7.1 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialDacia, cucerirea Israelului

Dacia, cucerirea Israelului

Producătorul român de automobile Dacia a deschis miercuri primul său centru de vânzări din Israel, la Tel Aviv, statul israelian devenind a 44-a piaţă pe care marca deţinută de grupul francez Renault este prezentă la nivel mondial.

Compania Carasso Motors, partenera grupului Renault în Israel, va fi responsabilă cu vânzarea şi serviciile post-vânzare din această ţară pentru automobilele Dacia, se arată într-un comunicat al Renault.

În 2015, Dacia anticipează că va mai deschide alte două showroom-uri în Israel, precum şi mai multe puncte de vânzare în anumite centre Renault din ţară.

"Parteneriatul nostru cu grupul Renault datează de peste 65 de ani. Brandul Renault creşte în Israel, având în prezent o cotă de piaţă de 4,2%. Lansarea Dacia ne permite să oferim o nouă gamă de automobile, complementară cu cea a Renault", a declarat Itzik Weitz, director general al Carasso Motors.

François Mariotte, director de vânzări şi marketing la Dacia, a spus că marca oferă maşini sigure, spaţioase, echipate modern, la preţuri accesibile, care îşi vor găsi locul pe piaţa israeliană.

În noul showroom Dacia vor putea fi făcute comenzi pentru modelele Dacia Duster, Sandero Stepway, Lodgy şi Dokker. Vehiculele vor fi comercializate, ca şi pe celelalte pieţe, cu o garanţie de trei ani/100.000 de kilometri.

După lansarea din 2013 în Marea Britanie, Irlanda, Danemarca, Norvegia, Cipru şi Malta, Israelul a devenit a 44-a piaţă naţională a Dacia, se arată în comunicatul Renault.

Cele mai citite

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....

Bulgaria introduce controale la granița cu România înainte de aderarea completă la Schengen

Cu doar câteva zile înainte de aderarea completă a României și Bulgariei la Spațiul Schengen, autoritățile de la Sofia au hotărât instituirea controalelor la...

Franța acuză Rusia de manipularea influencerilor pentru propagandă pro-rusă

Franța a acuzat Rusia de angajarea a mii de influenceri europeni pentru a răspândi mesaje pro-ruse, inclusiv în țări precum România. Declarația a fost făcută...
Ultima oră
Pe aceeași temă