15.1 C
București
joi, 24 octombrie 2024
AcasăSpecialDanileţ vrea în CSM

Danileţ vrea în CSM

Trei dintre judecătorii tineri, care au căpătat faimă de „reformatori”, au anunţat că vor candida la alegerile pentru constituirea noului Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Toţi trei conduc diferite instanţe din România şi au fost pe poziţii divergente faţă de actualul CSM. Cei trei judecători sunt Cristi Danileţ, Adrian Neacşu şi Horaţius Dumbravă.

„Am ales să ne anunţăm oficial candidatura chiar în această perioadă din spirit de transparenţă. Intervalul oficial pentru depunerea candidaturilor pentru CSM este 15 iulie – 6 august, dar noi ni le asumăm de acum”, a spus judecătorul Cristi Danileţ. El a afirmat că cei trei judecători vor forma o echipă şi îşi vor promova reciproc candidaturile la instanţele la care activează. Cristi Danileţ va candida pentru unul dintre locurile rezervate reprezentanţilor judecătoriilor, Adrian Neacşu pe unul dintre locurile alocate reprezentanţilor tribunalelor, iar Horaţius Dumbravă pentru unul dintre locurile destinate magistraţilor de la curţile de apel. Cei trei şi-au ales şi un slogan sub care vor candida: „Independenţă, Eficienţă, Calitate”. Danileţ afirmă că întregul lor program de reformare a viitorului CSM are ca punct central promovarea independenţei judecătorilor, atât faţă de presiunile exercitate din exteriorul sistemului judiciar, dar şi faţă de cele din interior, în aşa fel încât judecătorii să poată decide liber în cauzele care le sunt încredinţate

Cine sunt candidaţii

Cei trei candidaţi au reputaţia unor oameni care vor să schimbe Justiţia, în sensul creşterii gradului de transparenţă pentru actul judiciar şi în aşa fel încât mecanismele după care funcţionează sistemul să fie mai bine înţelese de cetăţean. Cristi Danileţ este vicepreşedinte al Judecătoriei Oradea şi preşedinte al organizaţiei profesionale SoJust. Timp de doi ani, el a fost consilier al fostului ministru al Justiţiei, Monica Macovei. El a promovat integrarea sistemului medierii în sistemul judiciar, în aşa fel încât, în cauze civile ori comerciale, părţile să se poată înţelege între ele, ca să nu mai ajungă neaparat în instanţă. Adrian Neacşu este preşedintele Tribunalului Vrancea. Printre iniţiativele sale realizate până acum se numără publicarea pe Internet a tuturor hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele din România, după modelul instanţelor europene. Horaţius Dumbravă este preşedintele Curţii de Apel Mureş. El a adus numeroase amendamente la legile Justiţiei.

CSM va avea în componenţă nouă judecători. Doi vorn reprezenta judecătoriile, doi tribunalele, trei curţile de apel şi doi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Alegerile pentru CSM vor avea loc în două etape. În 17 septembrie, judecătorii de la instanţele din raza fiecărei curţi de apel se vor întruni şi vor desemna câte un candidat pentru locurile rezervate judecătoriilor, tribunalelor şi curţilor de apel. Cum în România există 15 curţi de apel, vor rezulta 45 de candidaţi, plus candidaţii din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Judecătorii vor vota din nou, în 1 noiembrie. Dintre candidaţii intraţi în turul II îi vor alege pe cei nouă judecători care vor face parte din CSM.

Cele mai citite

Companiile multinaționale din România se confruntă cu provocări crescute în raportarea fiscală, conform studiului Deloitte

Majoritatea companiilor multinaționale din întreaga lume, inclusiv cele din România, se așteaptă la o creștere a obligațiilor de raportare fiscală, în urma numeroaselor reglementări...

Hezbollah confirmă moartea lui Hashem Safieddine, succesor al lui Hassan Nasrallah

Mişcarea islamistă libaneză Hezbollah confirmă miercuri moartea lui Hashem Safieddine, prezentat drept succesor al lui Hassan Nasrallah la conducerea mişcării proiraniene, după ce armata...

Antonio Guterres, secretarul general al ONU, vrea pace în Fâșia Gaza, Liban și Ucraina

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut pace în Fâşia Gaza, într-o intervenţie în cadrul reuniunii de joi, la Kazan, a grupului BRICS...
Ultima oră
Pe aceeași temă