Cum este să fii gay într-o lume în care majoritea sunt hetero? Cum este să să-ţi fie interzise drepturi de care ceilalţi se bucură, numai din cauza preferinţelor sexuale? Jurnalistul, scriitorul şi bloggerul Andrew Sullivan şi-a împărtăşit propria experienţă cititorilor, în revista americană „Newsweek”.
În 1959, Hannah Arendt scria: „dreptul de a se căsători cu oricine este unul din drepturile fundamentale ale omului… „. Totuşi, cea dintâi căsătorie gay recunoscută în America a fost în 17 mai 2004, în statul Massachuttes. La sfârşitul lui iunie 2011, gay-ii din New York sărbătoreau dreptul de a se căsători cu persoana iubită legal.
Pentru că şi-a dorit să aibă dreptul de a fi fericit, Andrew Sullivan (48 de ani în august) a plecat din Marea Britanie la 21 de ani. A ajuns în Statele Unite care, pentru el, reprezintă fericirea.
„Mi-am permis să o caut. N-o să uit niciodată primul moment în care am sărutat un bărbat; era ca şi cum un film alb-negru se colora. N-o să uit prima dată când am dormit lângă un bărbat. N-am simţit nici o clipă că ceea ce făceam era greşit, aşa cum îmi spunea religia mea catolică. Era aşa de natural, de spontan, îmi aducea bucurie- nu putea fi mai greşit decât respiratul”, notează scriitorul.
Sullivan îşi aminteşte cum, când era copil, bunica lui i-a spus că „nu e genul care se căsătoreşte”. La momentul acela, i-a dat dreptate, motivând că voia să-şi păstreze libertatea. Mai târziu, a înţeles că era ceva îi era refuzat de la sine.
„Când am ajuns la pubertate şi am înţeles că aş putea fi ‘unul dintre ei’, m-am izolat. Era o senzaţie ciudată- înviorarea dorinţei sexuale şi, simultan, panica izvorâtă din ideea că voi trăi singur întreaga viaţă şi că îmi voi crea o viaţă paralelă, ca să-mi ascund ruşinea personală. Era ca şi cum te-ai urca într-un lift care te-ai aştepta să urce, însă, de fapt, te trezeşti că începe să coboare. Şi, aşa, viitorul a început să fie din ce în ce mai întunecat pentru mine: am început să mă gândesc mult la sinucidere, iar singura mea pasiune era să iau note mari-era singurul lucru pe care ştiam să-l fac. Mă feream de petreceri, nu mi-am luat carnetul de conducere, am tăiat legăturile cu băieţii care deveniseră brusc interesaţi de fete şi simţeam că ceva în mine începea să moară”, îşi aminteşte Sullivan.
„Dacă eşti heterosexual, te-ai gândit vreo clipă cum ar fi ca dreptul tău la fericire să nu includă şi căsătoria?”- este întrebarea pe care jurnalistul le-o adresează tuturor heterosexualilor.
„Nu credeam că asta (căsătoria) mi s-ar putea întâmpla mine. Credeam că sunt prea sfârşit emoţional, însă, când l-am văzut pentru prima dată pe soţul meu, am ştiut. Şi când ne-am căsătorit, câţiva ani mai târziu, iar mamele noastre ne aşteptau pe scaunele din faţa altarului, sora mea a citit cu lacrimi în ochi, iar tata m-a îmbrăţişat, n-am simţit că civilizaţia se dărâmă. Am simţit că o rană veche se vindecă. Este un privilegiu rar să-ţi petreci viaţa de adult luptând pentru un drept care a fost privit ca o glumă, iar, apoi, să vezi că a fost primit în şase state americane şi în Washington.
În cele din urmă, nu e vorba de a fi gay, ci om
„Procentul mic de oameni care se nasc gay sau lesbiene simt, la fel ca toţi ceilalţi oameni, dorinţa de a iubi şi de a fi iubiţi. Şi, spre deosebire de alte minorităţi, aproape toţi am crescut lângă majoritate, în familii unde forma supremă de iubire era cea a părinţilor noştri. Să ştii că nu vei trăi niciodată acest lucru devine o rană psihică adâncă şi-ţi ia ani întregi să-ţi revii. Te simţi ca şi cum n-ai avea un loc al tău. Cred că procesul de „coming out” (ieşire din dulap, recunoaşterea homosexulităţii, n.r.) ar trebui să se numească „coming home” (venirea acasă).
De foarte mult timp, lesbiene şi gay mai curajoşi decât mine s-au căsătorit şi au trăit împreună, înfruntând oprobiul societăţii, violenţa şi izolarea. Timp de decenii, aceste legături au existat şi toată lumea ştia despre ele, deşi nimeni nu vorbea despre ele. I-am văzut îndeaproape când eram tânăr, în anii negri în care SIDA făcea ravagii: soţi ţinându-şi de mână soţii pe moarte, atingându-i tandru, în ora morţii, curâţând atent trupurile pline de răni şi îngrijind sufletele rănite. Asta mi-a dovedit că şi cuplurile homosexuale erau capabile de tot atâta iubire, tenacitate, tandreţe şi fidelitate, precum cuplurile hetero. Şi când vedeam că legăturile lor sunt demonizate, denigrate sau batjocorite, tristeţea mi-a devenit un fel de îndemn. Atâta timp, am simţit aşa de multă durere. În toţi aceşti ani, din ce în ce mai mulţi heterosexuali ni s-au alăturat , încât, în cele din urmă, am început să înţelegem că nu era vorba despre a fi gay, ci despre a fi om.
Aşa cum să fii gay nu înseamnă să fii un outsider. Înseamnă să fii american”, mai scrie Sullivan.
