2.5 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialDarius Vâlcov va fi ELIBERAT din arest şi cercetat sub control judiciar....

Darius Vâlcov va fi ELIBERAT din arest şi cercetat sub control judiciar. Decizia este DEFINITIVĂ

Darius Vâlcov va fi eliberat din arest şi cercetat sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat de fapte de trafic de influenţă, potrivit unei decizii a ICCJ.

Decizia magistraților este definitivă, astfel că fostul ministru şi primar al Slatinei urmează să fie eliberat.

Citește și: Darius Vâlcov, urmărit penal într-un al TREILEA dosar. Care sunt acuzațiile DNA

Darius Vâlcov a fost arestat preventiv în 2 aprilie, într-un prim dosar deschis pe numele său de DNA pentru trafic de influenţă. În acest dosar, el a fost trimis în judecată, în 20 mai.

Fostul ministrul al Finanțelor este cercetat penal într-un nou dosar, pentru trafic de influență săvârșit în perioada în care era primar al orașului Slatina. Vâlcov ar fi cerut șpagă unei firme 2,5 milioane de lei, pentru a-i da un contract de izolare termică a 131 de blocuri din Slatina.

În lunile noiembrie și decembrie ale lui 2012, Vâlcov i-ar fi cerut administratorului unei societăți comerciale 2,5 milioane de lei, reprezentând 10-15% din suma încasată de firmă de la Primăria Slatina, iar între ianuarie și iunie 2013 a primit de la firma respectivă 2,1 milioane de lei, precizează un comunicat al DNA.

Citește și: Noul dosar VÂLCOV. Cine l-a înfundat definitiv pe fostul ministru PSD

Contractul avea ca obiect elaborarea studiilor de fezabilitate, proiectelor tehnice şi execuţia lucrărilor pentru izolarea termică a faţadelor a 131 de blocuri din municipiul Slatina, fiind în valoare de 24.833.258 lei fără TVA, precizează DNA.

În 3 iunie, procurorii DNA îl anunţau pe Darius Vâlcov, adus atunci din Arestul Poliţiei Capitalei, că este urmărit penal într-un al doilea dosar, pentru trafic de influenţă, având în vedere că anul trecut, în perioada în care ocupa funcţiile de senator şi ministru al Finanţelor, a luat de la un om de afaceri 10% din valoarea unui contract.

Citește și: UPDATE: Darius Vâlcov rupe legăturile cu viaţa politică

Potrivit DNA, în primăvara anului 2014, anterior semnării, în iulie 2014, a unui contract având ca obiect reabilitarea reţelei de apă şi canalizare din două localități din județul Olt, Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina, județul Olt, fost ministru al Finanţelor şi fost senator, i-a cerut unui om de afaceri, prin intermediar, 10% din valoarea sumelor, fără TVA. Banii urmau să fie încasaţi de societatea comercială reprezentată de omul de afaceri, cel care, de altfel, l-a şi denunţat pe Vâlcov, în urma încheierii contractului cu SC Compania de Apă Olt SA, respectiv 1,7 milioane de lei.

Fostul ministru al Finanţelor a cerut aceşti bani pentru a interveni pe lângă factori de decizie din cadrul SC Compania de Apă Olt SA, astfel încât societatea pe care o reprezenta denunțătorul să încheie acel contract şi să primească banii la timp.

Citește și: RECHIZITORIU. Vâlcov l-a DENUNȚAT pe Blaga la DNA. CARE sunt acuzațiile și ce răspunde Blaga

În primul dosar deschis pe numele lui Vâlcov, procurorii DNA l-au trimis în judecată, în 20 mai, pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupa de acesta. Darius Vâlcov este în arest preventiv din 2 aprilie.

În dosarul trimis în judecată, Minel Florin Prina, fost primar al municipiului Slatina, este judecat pentru complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la spălare de bani, omul de afaceri Lucian Petruţ Şuşală, pentru complicitate la trafic de influenţă, complicitate la spălare de bani şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, Petre Bogdan Timofte şi Constantin Cristian Tomescu, pentru complicitate la trafic de influenţă, spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Cele mai citite

Sterilizarea pisicilor de rasă comună, propusă să devină obligatorie printr-un proiect de lege

Un nou proiect legislativ propus de actuala putere prevede obligativitatea sterilizării pisicilor de rasă comună, atât cu stăpân, cât și fără, similar reglementărilor în...

Nicolae Ciucă și-a dat demisia din fruntea PNL

Nicolae Ciucă: Am învățat lecția pe care ne-a transmis-o electoratul și vom respecta decizia românilor Candidatul PNL în alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, şi-a anunţat, luni,...

Activitatea stațiilor ITP continuă manual, fără eliberarea imediată a documentelor, anunță RAR

Registrul Auto Român (RAR) a anunțat că, din cauza unei defecțiuni tehnice survenite joi în camera serverelor, stațiile ITP autorizate pot efectua inspecții tehnice...
Ultima oră
Pe aceeași temă