Tehnicianul român Dan Petrescu a fost desemnat cel mai bun antrenor din liga secundă rusă în sezonul recent încheiat, în cadrul galei „Favoriţii” care a avut loc la Krasnodar, informează Gazeta Sporturilor.
Performanţa reuşită la primul său an pe banca lui Kuban Krasnodar a fost apreciată de antrenorii şi căpitanii adversarelor, care au hotărît că Petrescu merită distincţia.
De asemenea, jucătorul lui Kuban Alexander Budak a fost ales cel mai bun portar.
Dan Petrescu a promovat în prima ligă rusă la primul sezon în funcţie şi are ca obiectiv menţinerea lui Kuban în elită stagiunea viitoare.
Asta în cazul în care va rămâne la echipa rusă, întrucât fostul antrenor al Urziceniului este dorit de Steaua Bucureşti şi CFR Cluj.
Petrescu a reuşit o performanţă aproape incredibilă cu Unirea Urziceni, câştigând campionatul acum două sezoane şi strângând 7 puncte cu o formaţie condusă de Bilaşco, Apostol şi Brandan într-o gurpă cu VfB Stuttgart, Sevilla şi Rangers.