Dambovita-english

Cu ani si ani in urma, cand auzeai pe cineva ca vorbeste o engleza defectuoasa, spuneai ca aceea este „Dambovita-english”. Nu stiu de ce Dambovita fusese aleasa pentru ironizarea limbii folosite, si nu, bunaoara, Ialomita. Probabil pentru ca raul traverseaza Bucurestiul – pe acea vreme nu era indiguit ca acum -, probabil pentru ca in Capitala functioneaza si o facultate de limbi germanice care pe atunci numara profesori precum Leon Levitchi si Dan Dutescu, dar si pe mai tanarul Virgil Nemoianu.
In general, cei care vorbeau in urma cu trei decenii o „Dambovita-english” erau bisnitarii, micii cotcari care de altminteri nici nu aveau nevoie de o pronuntie impecabila pentru a-si vedea de afaceri. Cotcarii s-au dus sau au devenit megaescroci, in schimb expresia a ramas. Dupa atata amar de vreme in care dinastia republicana romaneasca (vorba lui Cristian Badilita) s-a consolidat, Ceausescu, Iliescu, Constantinescu, Basescu, ne aflam in situatia de a proba din nou justetea acelei expresii. „Ultimul pe lista” deja amintita, Traian Basescu, i-a invitat pe ambasadorii Romaniei la Cotroceni pentru ca, in functie de caz, sa-i felicite, sa-i urecheze sau sa le traseze noi si pretioase indicatii. Ambasadorii, cum s-a vazut, erau cei mai multi plictisiti. Unii se si gandeau ca zilele le sunt numarate si ca se apropie de finele unui mandat glorios. Ideea unor reporteri de a le verifica cunostintele de limbi straine a fost insa mai mult decat inspirata. Cel care a picat primul sau printre primii in capcana intinsa nu a fost altul decat fostul primar al Iasilor, figura respectabila odinioara, membru al unei formatiuni politice din opozitie, autor de proza scurta satirica, nimeni altul decat leoninul dupa podoaba capilara Constantin Simirad. Felul in care a vorbit in engleza, dar si in franceza a fost de-a dreptul stupefiant. Dambovita-english, Ialomita-english, Lacul Morii-english, nici nu poti gasi o referinta care sa sugereze cat mai expresiv maniera dezastruoasa in care a vorbit actualul ambasador care ne reprezinta tara tocmai in Cuba. De la acel „za”, ca de la zarzar sau mazare, pronuntie pentru articolul „the”, pana la alte gafe atat de pronuntie, cat si lexicale sau gramaticale, dl Simirad ne-a oferit o prestatie care blocheaza orice comentariu.
Acum, sa fim bine intelesi, a fi un antitalent la limbi straine nu e neaparat un stigmat. Sunt atatea persoane foarte inteligente care nu pot sa vorbeasca decat in limba materna. Dar din momentul in care capeti anumite insarcinari a caror buna respectare este conditionata tocmai de folosirea unei limbi de circulatie internationala, atunci ceea ce numim antitalent devine incompetenta.
Cum s-o simti oare ministrul Ungureanu cand isi aude subordonatii vorbind ca dl Simirad? Intr-un interviu acordat postului de televiziune CNN, ministrul facea dovada unei engleze fara cusur. Probabil cam asa ar trebui sa vorbeasca toti ambasadorii, fiindca, la urma-urmei, ca ambasador nu mai esti persoana particulara, nici chiar om de cultura sau de afaceri, ci intruchipezi o functie care oglindeste nivelul de cultura si civilizatie al tarii care te-a insarcinat.
Ca o problema de igiena sau de vestimentatie, limba straina folosita corect ne arata daca suntem spalati sau bine imbracati. Degeaba ne e doldora pieptul de sentimente de trainica prietenie fata de toate popoarele lumii, daca ni le exprimam impreuna cu tot ceea ce stim intr-un mod invecinat ridicolului. „Dambovita-english” sau „Dambovita-french” trebuie sa dispara din Ministerul nostru de Externe.