2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialVIDEO. UPDATE. Cutremur cu magnitudinea de 5,3 în zona Vrancea. Directorul INFP...

VIDEO. UPDATE. Cutremur cu magnitudinea de 5,3 în zona Vrancea. Directorul INFP explică de ce s-au simțit trepidaţiile la Bucureşti şi în Moldova. Clădire istorică afectată de seism, la Iași

Un cutremur cu magnitudinea 5,3 s-a produs la ora 2 şi 11 minute în România, în zona Vrancea. Directorul ştiinţific al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Mircea Radulian, a precizat, la Radio România Actualităţi, că seismele din Vrancea cu magnitudine mai mare de 5 pot genera replici, dar slabe şi puţine ca număr.

UPDATE 11.17: Directorul general al Institutului pentru Fizica Pământului, Constantin Ionescu, a precizat, pentru Digi24, că seismul care s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă a fost „destul de semnificativ ca magnitudine” și a avut un mecanism destul de ciudat, cu efecte către nord-estul și estul României, ceea ce indică o rupere a faliei către această direcție.

Din acest motiv, cutremurul s-a simțimt destul de puternic la sol în Bârlad, Iași, Vaslui.

10.35: Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov a anunțat, sâmbătă dimineața, că nu a primit apeluri pentru a interveni, ca urmare a cutremurului cu magnitudinea de 5,3 grade pe Richter. Pe de altă parte, mai multe persoane au sunat la ISU pentru a întreba cum trebuie să procedeze imediat după cutremur – dacă să își părăsească sau nu locuințele.

În Centrul Istoric a fost trimisă o autospecială în recunoaștere pentru a fi identificate problemele apărute. 

UPDATE. Postul TV Digi 24 a publicat în buletinul de știri de la ora 8.00 imagini din Iași cu o clădire istorică afectată de acest cutremur. Conform relatării, seismul a provocat ruperea unor bucăți mai din fațada clădirii. Imobilul este aflat în zona centrală. Un bărbat a sunat la 112 imediat după cutremur pentru a anunța că a căzut o parte din fațada clădirii.

De asemenea, cutremurele de peste 5 apar în Vrancea la intervale de 2-3 ani şi detensionează într-adevãr o parte din energia locală. Potrivit datelor INFP, cea mai asemănătoare mişcare tectonică din România a fost înregistrată în noiembrie 2014, când s-a produs un cutremur de magnitudine 5,7.

Martori citaţi de Agerpres au anunţat că seismul din aceastã noapte a fost resimţit puternic atât în Bucureşti, cât şi în Republica Moldova. Nu există deocamdatã informaţii verificate despre eventuale victime sau pagube materiale.


CITEȘTE ȘI: În caz de cutremur puternic, trei sferturi dintre români ar fi afectați. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență recunoaște lipsa echipamentelor de intervenție. Arafat: Impactul în Bucureşti o să fie rău


Potrivit agenției americane United States Geological Survey (USGS), seismul s-a produs la șapte kilometri vest de comuna Nereju, județul Vrancea, la o adâncime de 88,3 kilometri, informează Agerpres.

În luna septembrie, în România au avut loc peste 25 de cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2,5 și 4,3 grade pe scara Richter.

În 2015, cel mai puternic seism a avut magnitudinea de 4,9 grade pe scara Richter și s-a înregistrat în data de 29 martie, în județul Buzău.

Potrivit datelor INFP, cea mai importantă mișcare tectonică din România în ultimii ani a fost înregistrată în anul 2014, pe 22 noiembrie, când s-a produs un cutremur de 5,7 grade pe scara Richter, acesta fiind resimțit și la București.

Cele mai puternice cutremure din ultimii doi ani

 

Cea mai importantă mișcare tectonică din România în ultimii ani a fost înregistrată la 22 noiembrie 2014, când s-a produs un cutremur de 5,7 grade pe Richter resimțit și la București, potrivit Agerpres.

8 septembrie 2016 — un seism cu magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter s-a produs la ora 20.03, în județul Vrancea, zona seismică Vrancea, la o adâncime de 139 de kilometri, iar orașele cele mai apropiate de epicentru au fost Covasna (34 km), Târgu Secuiesc (47 km), Focșani (51 km), Râmnicu Sărat (52 km) și Mărășești (59 km).

1 septembrie 2016 — un cutremur cu magnitudinea de 4,3 grade pe scara Richter s-a produs la ora 10.49, în județul Covasna, zona seismică Vrancea, la o adâncime de 143 de kilometri.

4 august 2016 — un cutremur cu magnitudinea de 4,4 grade pe scara Richter s-a produs, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la ora 13.54. Seismul s-a produs la o adâncime de 138 de kilometri iar orașele apropiate de epicentru au fost Covasna (43 km), Râmnicu Sărat (44 km), Focșani (51 km), Buzău (53 km) și Târgu Secuiesc (57 km).

18 martie 2016 — un cutremur cu magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter s-a produs, la ora 9.47, în zona seismică Vrancea, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului. Seismul s-a produs la o adâncime de 140 de kilometri și nu a fost resimțit la București.

1 martie 2016 — un cutremur cu magnitudinea de 4 grade pe scara Richter s-a produs, la ora 13.06, în județul Vrancea, zona seismică Vrancea, la o adâncime de 66 de kilometri.

7 ianuarie 2016 — un seism cu magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter s-a produs, la ora 4.28, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la o adâncime de 117 kilometri, iar localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost Covasna (38 kilometri), Vălenii de Munte (43 kilometri), Săcele (48 kilometri), Târgu Secuiesc (54 kilometri) și Sfântu Gheorghe (55 kilometri).

29 decembrie 2015 — un cutremur cu magnitudinea de 4,2 grade pe scara Richter, a avut loc la ora 20.56, în zona seismică Făgăraș-Câmpulung, județul Vâlcea, la o adâncime de doi kilometri. Localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost Cisnădie (28 km), Sibiu (38 km), Râmnicu Vâlcea (43 km), Victoria (51 km) și Curtea de Argeș (55 km).

16 decembrie 2015 — s-a produs un seism cu magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter, la ora 22.27, în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 138 km.

29 noiembrie 2015 — a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 4,4 grade pe scara Richter, la ora 23.28, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, la o adâncime de 125 km, iar localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost Focșani (39 km), Covasna (42 km), Mărășești (46 km), Râmnicu Sărat (48 km) și Târgu Secuiesc (52 km).

7 octombrie 2015 — un seism cu magnitudinea de 4,4 grade pe scara Richter s-a produs în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, la ora 12.25, la o adâncime de 150 km, iar localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost Focșani (24 km), Mărășești (30 km), Tecuci (43 km), Râmnicu Sărat (43 km) și Adjud (45 km).

29 septembrie 2015 — un seism cu magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter, s-a produs în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, la ora 18.53, la o adâncime de 121 km. Orașele cele mai apropiate de epicentru au fost Focșani (36 km), Mărășești (42 km), Covasna (46 km), Râmnicu Sărat (46 km) și Adjud (55 km).

14 iulie 2015 — a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 4,2 grade pe scara Richter, la ora 2.35, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la o adâncime de 147 km. Cele mai apropiate localități de epicentru au fost Covasna (30 km), Târgu Secuiesc (44 km), Sfântu Gheorghe (56 km), Râmnicu Sărat (57 km), Focșani (58 km).

5 iulie 2015 — un cutremur cu magnitudinea de 4 grade pe scara Richter s-a produs la ora 17.26, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, la o adâncime de 132 km, iar localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost Covasna (41 km), Focșani (42 km), Râmnicu Sărat (48 km), Mărășești (49 km) și Târgu Secuiesc (51 km).

30 iunie 2015 — s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 4 grade pe scara Richter, la ora 1.20, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea. Seismul a avut loc la suprafață, la o adâncime de 21 km, iar localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost Adjud (8 km), Mărășești (18 km), Tecuci (28 km), Focșani (37 km) și Onești (39 km).

29 martie 2015 — la această dată s-a produs cel mai mare seism din anul 2015. Cu o magnitudine de 4,9 grade pe scara Richter. Acesta s-a produs la ora 2.44, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la o adâncime de 141 km, iar localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost Covasna (34 km), Târgu Secuiesc (49 km), Râmnicu Sărat (54 km), Focșani (57 km), Vălenii de Munte (59 km). Cutremurul a fost resimțit și la București.

16 martie 2015 — un cutremur cu magnitudinea de 4,6 grade pe scara Richter s-a produs la ora 17.49, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la o adâncime de 115 km. Cele mai apropiate localități de epicentrul cutremurului au fost: Covasna (30 km), Târgu Secuiesc (44 km), Sfântu Gheorghe (56 km), Râmnicu Sărat (57 km) și Focșani (58 km). A fost resimțit și la București.

27 februarie 2015 — un seism cu magnitudinea de 4,2 grade pe scara Richter s-a produs la ora 8.11, în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 129 km. Localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost Focșani (40 km), Covasna (41 km), Mărășești (46 km), Râmnicu Sărat (49 km) și Târgu Secuiesc (51 km).

21 februarie 2015 — s-a produs un cutremur de 4,2 grade pe scara Richter la ora locală 21.10, în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 143 km și la aproximativ 39 km sud-est de orașul Covasna.

24 ianuarie 2015 — un cutremur cu magnitudinea de 4,6 grade pe scara Richter s-a produs la ora 9.55, în zona seismică Vrancea, în județul Vrancea. Seismul s-a produs la o adâncime de 100 km, iar localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost Covasna (30 km), Târgu Secuiesc (41 km), Focșani (51 km), Mărășești (55 km) și Târgu Ocna (57 km).

14 ianuarie 2015 — a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter la ora 5.10, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la o adâncime de 145 km. Localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost Covasna (36 km), Vălenii de Munte (47 km), Săcele (50 km), Târgu Secuiesc (52 km) și Sfântu Gheorghe (55 km).

12 ianuarie 2015 — un cutremur cu magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter s-a produs la ora 8.08, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, la o adâncime de 17 km. Localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost Râmnicu Sărat (17 km), Focșani (22 km), Mărășești (42 km), Tecuci (48 km) și Buzău (48 km).

4 ianuarie 2015 — un seism cu magnitudinea de 4,3 grade pe scara Richter s-a produs la ora 21.40, în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 140 km, cu epicentrul în județul Buzău, la 33 km de Covasna, 49 km de Târgu Secuiesc și 50 km de Săcele.

3 ianuarie 2015 — un seism de 4,2 grade pe scara Richter s-a produs în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 70 km, iar orașele cele mai apropiate de epicentrul seismului au fost Focșani (39 km), Covasna (41 km), Mărășești (42 km), Târgu Secuiesc (49 km) și Adjud (51 km). Seismul a fost urmat de un altul de 3,9 grade pe scara Richter, care a avut loc la ora 12.08, la o adâncime de 138 km, în zona seismică Vrancea, județul Buzău.

 

 

 

 

Cele mai citite

Efectul Schengen: Prețurile locuințelor din zonele de graniță explodează

Intrarea României în spațiul Schengen cu frontierele terestre, de la 1 ianuarie, aduce schimbări și pe piața imobiliară, în special în zonele de graniță....

București-Ilfov, regiunea cu cel mai scăzut risc de sărăcie din Uniunea Europeană

Cele mai mari riscuri de sărăcie au fost înregistrate în regiunea ultraperiferică franceză Guyane, Calabria și Sicilia Regiunea București-Ilfov este lider european în ceea ce...

Rusia, printre liderii globali în producția criptomonedelor. Metoda de a evita sancțiunile occidentale

Într-un context economic marcat de sancțiunile occidentale, Rusia a început să utilizeze bitcoin și alte criptomonede pentru plăți internaționale. Modificările legislative recente au facilitat adoptarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă