» "Nevoi speciale", ultimul roman al scriitorului Dan Sociu, aparut de curand la Polirom, spune povestea unui om dupa ce a renuntat la alcool.
» Scriitorul traieste (mai mult) la Berlin, intretinandu-se din redactari si traduceri de carti facute pentru edituri romanesti.
» In acest interviu, Dan Sociu vorbeste despre viata ieftina de la Berlin (in raport cu Bucurestiul), restaurantele asiatice si nevoile lui speciale.
» Cartea ta nareaza trei luni petrecute cu o bursa de scriitor la Akademie Schloss Solitude in Berlin. Ce inseamna o astfel de bursa?
Nu a fost propriu-zis o bursa, am fost invitat, la recomandarea lui Mircea Cartarescu, sa stau acolo trei luni si, la schimb, un alt scriitor sa stea trei luni in Romania. Schloss Solitude a incercat sa colaboreze cu Uniunea Scriitorilor pentru cazarea lui, dar acestia au pus conditia sa aleaga ei omul pe care sa-l trimita acolo, ceea ce directorului Akademiei nu i-a convenit, asa ca, practic, in programul asta, numai eu am avut de castigat. La Akademie primesti 1.000 de euro pe luna si cazare si nu esti obligat sa faci ceva neaparat atunci, dar majoritatea rezidentilor simt ca trebuie sa o faca, cum e si firesc. In cazul meu chiar nu era nici o obligatie, avand numai trei luni la dispozitie, timp in care e greu sa faci un proiect.
Cartea am purtat-o cumva in cap inca de cand am stat in spital si am renuntat la alcool, pentru ca mi se parea bizar ce se intampla in mintea mea si trebuia sa comunic asta. Rezidenta si despartirea de prietena mea au fost triggerul (resortul – n. red.) care a declansat povestea. Am scris cartea cam intr-o luna si ceva (prima versiune), cate 10-15 ore pe zi si mi-a placut mult.
» Dupa ce bursa s-a sfarsit, ai petrecut cateva luni la Berlin, noul Amsterdam al alternativilor. E adevarat ca e mai ieftin decat Bucuresti? Fa, te rog, o lista comparativa de cheltuieli.
In afara de transportul in comun, care e cam de zece ori mai scump decat in Bucuresti, cred ca totul e mai ieftin. Poti gasi apartamente mari, luminoase, cu 170 de euro (asa am stat eu pana de curand, dar o sa-mi gasesc in primavara ceva si mai ieftin) si nu-ti trebuie nici un fel de mobila, o primesti de la altii sau o gasesti pe strada sau la mana a doua, ca si multe alte lucruri (sigur, daca ai blocaje de provincial, nu te manjesti cu asa ceva, iti iei de la Ikea, ca sa mai umpli lumea cu niste obiecte, ca nu sunt destule). Drogurile sunt foarte ieftine si acolo chiar se iau multe, de aceea oamenii sunt mai putin nebuni (foarte rar vezi vreun fel de violenta, in general legate de cocaina si alcool).
A fost o luna in care n-am avut aproape nici un ban, deoarece romanii pentru care lucrez nu te platesc imediat cum ai terminat munca, asa ca m-am descurcat cu foarte putin si am niste amintiri foarte faine din luna aia.
Dar nu e chiar asa simplu pentru toti, orasul triaza, daca esti cocalar nesimtit si agresiv, n-ai ce cauta acolo daca nu te schimbi. La fel, daca esti pe filmul ala mai glamoros, du-te intr-un oras megaloman, Paris, de exemplu, acolo e pentru cei cu ambitii mic-burgheze, cladiri stralucitoare si cultura si cinspe feluri de branza. Berlin e un oras foarte sarac, de fapt oamenii nu au multe de pierdut si sunt relaxati; vorbesc de fostul Berlin de Est, pentru ca cel de Vest e cam trist – e cum ar vrea sa fie romanii nostri de dreapta, magazine peste magazine de firma, curve rusoaice bogate si plictiseala.
» Cum sunt petrecerile berlineze?
Petrecerile sunt peste tot, incep din senin, la coltul strazii sau in metrou; acolo poti bea oriunde si la fel e si cu canabisul, uneori vezi cupluri care ies seara cu copilul la plimbare si la un joint. Exista si mult ecstasy, LSD, iar asta e foarte bine, se face multa muzica si se danseaza intruna. Intri in club vineri si iesi luni dimineata, iar cluburile nu sunt cuiburi de pusti snobi, doar niste fabrici parasite, niste hale imense, unde se strang mii de oameni din toate mediile care sunt miscati zeci de ore fara oprire de muzica.
» Cum se vede criza economica din capitala Germaniei?
Inca nu se simte, pentru ca, daca te multumesti cu putin, nu te afecteaza. Daca vrei televizoare in rate, telefoane scumpe si haine noi, e cam trist, dar cine ar vrea de fapt asta, de ce ar vrea asa ceva? Victimele adevarate ale crizei sunt altii, e fermierul ala care se trezeste ca nu mai are capre pentru ca un tanar cocainoman din capatul celalalt al lumii a speculat la bursa, adica n-a produs nimic bun pentru nimeni. Dar asa vor dreptacii nostri sa fie lumea, fara sa-si dea seama ca s-a cam terminat capitalismul, a venit vremea sa inceapa altceva (la noi e inca timpuriu, e din ala ca in filmele cu America inceputului de secol XX).
» In carte, personajul tau are o legatura erotica cu o asiatica. Ai cunoscut asiatici? Cum ti s-au parut? Ce inseamna comunicarea cu cineva venind din cu totul alta cultura?
Asiaticii o sa ne inghita clar daca o sa vrea sa faca asta (si daca e sa zic ceva despre ei pornind doar de la fata din carte). Sunt pregatiti pentru orice, sunt zen, independenti si puternici, cu toate astea, cand se nasc, mamele lor nu-i dau spre adoptie la baby-sitter sau la bunici doar ca sa-si faca o cariera, cele din provincie chiar ii tin in spate cate doi ani, intr-un saculet, in timp ce muncesc si exact asta, printre altele, ii face mai puternici si independenti: pentru ca nu fac lucrurile doar pe jumatate, iar dupa aceea dau vina pe lumea moderna, pe life style sau mai stiu eu ce; copiii in budism sunt considerati niste oaspeti si tratati ca atare (in nici un caz proprietatea parintilor, ca pe aici).
La inceput sunt ajutati sa se orienteze in noua lume si asa mai departe, desi, bineinteles, sunt si acolo multi oameni confuzi si prost orientati. Sigur ca nu e nimic idilic acolo, iar asta invata si ei de mici, sunt foarte realisti, dar si foarte tandri cand trebuie. Cand o sa inceapa japonezii, si chinezii, si coreenii sa-si impuna proiectele, sper sa nu fie vreun dement cel care o sa-i coordoneze. Ar putea fi bine, de ce nu, zen plus tehnologie, iar mancarea lor e minunata. Pe undeva in cartierul meu, in Berlin, e un restaurant foarte ieftin tailandez, unde mancam uneori. Cei doi proprietari, un cuplu de asiatici, cand au vazut ca, spre iarna, nu prea mai au clienti, si-au transformat dugheana, peste noapte, intr-una vietnameza. Asa fac ei: cand se strica filmul, il schimba fara discutie sau orgoliu; asta e si zenul, formele nu au importanta, sunt oricum niste constructe ale mintii.
» Cartea are un titlu incitant, "Nevoi speciale". De ce optiunea pentru un astfel de titlu?
Personajul meu e, ca toti alcoolicii, infantil, depinde de multa lume si se agata de aproape oricine, cere totul de la toti, iar asta si pentru ca si-a creat un personaj, Poetul. Cand esti foarte tanar, e dragut sa fii asa, dar dupa un timp nu esti decat o jena si o povara pentru altii. Dan, personajul meu, insa incearca sa se schimbe cat mai mult, sa scape de mituri, de blocaje mentale si sa se reconstruiasca si cred ca asta e partea cea mai interesanta a cartii: oricine poate face asta.
» Cartea ta este pe formula autofictiunii, asadar e inspirata din viata ta. Ce masuri de precautie ti-ai luat? Ai modificat date biografice?
Printre altele, i-am intrebat pe toti cei care apar ca personaje daca vor sa le schimb numele si numai unul singur a vrut sa-i modific numele si nationalitatea.
Cartea e mai mult decat inspirata, e o tomografie a ultimilor ani, in amanunt. Dar, ca orice poveste, e doar o constructie literara, nu are pretentia de adevar.
O fata de la un cotidian a scris ca e o carte despre despartirea de fosta mea prietena si i-a dat si numele de familie. Sigur ca oricine poate sa speculeze cat vrea, dar daca vrea sa respecte textul, trebuie sa lucreze cu informatiile pe care i le-am dat eu; altfel, nu e jurnalism, e gunoi, cum e majoritatea jurnalismului contemporan. I-am spus ca nu e corect, iar ea mi-a raspuns ca ar trebui sa-mi asum autobiografia. Dar de ce numai eu? Ea sau ceilalti de ce nu o fac? Eu imi asum cat vreau eu, nu cat vrea altul. Cartea e scrisa la persoana a treia, deci inca un motiv ca sa fii precaut cand o citesti.
