Este definit ca primul pictor din România care a creat prima pictură în ulei realizată în tehnica 3D. Recunoaşte că este dificil să fii artist în România, însă are dorinţa şi ambiţia de a da picturii tridimensionale statutul de operă de artă.
Pe Daniel Relenschi, un tânăr din Botoşani, cu un talent polivalent, l-am întâlnit la un magazin de antichităţi din Centrul Vechi, magazin devenit noul său loc de creaţie. Am vorbit despre tehnica 3D, despre măiestria în artă, dar şi despre “tuşele viitoare”.
Începutul întâlnirii nu putea fi decât cu un tablou. Mi-a prezentat o lucrare, în curs de finalizare, parte a unui nou proiect la care lucrează, bazat pe ideea de “oameni-fluture”.
„Am pornit o temă-oamenii fluture… de la visul fiecărui om de a zbura… de mult ori visez că zbor peste munţi şi m-a inspirat acest fapt şi m-am gândit că trebuie să îl transpun cumva în pictură” , şi-a motivat Daniel proaspăta lucrare.
Vrei să faci o serie?
Am câteva lucrări făcute deja… e o temă a mea pe care o tot dezvolt…oameni-fluture în diverse ipostaze.
Te gândeşti la o expoziţie proprie?
Prima mea expoziţie a fost în 2008, „Botoşanii de altă dată”. Nu am avut, de ce să nu recunosc, am primit comenzi şi nu am avut timp să îl aloc pentru expoziţie. Spunea un poet că el nu stă să lucreze o serie de poezii pentru că asta o fac începătorii. O să fiu oportunist, să zicem că nu sunt un începător sau un novice şi voi aduna într-o expoziţie mai multe lucrări făcute de-a lungul timpului. Nu am timp să mi-l aloc pentru o expoziţie.
Vorbeşte-mi puţin despre tehnica 3D pe care o foloseşti în pictură. Ai mai multe stiluri de 3D?
Da, se poate frontal sau lateral. De obicei există un unghi de 45 de grade, dar acesta se poate şi micşora, depinde de suprafaţa lucrării. Spre exemplu pe asfalt sau pardoseală unghiul poate fi şi de 30 de grade.
În lucrările 3D mă joc cu luminile. Tind să accentuez umbrele pentru a fi percepute de ochi mai repede obiectele respective pentru că menirea unei picturi 3D e de a te face pentru o secundă sau câteva secunde să crezi că acolo de fapt se află un obiect şi nu o pictură, dar pentru a crea iluzia, pictez uşor mai contrastant decât se vede în realitate, dar asta ajută la efectul de 3D.
Altfel s-ar pierde şi ştim că obiectele pe care le vedem au o lumină proprie şi o vibraţie puternică. Vopselurile trebuie folosite cât mai diferenţiat, trebuie colorat uşor mai altfel decât ce e în jur. Obiectul trebuie puternic luminat, bine conturat.
Lucrezi matematic atunci când faci o pictură 3D?
Este şi matematică. Am norocul că mi-a plăcut geometria. Dar se întâmpla în orele de matematică să nu fiu foarte prezent, a fost ciudat. În schimb, la fiecare sfârşit de an, cel puţin clasele clasele 5-8, doamna de matematică, doamna Alexa, ştia la sfârşit de an că ştiu matematică.
Când ai început să pictezi?
Am început de mic. Am schiţe de la 4 ani. Mama mea e pictor. Pe atunci lucra la o fabrică de sticlă şi porţelan din Dorohoi şi m-a influenţat. Arta a pierdut puţin teren în faţa publicului şi nu m-a încurajat să fac o şcoală de profil şi am făcut 5-8 matematică –informatică. Liceul a fost textil pe profil de design vestimentar şi a cerut şi artă şi pictură, dar într-o mică măsură. Mai mult, mi-am cumpărat cărţi şi reviste şi am continuat cu designul vestimentar unde zic eu că am făcut destul de multe.
Din liceu am început o colaborare cu un salon mic de modă al Cameliei Voicu. Ea din păcate nu mai este printre noi, dar practic mi-a deschis calea, apoi am continuat cu o casă din Botoşani a domnei Iulia Ivanov. Am plecat la Irina Schrotter un an, în Iaşi. De la Irina Schrotter am colaborat cu Nanette Pârvu, o casa haute-couture.
De ce ai ales să pleci de la Irina Schrotter?
Mi-era foarte greu la Irina Schrotter. Am colaborat bine, suntem prieteni, dar era foarte solcitant. Făceam serii şi cum nimeni nu era specializat să facă accesoriile, le făceam eu, au apărut ulterior oameni şi în felul acesta am putut să mă desprind de atelier, nu pentru că aş fi vrut, dar pentru că nu mai rezistam eu şi fizic şi psihic şi la Nanette a fost altceva. Lucram comenzi şi de fiecare dată ceva nou, o provocare.
M-am întors în Botoşani pentru că am avut ceva probleme de sănătate. În schimb în Suceava am pornit o colaborare cu Tamara Tini, la care am fost pentru prima dată designer vestimentar principal. Lucram pentru o fabrică care avea peste 150 de angajaţi. Nu conta că făceam naveta patru ore pe zi, în fiecare zi, în schimb era o plăcere maximă şi a fost o colaborare fructuoasă şi pentru doamna Tamara pentru că ajungeam să vindem şi prototipurile.
Ştu că sunt un bun desginer. De acolo devenise obositor. Cumva fabrica începuse să meargă pe o altă nişă, crescuseră ca preţ şi calitate şi am renunţat în 2008 la design pentru pictură. Atunci am avut o expoziţie la Muzeul Naţional din Botoşani, creion pe carton, de acolo au venit diverse comenzi. Mi-am făcut şi un catalog de promovare şi am început să mă promovez.
A urmat o lucrare în Germania în 2009-2010, la castelul Neuburg an der Kammel. Am lucrat o lună şi jumătate la două lucrări de dimensiuni destul de mari. Atunci erau provocări, un tabloul de 1.25 pe 2.20 în ulei pe lemn.
Pentru lucrarea din Germania ai lucrat într-un stil clasic?
Lucrez clasic, nu în curentele actuale. Nu ai cum să fii un pictor 3D dacă nu lucrezi clasic. Trebuie să fii un pictor clasic-realist bun că să obţii acel efect 3D pentru că poţi să fii bun matematician şi să calculezi unghiurile corect, dar dacă nu le poţi pune în practică în pictură… În pictură e dificil, nu îţi mai iese de niciun fel.
Ce a urmat după Germania?
Am pornit o colaborare în mai 2010 cu doamna Doina Levintza. A fost o colaborare fructuoasă de ambele părţi. Am avut lucruri de învăţat pe care le-am descoperit acolo. Am lucrat şi pentru câteva colecţii, dar şi pentru o piesă de teatru, Royal Fashion al lui Dan Puric. A fost interesant pentru că era pentru prima dată când vedeam pusă în scenă o piesă în care observam cosntume făcute de Doina Levinzta.
Ce contribuţie artistică ai avut la piesa de teatru?
Am lucrat accesoriile şi dantelăria. Eram mânda dreaptă a doamnei Doina, oride idee avea, eu o puneam în practică. A fost o perioada frumoasă.
Şi totuşi ai ales pictura în locul designului vestimentar
Doamna Levinzta m-a sfătuit să fac ce îmi doresc tot restul vieţii.
Am ales pictura. E o veche pasiune şi de obicei merg pe instinct şi instinctul a dat rezultate. Îmi place să cred că mă conformez situaţiilor care apar, dar le şi creez, ca să îmi duc la capăt ideile şi să le materializez.
Pictura m-a ales. Făcusem acea expoziţie în 2008, aveam lucrarea în Suceava…ar trebui să fac o listă să le enumăr…Lucram cu doamna Doina şi pe de altă parte îmi doream să se întâmple ceva şi cu pictura să merg în paralele: manufacturier pentru doamna Doina şi pictor, dar nu aveam energie să le fac pe toate. Stăteam de dimineaţă până seara la doamna Doina…îmi scurtam din orele de somn sau din orele pe care mi le dedicam mie. Viaţa mea devenise ciudată şi haotică.
Am ales pictura, dar au mai fost colaborări şi pe planul designerului vestimentar cu Liza Panait, Adriana Agostini, Ersa Atelier. Pentru Ersa am făcut o colecţie de bijuterii pentru colecţia 2010-2011.
Acum mă concentrez pe pictură, dar am şi un proiect de design. Vreau să fac o colecţie uşor diferită de ce am făcut până acum. Am în plan o colecţie de pret-a-porter pentru oameni mai îndrăzneţi, sub 30 de ani. Deja am locaţia, mi-am pregătit ideile. Cred că lansarea va fi în vara aceasta, în iunie. Dacă nu anul ăsta, anul viitor 100% în vară. Va avea legătură şi cu pictură.
Cum ai descoperit tehnic 3D?
Tehnica mi-am dezvoltat-o din nevoie. Un prieten mi-a cerut să fac o pictură pentru a promova un produs. A avut loc în 2011 în cadrul festivalului de publicitate neconvenţională ADfel, şi el m-a întrebat dacă ştiu să fac pictură 3D. Eu am zis că da, fără să mă gândesc prea mult. În schmb mi-am zis că dacă cineva poate face pictură 3D, pot face şi eu. Mi-am format tehnica mea. A pornit de la ideea că nimic nu e imposibil.
A fost o întâmplare, la fel ca şi tablopul „Interacţiune” care a devenit primul tablou 3D în ulei cu tehnica de asfalt, tehnica obligativităţii unui punct de percepţie.
Inspiraţia a venit din nevoia de a face ceva frumos, spectaculos şi atunci ăsta a fost imboldul. Văzusem foarte multe lucrări şi era mai mult nevoia de a mă provoca. Mă gândeam ce pot să fac cu pictura 3D. eu aş vrea să o duc către pretenţia de operă de artă, deşi în acest moment se face la nivelul de advertising.
De aici a pornit şi sau asta a fost baza lucrării „Interacţiune”. E un tablou, are simboluri, duce că uşor către ideea de pictură clasică având un obiect central şi fundalul care e închis la culoare care aduce aminte de picura flamandă, de naturile statice cu negru şi un contrast puternic dintre obiectul în prim-plan şi restul de fundal.
Care sunt sursele tale de inspiraţie?
Sursa de inspiraţie cea mai puternică e natura care include şi omul. Nu ştiu, ideile vin pur şi simplu, nu le forţez şi dacă vin, le notez.
Mai ai şi alte proiecte la care lucrezi?
Mai am un proiect muzical la care lucrez acum. Lucrăm la piese, cânt. Trebuie să mă pregătesc cu o imagine.
Ce gen cânţi?
Genul meu e electro-jazz-pop, chiar şi balade pop. Cum se spune la noi, muzică uşoară reactualizată.
Cum ai ajuns la muzică?
Cu muzica am mai cochetat în liceu. Aveam spectacole la festivalul verii în Botoşani, am cântat şi în Suceava, aveam compoziţii proprii, un pop dansant. Dar ce o sa fac acum e la un alt nivel, mult mai profesional şi m-am maturizat şi eu. Lansarea cred că se va întâmpla toamna anului acesta. Vreau să lansez un cover al piesei „Let it rain”. Îmi pune mult în evidenţă vocea.
Vrei să te concentrezi mai mult şi pe muzică?
Îmi spuneam mie că fac muzică pentru sufletul celorlalţi şi pictură pentru sufletul meu. Adică să renunţ la comenzi şi să pictez ce simt eu şi muzica să fie dedicată oamenilor în general. Nu am pretenţia să fiu plăcut de toată lumea,dar spun că muzica mea va fi ceva frumos şi atunci nu pot să negi faptul ăsta, dacă sună frumos.
Scriu şi poezie. Iarăşi, şi cu poezia, am idei şi m-am gândit cum să fie şi cu volulm Am în lucru şi un roman, un roman care are ca temă dacii, dar e un roman fatastic, care include şi elemente tradiţionale, reale, dar şi fantasmă. Adică sunt legate elemente reale într-un mod fantastic. E foarte interesantă ideea, e păcat să nu o duc până la capăt. Preconizez lansarea lui în doi ani. Şi cred că ar fi un succes în România pentru că de foarte puţine ori am auzit făcându-se poveşti despre daci.
Iar legat de pictură, lucrări, aş vrea să fac o expoziţie cu inivaţii pictură şi elemente tehnice. De exemplu un tablou care poate lua 20 de feţe, care poate deveni 20 de tablouri, dar acel tablou conţine şi un mecanism tehnic. E ceva ce vreau să pot să fac.
Ce fel de mecanism?
Nu pot să spun mai mult ce mecanism. Am secretele mele. Vreau să fiu surpriză.
Care e lucrarea ta proprie preferată?
Toate sunt. Sunt copiii mei. E ca şi cum aş spune că îmi iubesc un copil mai mult decât celălalt. Mi-a plăcut foarte mult perioada din Germania, primul tablou care se numeşte „Picnic”. Tot aşa pot spune depsre multe alte lucrări pe care l-e-am făcut, „Adorarea naturii” sau „Interacţiune”. Acum lucrez la un tablou, pe perete şi abia aştept să o văd finalizată pentru că e provocare.
Ai vrea să ieşi mai mult în afară, să pictezi mai mult în afară?
Da, aş vrea să ies mai mult. Nu spun nu. Dar deja sunt angrenat în câteva contracte.
Ai un pictor/o pictură care îşi plac?
Evit de obicei să citesc despre pictori, dar e nevoie să ştii, şi până la urmă influenţă asupra vieţii tale poate să aibă sau nu. Îmi place Leonardo Da vinci şi pentru că era polivalent, cânta, organiza petreceri, era arhitect.
Ar mai fi Albrecht Dürer şi îmi place foarte mult autoportretul lui în care se portretizează ca Iisus. Iarăşi foarte mult îmi place şi m-a captivat şi viaţa lui EL Greco.
Din pictorii români, e din Cluj, dar stă mai mult în Franţa, Nicolae Maniu. Se vede măiestria în execuţia lucrărilor lui. E un pictor pentru care în momentul ăsta aş accepta să îi fiu ucenic. Cred că m-ar ajuta să îmi îmbunătăţesc tehnica în general. Nu am fost niciodată ucenicul cuiva.
E singurul din câţi cunosc eu şi sunt în viaţă aş accepta să îi fiu ucenic, să îmi împărtăşească din secretele măiestriei lui.
Ce sfaturi ţi-a dat mama ta, la rândul ei pictor, în ceea ce priveşte cariera artisitcă?
Mama îmi arăta când eram foarte mic lucruri, nu foarte mult. Mi-a spus ulterior că nu mă ajuta ca să mă facă mai curios să aflu lucruri şi să fur meserie. Şi mai bine că nu mi-a arătat pentru că am fost curios să aflu. Practic de acolo cred că a venit ideea de autodidact. Nu am făcut şcoală de niciun fel, nici nu fac parte din Uniunea Artiştilor, dar nu e niciodată prea târziu.
Dar tatăl tau te-a îndrumat?
Tatăl meu cânta. A decedat când aveam eu nouă ani, dar în timp s-au vindecat rănilie. Eu o admiraţie mare pentru mama pentru că a reuşit să crească doi copii în limite decente şi cu o educaţie foarte bună.
Fratele meu, Cionstantion Releschi pictează. Picteaz[ foarte furmos suntem uşor diferiţi ca tehnică. E o veche vorbă care spune să nu îţi ajungă la cap, nu se întâmplă acest lucrur, sunt bine ancorat în realitate.
Mama şi Cătălin sunt totul pentru mine în acest moment. Sunt familia mea. Fiind toţi trei pictori cred că ar trebui să ne gândim să scoatem asta în evidenţă, poate facem o expoziţie împreună.
Vorbeşte-mi puţin de numele tău, Relenschi
Numele are o poveste. Tatăl meu a fost polonez. Părinţi tatălui meu au venit în timpul celui De-al Doiilea Război Mondial aici, ei fiind nobili în Polonia. Au fost desproprietăriţi, amenintaţi cu moartea şi pentru supravieşui şi pentru a-şi creşte au venit în România. S-au refugiat în Ripiceni.
Mama e jumătate româncă-jumătate nemţoaică. Polonezii am înţeles că sunt cei mia buni graficieni din lume, deci cred că s-a păstrat din genă.
E greu să fii pictor în România?
Cunosc foarte mulţi oameni cu bani, însemnând şi oameni din acel top foarte cunoscut. (Daniel ofează, n.red.).
Am oftat pentru că e de oftat. Nu e uşor, Eu m-am abiţionat. Mi-am zis că nimic nu e imposibil de făcut în România. Eu încurajez tinerii sau oamenii care vor să facă pictură, dacă ştiu să se prezinte sau dacă au o persoană de legătură sau care să le furnizeze contacte.
E foarte dificil şi e dificil din punctul ăsta de vedere că un artist are o sensibilitate aparte, e clar că suferă mai mult repede şi mai mult decât suferă ceilalţi. Şi s-a întâmplat de multe ori să mă simt uitat, părăsit şi asta pentru o perioadă scurtă de timp în care nu se întâmplau lucruri.
Trebuia să fac eu lucruri ca să se întâmple lucruri. Nimeni nu ştie că suferi dacă nu zici că suferi şi dacă spui de multe ori nu se întâmplă nimic. Nu ştiu, îi număr pe degete pe oamenii care au avut un interes în a mă sprijini şi a mă ajuta şi nu spun că sunt că ei sunt dintre cei mai avuţi sau mai potenţi oameni. Asta şi pentru că poate oamenii poteţi financiar sunt şi foarte ocupaţi şi uită să se gândească şi la asta. Mecenatul a dispărut.
Cum poţi să te faci vizibil, ca pictor, în România?
E de datoria pictorului să se facă văzut. E de datoria pictorului să vrea să împartă bucuria lui cu ceilalţi. Am întâlnit pictori atât de egoişti încât nu se arată lumi, nu arată arta lor. Mi se pare crunt din puctul meu de vedere al iubitorului de artă care vrea să vadă din ce în ce mai mult şi să experimenteze din ce în ce mai mult prin arta celuilalt şi dacă nu o împarţi şi nu o arăţi tuturor nu faci ca lucrurile să meargă.
E chiar o datorie mare a artstului pentru că oamenii sunt receptivi, vor să vadă, vor să cunoască. Apreciază frumosul.
Foarte mult de pune bază pe imaginea creată şi valoarea este dată de dealerii de artă şi nu de artist.
S-au dezvoltat afacerile de artă, nevoia de artă şi cererile de artă şi atunci galeriştii au acceptat. Aşa s-a ajuns la deformarea măiestriei în artă, la tablouri care arată murdar, dar care sunt vândute cu zeci de mii de euro.
Galeriştii vor să vândă, artistul vine cu orice şi galeristul acceptă că are nevoie de rulaj. Îi face tabloului o poveste grea şi grea de digerat, dar interesantă, care gâdilă urechea şi i se dă atâta importanţă artistului că dispare nevoia de măiestria în artă şi pur şi simplu e promovată povestea mai mult decât arta în sine.
Şi arta, artis înseamnă măiestrie, dar nu mulţi ştiu originea cuvintelor. Cred că a dispărut demult decenţa şi inocenţa din priorităşi şi atunci orice e ieşit din comun, în sensul rău, e acceptat, digerat şi îmbrăţişat şi asta mi se pare de-a dreptul trist. Dacă e să luăm aşa mijloacele media şi în special televiziunile, vedem numai scandaluri, influenţează oamenii aproape să îşi dorească să fie şi ei implicaţi într-un scandal.
E momentul în care arta sau cultura în general trebuie promovată interactiv, cred că e o nouă soluţie pentru a o aduce în faţa tuturor.
Sfaturi pentru artişii în devenire
Cel mai important e să se gândească la ei, la cum vor ei să se dezvolte. Dacă nu ştiu să apeleze la un pictor pe care îl admiră. Din punctul meu de vedere nu pot să spun că recomand o şcoală de profesie. E foarte important profesorul.
În ceea ce priveşte orele de desen, cred că trebuie să se predea elementar, să înveţi clasic.
Un pictor foarte bun trebuie să fie şi un foarte bun portretist să poţi să surpinzi în toate aspectele chipul uman. Efoarte greu de realizat un portret care să fie pe placul celui portretizat. Fără detaliu nu cred căî poţi să faci mare lucru.
