Teatrul Naţional din Timişoara va reîncepe, de la 1 octombrie, cursurile pentru cei care vor să ajungă, într-o zi, actori principali pe scena bănăţeană. Lansate în primăvara acestui an, orele de teatru au fost suspendate în perioada verii, dar vor reîncepe în această toamnă, iar înscrierile vor debuta în 1 septembrie şi vor dura până în 31 septembrie.
„Ora de teatru oferă o introducere practică în tehnicile specifice, improvizaţie, vorbire scenică şi mişcare scenică. Cursurile Orei de Teatru propun întâlniri inedite cu teatrul şi exerciţii interactive”, a declarat secretarul literar, Codruţa Popov.
Cursuri gratuite
Programul va începe în luna octombrie cu două clase, una pentru copii şi cealaltă dedicată adulţilor. „Să jucăm, să ne jucăm” este destinată celor mici, în timp ce „Ne redescoperim prin teatru” reprezintă numele cursurilor pe care le vor urma adulţii. Amândouă vor fi gratuite şi se vor ţine în fiecare sâmbătă, de la ora 11:00 pentru copii, în timp ce două ore mai târziu va fi rândul adulţilor să înveţe tainele scenei şi actoriei. Înscrierile se vor face între orele 08:00 şi 16:00 la secretariatul Teatrului Naţional din Timişoara.