviciu. Liderul SIP Botosani, Maria Tipirigan, sustine ca in aceasta situatie se afla toate cele sapte orase inclusiv municipiul resedinta de judet si ca va adresa fiecarei primarii in parte solicitarea de a deconta din acest an retroactiv plata navetei zilnice pentru profesori. In caz contrar, sindicatul va organiza o actiune comuna in instanta, la care va adauga si cele sapte comune care nu deconteaza nici la aceasta data acesti bani in ciuda demersurilor facute pana acum.

Cele mai citite

Simona Halep confirmă prezența la Transylvania Open 2025!

Simona Halep, una dintre cele mai apreciate jucătoare de tenis din România, a anunțat oficial că va participa la Transylvania Open 2025, turneul de...

Două surori dintr-un centru de plasament, violate de nașul lor

Două surori, una de 12 ani, cealaltă de 14, din localitatea Cavnic, județul Maramureș, dintr-un centru de plasament, ar fi fost violate de nașul...

Barometru: 70% dintre antreprenori anticipează creșterea impozitului pe venit în următoarele 12 luni

Aproximativ 70% dintre antreprenorii români se așteaptă ca impozitul pe veniturile salariale să crească în următorul an, iar două treimi estimează o majorare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă