5.9 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialDaniel Pancu: Pentru alte fapte mai grave s-au dat sancţiuni mult mai...

Daniel Pancu: Pentru alte fapte mai grave s-au dat sancţiuni mult mai mici

Atacantul rapidist Daniel Pancu a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că respectă decizia magistraţilor, de condamnare la zece luni de închisoare cu suspendare pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, însă a precizat că pentru alte fapte mai grave, sancţiunile au fost mai mici, potrivit Mediafax.

„Nu vreau să amestec Rapidul în toată această treabă, pentru că atunci eram jucătorul lui Terek Groznîi. Era în vacanţa de iarnă, a fost o zi neagră şi s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Deocamdată respect această decizie. Sincer nu mă aşteptam la asta, pentru că văd lucruri mult mai grave în România, în care s-au dat sancţiuni mult mai mici, dar asta este. Sunt lucruri care mă vor face mai puternic”, a spus Pancu.

Preşedintele clubului Rapid, Constantin Zotta, speră ca justiţia să repare această sancţiune. „Au fost nişte lucruri pe care nu le aşteptam, dar noi sperăm că justiţia îşi va face treaba în cele din urmă şi va repara această sancţiune”, a completat Zotta.

Antrenorul Răzvan Lucescu este de părere că Daniel Pancu reprezintă un model pentru ceilalţi jucători ai Rapidului. „Stiu că în viaţa fiecăruia sunt multe momente frumoase, dar şi unele mai puţin frumoase, dar Daniel Pancu este un luptător, un om puternic. Sunt convins că va şti să treacă peste şi să înveţe din aceste lucruri. E adevărat că îi poate schimba viaţa, dar el va demonstra că ce i s-a întâmplat este nu nedrept, dar exagerat. El este un exemplu pentru toţi jucătorii în vestiar„, a precizat Lucescu.

Magistraţii de la Judecătoria Iaşi l-au condamnat, vineri, pe atacantul echipei Rapid Daniel Pancu la zece luni de închisoare cu suspendare pentru conducere sub influenţa alcoolului. Atacantul poate face apel la această decizie.

Conform anchetatorilor, în noaptea de 21 spre 22 decembrie 2008, în jurul orei 01.20, Pancu se afla la volanul unei maşini care rula în zona Nicolina. Un echipaj de Poliţie a observat că autoturismul a intrat pe strada Sălciilor, deşi exista un indicator cu „Accesul interzis”. Poliţiştii au oprit vehiculul şi au început să-l ia la întrebări pe Pancu. Anchetatorii au afirmat că fotbalistul a recunoscut iniţial că a consumat un litru de vin înainte de a urca la volan. Poliţiştii au menţionat că Pancu a fost testat după aproape o oră cu aparatul etilotest şi a reieşit că avea o alcoolemie de 1,36 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.

După preluarea probelor biologice, acesta avea o alcoolemie de 2,30 grame la mie în sânge.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă