Consilierul prezidenţial Daniel Funeriu şi-a anunţat luni, printr-o scrisoare adresată lui Traian Băsescu, demisia din Consiliul de conducere al Institutului Cultural Român. Funeriu era membru în consiliu din mai 2012. Funeriu a trimis această scrisoare şi celorlalţi membri din Consiliul de Conducere al ICR.
Fostul ministru al Educaţiei îşi motivează decizia prin faptul că, după trecerea ICR în subordinea Senatului, instituţia a fost politizată şi „revine la practici anterioare anului 1990, printr-o viziune vădit naţionalist-agresivă, cu accente protocroniste”.
„Constat astăzi că singura eroare a celor care trăgeau semnale de alarmă referitoare la consecinţele OUG nr. 27/2012 a fost că au subestimat dezastrul programat care, inevitabil, a început să se producă, arată consilierul prezidenţial.
Despre noul director al ICR, Andrei Marga, Funeriu spune că programul acestuia navighează între „angajamente triumfalist-mesianice”, „sfaturi paternaliste”, „formulări confuze” şi „insinuări care ţin loc de argumente”.
„Cel mai vizibil rezultat al ICR în ultima perioadă a fost monopolizarea portalului instituţiei pentru răspândirea panseurilor înceţoşate ale preşedintelui ICR. Pe scurt, consecinţa OUG nr. 27/2012 asupra ICR este transformarea acestuia într-un „C.A.P. cultural”, în programul căruia – după ce a fost trasat numărul de kilocalorii culturale cu care trebuie să ne mândrim ca naţiune – ne putem aştepta oricând la impunerea tovărăşească a unor obiective stahanoviste de producţie de carte românească la hectar, de pictură la metru pătrat sau stabilirea de planificări cincinale în kilograme de sculptură sau kilometri de role de film,” mai scrie Funeriu.
Iată scrisoarea trimisă de Funeriu preşedintelui Băsescu, prin care îşi anunţă demisia din ICR:
În baza Legii nr. 356/2003 m-aţi numit prin Decret prezidenţial în data de 25 mai 2012 membru al Consiliului de conducere al Institutului Cultural Român. Din această calitate am putut să constat că, anterior modificării legislaţiei ICR prin OUG nr. 27/2012, componenţa Consiliului de conducere şi atribuţiile sale făceau din acesta un adevărat forum de dezbatere, asigurând un sprijin direct şi, în acelaşi timp, exercitând un control firesc şi profesionist asupra conducerii executive a instituţiei.
Subliniez că, prin componenţa sa, Consiliul de conducere reflecta nucleul activităţilor culturale din România – prin uniunile de creaţie şi Academia Română – şi doar în minoritate conţinea reprezentanţi ai unor instituţii cu conducere politică, în speţă ministere.
Rezultatul unei astfel de construcţii instituţionale s-a văzut în ultimii ani. Fără a enumera aici reuşitele ICR – ele au fost subliniate în rapoartele anuale şi în presa din străinătate – aş remarca o trăsătură fundamentală a activităţii institutului din ultimii ani : ICR a dat cuvântul părţii celei mai dinamice din cultura noastră, reuşind armonizarea între inovarea culturală şi promovarea valorilor consacrate. Prin prospeţimea, naturaleţea şi consistenţa acestui demers echilibrat, ICR a reuşit să trezească interes şi să pună România pe harta culturală internaţională cu statutul de firesc cotidian şi nu, aşa cum era cazul înainte, ca o prezenţă privită cu titlu de curiozitate faţă de un exotism prefabricat.
În urma modificărilor legislative operate prin OUG nr. 27/2012, s-au creat premisele unei agresiuni politice făţişe asupra ICR şi, prin aceasta, asupra culturii naţionale. Preluarea controlului asupra ICR de către instituţii parlamentare (Senatul României) şi guvernamentale structural politizate a făcut posibilă transformarea premiselor în realitate. Constat astăzi că singura eroare a celor care trăgeau semnale de alarmă referitoare la consecinţele OUG nr. 27/2012 a fost că au subestimat dezastrul programat care, inevitabil, a început să se producă. Astfel:
1) prin poziţiile exprimate oficial de conducerea sa executivă, în special de către preşedintele său, ICR revine la practici anterioare anului 1990, printr-o viziune vădit naţionalist-agresivă, cu accente protocroniste.
2) Desuetudinea demersului actual al ICR se observă clar din programul[1] preşedintelui ICR, care navighează între :
a. angajamente triumfalist-mesianice: „Vom cultiva memoria trecutului (sic!), vom contribui la rezolvarea problemelor prezentului şi vom prefigura şi pregăti viitorul”;
b. sfaturi paternaliste: „Accentul trebuie mutat pe sprijinirea activităţilor generatoare de ipoteze, concepte, descoperiri cognitive, inovaţii tehnologice, înnoiri de viziune şi pe cultivarea şi etalarea ştiinţelor în România. Reglementările şi organizarea ICR vor trebui să reflecte o asemenea privire contemporană asupra culturii şi civilizaţiei”; „ICR trebuie să-şi asume, să încurajeze şi să întreţină dezbaterea culturală de bună calitate în care cetăţenii României să se exprime şi să-şi regăsească vederile (sic?!)”.
c. formulări confuze: „Valorile nu sunt întotdeauna epuizate de valorile ce se stabilesc pe piaţă.”
d. insinuări care ţin loc de argumente: „Imaginea României în lume nu ar fi trebuit să fie depreciată grăbit [oare ar trebui să fie depreciată lent?!, n.m.], cum a fost în ultimii ani, socotind-o simplă propagandă.” „ICR s-a preocupat, în ultimii ani, să etaleze noi experimente, dar eşecurile nu sunt mai puţine decât reuşitele.”
3) Programul ICR prezentat de preşedintele acestuia este asfixiat de clişee şi încărcat de adjective, ambalat într-un conglomerat cenuşiu de cuvinte destinat să înece într-o pastă vâscoasă libertatea gândului.
Lipsa de orizont, aplatizarea valorică, răfuiala meschină, „genocidul” ideilor sunt primele concluzii care se desprind după patru luni de implementare a OUG nr. 27/2012. Cel mai vizibil rezultat al ICR în ultima perioadă a fost monopolizarea portalului instituţiei pentru răspândirea panseurilor înceţoşate ale preşedintelui ICR. Pe scurt, consecinţa OUG nr. 27/2012 asupra ICR este transformarea acestuia într-un „C.A.P. cultural”, în programul căruia – după ce a fost trasat numărul de kilocalorii culturale cu care trebuie să ne mândrim ca naţiune – ne putem aştepta oricând la impunerea tovărăşească a unor obiective stahanoviste de producţie de carte românească la hectar, de pictură la metru pătrat sau stabilirea de planificări cincinale în kilograme de sculptură sau kilometri de role de film. Mai rămâne doar să ne aşteptăm la turnarea, în creierul străinilor cărora le vine ideea să citească autori români, de traduceri ale unor opere româneşti cu un înalt grad de civism patriotic şi revoluţionar prin impunerea de titluri marilor edituri ale lumii.
Nu am nicio îndoială că, în formula sa originară, Consiliul de conducere ar fi cenzurat fără drept de apel o astfel de viziune prăfuită şi agresivă în raport cu valorile actualităţii. Din păcate, conducerea executivă a ICR, prin intenţiile şi acţiunile membrilor săi, se înscrie cu aplomb în logica anilor ’70, logică imposibil de schimbat având în vedere componenţa politizată a actualului Consiliu de conducere.
Stimate Domnule Preşedinte,
Instituţia Prezidenţială s-a situat în ultimii opt ani pe o poziţie de constantă modernizare a domeniilor sale de competenţă consfinţite în Constituţia României. Condamnarea comunismului, sprijinul acordat realei sincronizări cu valorile europene, promovarea depolitizării activităţilor culturale sunt liniile de forţă ale ultimilor ani. De aceea am înţeles mandatul pe care mi l-aţi încredinţat în Consiliul de conducere al ICR ca pe un instrument de promovare a acestor valori în cadrul Institutului.
În aceste circumstanţe, cauzate de aplicarea OUG nr. 27/2012, precum şi de derapajele neliniştitoare ale actualei conduceri, sancţionate pe larg şi acut atât în mediile din ţară cât şi din străinătate, mă aflu în imposibilitatea de a-mi exercita mandatul. În consecinţă, vă prezint, stimate Domnule Preşedinte al României, demisia din funcţia de membru al Consiliului de conducere al ICR. Fac acest lucru, Domnule Preşedinte, din convingerea că Preşedinţia României nu poate să fie părtaşă la actuala derivă a reprezentării internaţionale a culturii româneşti, dominată de stridenţe naţionaliste, acţiuni, metode şi concepte care aparţin unei epoci revolute.
Cred că în aceste momente, în care membrii marcanţi ai culturii naţionale, cât şi partenerii culturali ai României privesc cu uimire şi neînţelegere demolarea sistematică a credibilităţii greu dobândite de ICR, este important să semnalaţi societăţii româneşti, încă o dată, ataşamentul Dumneavoastră faţă de eforturile elitelor româneşti pentru promovarea culturii autentice şi solidaritatea dumneavoastră consecventă cu procesul de ancorare a României la valorile culturale ale Europei moderne.
Cu deosebită consideraţie,
Daniel Petru Funeriu
[1] http://www.icr.ro/bucuresti/despre-noi/misiune-strategie-functionare/andrei-marga-sincronizarea-institutului-cultural-roman.html
