1 C
București
miercuri, 29 ianuarie 2025
AcasăSpecialCurtea de Apel a hotarat: Patriciu ramane liber

Curtea de Apel a hotarat: Patriciu ramane liber

Judecarea recursului prin care urma sa se stabileasca daca Dinu Patriciu ramane sau nu liber s-a amanat cu o saptamana din motive procedurale. Parchetul General trebuie sa se puna de acord si sa stabileasca daca recursul in dosarul Rompetrol ii vizeaza pe Phil Stevenson, Colin Hart si Dinu Patriciu sau doar pe ultimul dintre ei.
La termenul de ieri judecatorul a observat ca este o lipsa de procedura cu cei doi americani, in conditiile in care recursul Parchetului se referea la cererea de cercetare in arest a tuturor celor trei. Reprezentantul statului a aratat ca cele doua dosare, cel referitor la Dinu Patriciu, respectiv cel referitor la cei doi americani, s-au judecat separat. Aceasta brambureala a determinat judecatorul sa ceara Parchetului sa-si precizeze pozitia in acest dosar. Astfel procurorul poate sa-si retraga recursul fata de toti cei trei sau poate sa-si mentina recursul, fapt ce implica citarea celor doi americani. In aceste conditii, sedinta de judecata din 3 aprilie (cand s-a stabilit termenul pentru cei doi americani) ar ramane fara obiect. Avocatii lui Patriciu au declarat deja ca nu vor fi de acord cu aceasta decizie, avand in vedere ca judecatoarea Maria Tripadus nu trebuia sa determine o astfel de situatie, prin admiterea in parte a cererii procurorului de preschimbare a termenelor de judecata atat pentru Dinu Patriciu, cat si pentru Stephenson si Hart.
Sosit inca de dimineata la Curtea de Apel, Dinu Patriciu a aratat, pentru a nu stiu cata oara, ca are incredere in justitie. „Nu am emotii, ma simt nevinovat. Nu este usor, dar atunci cand stii ca ai dreptate te duci cu pieptul inainte”, a declarat inainte de sedinta de judecata Patriciu. Intrebat daca ii este frica de efectul declaratiilor acuzatoare adresate presedintelui Basescu, Patriciu a replicat ca nu se asteapta la repercusiuni. „Nu cred ca ar trebui sa cantareasca pentru judecatori ultimele mele declaratii. Pentru ca una-i politica si alta-i justitia, iar eu, asa cum am spus mereu, am incredere in justitie, insa nu am incredere in cei care ma ancheteaza in acest proces politic”, a mai spus presedintele Rompetrol.
Vinovati de toata aceasta tarasenie par a fi procurorii Parchetului General. La finalul sedintei Dinu Patriciu s-a aratat increzator si s-a bucurat de gafele procurorilor. „Din greseala in greseala, spre victoria finala”, a concluzionat Patriciu.
In contrapartida, Ministerul Public, desi ar fi trebuit sa vina cu o explicatie, a preferat sa nu raspunda la telefoane.

Cele mai citite

Emmanuel Macron „o mută” pe Mona Lisa într-o cameră „specială” de la Muzeul Luvru

Mona Lisa, cel mai faimos tablou din lume, va avea propria sa cameră la Muzeul Luvru, după renovările care vor avea loc în clădirea...

Emmanuel Macron „o mută” pe Mona Lisa într-o cameră „specială” de la Muzeul Luvru

Mona Lisa, cel mai faimos tablou din lume, va avea propria sa cameră la Muzeul Luvru, după renovările care vor avea loc în clădirea...

Kim Jong Un anunță că programul nuclear al Coreei de Nord va continua „pe termen nelimitat”

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat că programul nuclear al țării sale va continua 'pe termen nelimitat', au raportat miercuri media de stat,...
Ultima oră
Pe aceeași temă