3.7 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialCutremur la bursele din China, resimţit la Bucureşti

Cutremur la bursele din China, resimţit la Bucureşti

Prima şedinţă de tranzacţionare din 2016 a adus burselor din Shanghai şi Shenzen o scădere de circa 7%, unda de şoc ajungând în Europa.

Bursele din China au scăzut cu 7% ieri, la prima şedinţă de tranzacţionare din 2016, efectele fiind resimţite pe pieţele europene, inclusiv pe Bursa de la Bucureşti, unde declinul se situează la numai 0,9% după primele tranzacţii. Nu este de mirare că prăbuşirea Bursei din China s-a propagat în întreaga lume, ţinând cont că este vorba de una dintre cele mai importante economii la nivel mondial.

„Orice cutremur în cadrul marilor puteri – China, SUA, UE, Japonia – face ca reculul să se resimtă în toată lumea. Numai criza din Grecia a produs dureri de cap în Europa și SUA. China este a doua putere economică a lumii și primul exportator mondial. Este locul de unde se dă ora exactă în foarte multe sectoare: metalurgie, materii prime pentru sectorul textil, masă lemnoasă etc. Furtuna din China va bulversa toate piețele. Vor fi afectate bursele de materie primă, de capital, cu impact și asupra costurilor de împrumut și a datoriilor externe”, este de părere Mihai Ionescu, secretarul general al Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România (ANEIR).

Pe Bursa de Valori Bucureşti, principalii indici, BET şi BET Plus, s-au aflat în scădere cu 0,9% în jurul orei 10.30, lichiditatea fiind de aproximativ 1,5 milioane de lei. „În principal evoluţia din China este cauza. Nu sunt alte informaţii care să fi condus la scăderea pieţei noastre. Scăderile din China se văd şi în indicii pieţelor europene”, a declarat, pentru Mediafax, directorul de operaţiuni al SSIF Estinvest, Marcel Murgoci. De asemenea, marile pieţe europene au deschis în scădere, influenţate de datele economice din China. Indicele FTSE 100 (Londra) a coborât cu 1,7%, DAX (Frankfurt) cu 3,4%, iar CAC (Paris) cu 2,3%.

Ce s-a întâmplat

Principalul indice al Bursei de la Shanghai a coborât cu 7%, iar cel de la Shenzen cu 6,9%, cele două pieţe fiind oprite pentru prima dată cu aproximativ 90 de minute înainte de ora obişnuită de închidere, conform Reuters. Vânzarea de acţiuni s-a intensificat după o suspendare de 15 minute a tranzacţiilor într-un moment în care pieţele erau pe minus cu aproximativ 5%, iar autorităţile au luat, la scurt timp de la reluarea operaţiunilor, decizia de a opri schimburile pentru tot restul zilei. Autorităţile din China au apelat pentru prima dată la această măsură, al cărei scop este de a reduce volatilitatea. Un sondaj privat a arătat mai devreme pe parcursul zilei de luni că activitatea fabricilor din China a încetinit în decembrie pentru a zecea lună consecutiv. Investitorii au vândut, de asemenea, acţiuni înainte să expire o interdicţie de vânzare impusă marilor acţionari ai companiilor listate în vara anului trecut, când bursele din China au trecut printr-o perioadă de volatilitate puternică, cu impact semnificativ inclusiv pe piaţa de capital de la Bucureşti.

Reamintim faptul că în iulie 2015 acţiunile a peste 1.200 de companii au fost suspendate, reprezentând mult peste 40% din totalul de 2.808 companii tranzacţionate public, acesta fiind cel mai mare val de suspendări înregistrat vreodată pe piaţa de capital din China. Multe dintre companii nu au dezvăluit motivele din spatele suspendărilor de titluri, dar unele s-au referit la evenimente importante, precum restructurarea activelor sau plasamentele private de acţiuni. Pierderile masive au loc  în ciuda faptului că Banca Chinei a anunţat că va monitoriza îndeaproape fluctuaţia acţiunilor şi va continua să susţină compania de stat China Securities Finance Corp, care furnizează împrumuturi pentru investiţii în acţiuni, pentru a proteja stabilitatea pieţei.   

Cele mai citite

Alegerile prezidențiale 2024: Peste 45.000 de angajați MAI, mobilizați pentru primul tur de scrutin

Cătălin Predoiu a cerut sancționarea fermă a oricărei încercări de cumpărare de voturi sau mită electorală Duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, peste 45.000...

Alegerile prezidențiale 2024: Peste 45.000 de angajați MAI, mobilizați pentru primul tur de scrutin

Cătălin Predoiu a cerut sancționarea fermă a oricărei încercări de cumpărare de voturi sau mită electorală Duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, peste 45.000...

Prezența la urne în primul tur al alegerilor prezidențiale: BEC publică date la anumite intervale

Conform deciziei BEC, informații despre prezența votului vor fi prezentate public astfel: Ora 9:30 – pentru situația de la ora 9:00; Ora 15:30 – pentru situația...
Ultima oră
Pe aceeași temă