5.9 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialDaniel Gherasim: Mihai Stoica ar trebui să demisioneze, după scandalul din Macedonia

Daniel Gherasim: Mihai Stoica ar trebui să demisioneze, după scandalul din Macedonia

Fostul portar şi preşedinte al Stelei, Daniel Gherasim este uimit de comportamentul managerului general al echipei de dinaintea meciului retur cu Vardar Skopje, din Macedonia.

Sosiţi la antrenamentul oficial pentru a imortaliza jucătorii antrenaţi de Laurenţiu Reghecampf, un reporter şi un cameraman au fost jigniţi de Mihai Stoica, gest pe care Gherasim îl consideră incalificabil. Fostul preşedinte al clubului, Daniel Gherasim, vede obligatorie demisia managerului general!

„Gestul este incalificabil, când eşti manager la o echipă-fanion. O babuşcă de pădure care vine şi face atâta circ… îmi lasă un gust amar. Din păcate un astfel de personaj, care face parte din staff-ul unei asemenea echipe, nu face bine în nici un fel, mai ales că se laudă cu performanţele realizate de alţii. Sunt foarte mâhnit de ceea ce am văzut.

Cei care au condus acest club, marii sportivi, aveau o coloană vertebrală, care te făceau să roşeşti numai când te uitai la ei...

La Steaua am ajuns la finalul carierei, după care am fost preşedin­te al secţiei de fotbal şi mă doare că nu mai vedem bun simţ şi disciplină, pentu că acest club prin asta se identifica. Dacă ar avea bun simţ, să-şi dea demisia, este singura soluţie. Este incalificabil să dai cu pumnul într-un suporter, iar acum să adresezi asemenea cuvinte acelor oameni”, a declarat Daniel Gherasim, în emisiunea „Execu­ţii în direct”, la Sport Total FM.

„Sigur vor merge în grupe“

Steaua a trecut de Vardar Skopje, în dublă manşă, cu scorul general de 5-1, astfel că în turul trei preliminar va juca împotriva georgienilor de la Dinamo ­Tbilisi, formaţie antrenată de Dusan Uhrin, tehnicianul care n-a pierdut niciodată împotriva Stelei, în toata perioada cât a antrenat în Liga 1.

„Sper ca Steaua să treacă de ­Tbilisi, pentru că au un fotbal spectaculos. Dacă nu au accidentări în lot, vor merge sigur până în primăvara europeană!”, a încheiat Daniel Gherasim inter­venţia la Sport Total FM.

Carieră

Cea mai importantă perioadă din cariera lui Daniel Gherasim a fost cea petrecută la Steaua Bucureşti, unde a câştigat 6 titluri consecutive şi 3 Cupe ale României. La 31 august 1996 a fost pentru prima dată chemat să apere poarta echipei naţionale, într-un meci împotriva selecţionatei din Lituania. După această convocare, a mai bifat doar un singur meci, împotriva Emiratelor Arabe Unite. Pentru o scurtă perioadă a fost şi preşedinte al Stelei (1998 – 1999).

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă