Noul volum al criticului si istoricului Dan C. Mihailescu „Indreptari de stanga”, aparut la Humanitas, poate fi socotit un fel de privire in oglinda a celuilalt volum de acum sase ani de la Dacia, „Stangacii de dreapta”. Autorului ii place sa faca asemenea jocuri de cuvinte fie ca in acest fel sa rada de ideologii rigizi, fie sa demonstreze ca stanga si dreapta sunt ca femeia si barbatul, nedespartite. Din cate ne-am dat seama, din volumul deja amintit el a preluat eseul „Cioran si revelatiile durerii”, iar din volumul urmator „Scriitorincul” (2001) a preluat aproape tot capitolul „La scoala generatiei '27”, precum si partea a treia, „I.L. Caragiale, din primavara pana-n toamna”.
Absolut senzational in aceasta carte este un text de acum 12 ani, „360 de grade est de Apelul catre lichele”. Parand un fel de scrisoare deschisa adresata lui Gabriel Liiceanu, autorul cartii din '90, Dan C. Mihailescu constata ca doar dupa trei ani de la scrierea respectivului apel, toate afirmatiile de acolo pot fi deturnate in sensul in care lichelele nu numai ca nu au facut nici un gest pentru a castiga un minim de decenta, dar au capatat toate atuurile pentru a se ticalosi si mai mult. Daca acesta era valabil in 1993, cat de actual si cu asupra de masura este textul in 2005-2006! Subcapitolul „Deliciul amar al parantezei” este o lectie de citire a unui text prin prisma contemporaneitatii deceptionate. Spune Liiceanu: „Nu mai strangeti o vreme barbateste mana colegilor vostri”. Dan C. Mihailescu, interpretand rolul lichelei, raspunde: „Dimpotriva, ei vin sa ne-o stranga acum de vreme ce totu-i in mainile noastre. Si nu-i mai priviti senin in ochi! Raspuns: De ce nu? Vinovati sunteti voi, cei care ati spus si spuneti mereu nu! Fiti o vreme stingheri! Riposta: Acceptam fie, dar asta numai pentru a redeveni… hingheri!” Realmente, schimbul de replici sintetizeaza toata involutia si debusolarea societatii romanesti. Alaturi de alte lucrari de sociologie, politologie sau simpla publicistica, aceasta maniera aparent jucausa, de fapt foarte grava, de a privi in destinul propriului popor are mare efect si ne face sa radem cu o amaraciune fara speranta. De fapt, intreaga carte este impregnata de o tristete pe care in zadar autorul incearca s-o camufleze printr-un stil stralucitor. El vede si, fiindca nu poate sa taca, asa cum recomanda in final, flageleaza scurt folosind cravasa cuvintelor. Cine simte durerea celui care loveste sufera la randul lui, cei care nu simt trec pe langa noi ca o cireada surda.
In „Cuvantul inainte”, Dan C. Mihailescu ne anunta ca va avea o serie de autor la Humanitas, fapt ce va prilejui reeditarea unor carti scrise inainte de '90, dintre care, dupa parerea mea, cea mai asteptata este „Intrebarile poeziei”, unul din cele mai bune eseuri de intelegere si traire a poeziei care, iata, tot acum, in haosul liricii noastre, isi va afla o functie fericita de… indreptare.
