5.9 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialCut cât contribuie giganţii europeni la FMI

Cut cât contribuie giganţii europeni la FMI

Germania, Franţa şi Marea Britanie ar urma să asigure împreună împrumuturi de circa 100 de miliarde de euro Fondului Monetar Internaţional, jumătate din finanţările de 200 de miliarde de euro propuse de liderii europeni săptămâna trecută, în timp ce 9 ţări, între care şi România, nu vor contribui la resursele FMI, informează Mediafax.

Banca centrală a Germaniei va acorda FMI cel mai mare împrumut dintre statele europene, de aproape 41 miliarde de euro, în timp ce Franţa şi Marea Britanie vor contribui fiecare cu câte 31 miliarde de euro. Contribuţii importante vor avea şi Italia, 23,1 miliarde de euro, Spania, 14,6 miliarde de euro, şi Olanda, 13,4 miliarde de euro, potrivit unui document obţinut de Wall Street Journal de la un oficial european.

Doar cinci state din afara zonei euro ar urma să împrumute FMI, potrivit planurilor liderilor europeni.Aceste state sunt Marea Britanie, Suedia (6,8 miliarde de euro), Polonia (6,3 miliarde de euro), Danemarca (5,3 miliarde de euro) şi Cehia (3,34 miliarde de euro).

România, Ungaria, Letonia, Lituania, Bulgaria, Irlanda, Grecia, Portugalia şi Estonia nu vor acorda împrumuturi Fondului. Documentul, care detaliază contribuţiile statelor membre, a fost folosit de liderii europeni la reuniunea de săptămâna trecută.

Liderii statelor UE au anunţat la sfârşitul reuniunii de săptămâna trecută că statele membre vor asigura FMI resurse suplimentare de 200 de miliarde de euro prin împrumuturi bilaterale de la băncile centrale. Trei sferturi din fonduri urmau să fie puse la dispoziţia FMI de ţările din zona euro, iar 50 de miliarde de euro de statele membre din afara uniunii monetare. În plus, liderii europeni au afirmat că aşteaptă contribuţii şi de la „comunitatea internaţională”.

Contribuţiile au fost stabilite în funcţie de cotele reale ale ţărilor la Fond în 2010, iar statele care nu au fost incluse în Planul de Tranzacţii Financiare al FMI nu vor contribui cu împrumuturi. De asemenea, Grecia, Irlanda şi Portugalia, ţări salvate cu programe financiare UE-FMI vor fi scutite de contribuţii financiare.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că România nu trebuie să participe la capitalizarea FMI, dar nu este lipsită de capacitatea de a se implica în acest sens, având posibilitatea să menţină în stand-by două miliarde euro în rezervele BNR sau să efectueze la FMI un plasament temporar în aceeaşi sumă. Nu s-a pus problema ca o ţară aflată într-un acord de asistenţă financiară cu FMI să participe la capitalizarea Fondului, a adăugat preşedintele.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă