Utilizatorii japonezi de iPhone îşi vor putea seta o alertă în caz de cutremur cu următoarea versiune a sistemului de operare iOS 5 de la Apple, ce va fi lansată la sfârşitul lunii septembrie, potrivit dailymail.co.uk.
În luna martie a acestui an Japonia a fost lovită de o serie de cutremure în care peste 16.000 de persoane şi-au pierdut viaţa. Acestea au afectat în mare parte activitatea uneia dintre cele mai bogate ţări din lume. Chiar dacă impactul a fost foarte puternic, pentru japonezi cel mai important lucru a fost să să salveze cât mai mulţi oameni şi să refactă tot ce a fost distrus în urma cataclismului.
Directorul executiv al Apple, Steve Jobs, a declarat că angajaţii afectaţi de curemurele şi de tsunamiul din martie vor primi sprijinul necesar din partea companiei.
În ideea salvării de vieţi omenesti şi bunuri, cei de la Apple vor scoate pe piaţă un sistem de avertizare în caz de cutremur care va funcţiona deocamdată doar in Japonia.
Sistemul implementat în iOS 5 este conectat la un sistem naţional de avertizări împotriva cutremurelor pe care japonezii l-au pus în functiune în anul 2007. Acest sistem îi poate anunţa pe japozeni cu maxim 2 minute înaintea producerii unui cutremur.
Având în vedere ca sistemul este special conceput pentru japonezi, el nu va funcţiona şi în Romania.
Primul sistem de avertizare seismică de la noi a fost implementat în Pasajul Basarab, recent dat în folosinţă în Bucureşti.
Acest dispozitiv este capabil să anunţe că urmează un cutremur de peste 6 grade pe scara Richter. Conform oficialilor români, alarma anticutremur a fost gândită pentru punctele unde cutremurul poate produce un dezastru – rafinării, uzine, conducte de petrol, instalaţii industriale cu metan etc.