Bucurestiul a fost, vreme indelungata, locomotiva progresului politic al tarii. Locuitorii Capitalei s-au dovedit, de regula, sagaci in ceea ce priveste optiunile lor politice, astfel ca din 1992 incoace au tot declarat, prin vot, metropola drept "zona interzisa" pentru PSD. Reactia era una lesne explicabila: din 1990, electoratul fusese, constant, martorul ocular al lipsei de scrupule afisate de camarila lui Ion Iliescu fata de toti cei care indrazneau sa se interpuna in calea lor catre puterea absoluta. In plus, multe din jalnicele sforarii si operatiuni – in cadrul carora banii noilor bogatasi erau plasati direct in palma sau buzunarul unor politicieni de cea mai joasa speta – s-au desfasurat mai mult sau mai putin direct sub nasul publicului bucurestean. Iar cum o parte a presei centrale se prezenta mai libera si mai alerta decat mass-media din restul tarii, interminabilele mizerii si faradelegi deveneau, fireste, din ce in ce mai greu de ascuns sub pres.
Intre timp insa, situatia s-a schimbat semnificativ: majoritatea mass-media au fost preluate tocmai de acele forte care au recurs, anterior, la metode prin excelenta primitive pentru a acumula averi uriase pe spinarea cetateanului de rand. Ca atare, judecata politica a oricarui consumator media obisnuit sa urmareasca, seara de seara, pseudoanalizele politice prezentate de o buna parte a posturilor tv va fi avut, volens-nolens, de suferit. Banalitati si calomnieri nonstop iterate pana la discreditarea totala a adversarului, eliminarea aproape completa a tuturor vocilor care ar fi putut constitui o portavoce a spiritului independent al bucurestenilor nu vor fi ramas chiar fara repercusiuni – fie ele cat de mici.
Zilele acestea, Capitala aminteste de proverbiala para malaiata, aparent pregatita sa pice in gura unui medic ipocrit care a demonstrat bucurestenilor inca de la debutul campaniei sale ca nu se sfieste sa adune in jurul sau personajele cele mai compromise din PSD. Precum un om odinioara ponderat, ajuns deziluzionat si plin de amaraciune din cauza napastelor interminabile abatute asupra sa, orasul pare a-si fi pierdut complet speranta intr-o ameliorare a sortii sale. S-ar zice ca pentru destui bucuresteni paharul s-a umplut. Metropola lor, controlata de un partid ce proclamase sus si tare schimbarea, devenea pe zi ce trece mai insuportabila.
Cati bucuresteni nu vor fi decis sa il voteze pe Oprescu in timp ce se aflau prinsi intr-unul din obisnuitele blocaje rutiere? Cati nu se vor fi simtit profund jigniti de frenezia pregatirilor demarate in ajunul Summitului NATO, intelegand ca orasul lor primea un aspect ceva mai ingrijit strict de ochii lumii, spoiala urmand sa dispara la putine zile dupa plecarea inaltilor oaspeti?
PD-L plateste, acum, pretul propriilor pacate, iar frustrarile electoratului unei capitale costa intotdeauna scump. Poate ca vina partidului trebuie privita insa dintr-o perspectiva mai larga, de oaresicare relativizare. PD-L s-a dovedit, deocamdata, un partid cu o puternica priza locala, adjudecandu-si numeroase orase mari ale tarii, pe de o parte datorita fortei masinariei sale de partid, iar pe de alta gratie abilitatii de a avansa proiecte ce vizeaza un cerc mult mai larg de cetateni decat cel restrans pe care se mai oboseste sa-l curteze PSD. La Bucuresti, pedelistii vor fi fost, eventual, coplesiti de dimensiunile crizei urbane. In plus, trebuie avut in vedere ca Traian Basescu si Adriean Videanu au fost, totusi, edili mai buni decat predecesorii lor nonpedelisti Crin Halaicu si Viorel Lis.
Flerul lui Basescu i-a permis sa aduca orasului o serie de imbunatatiri – si asta in conditiile constantei blocade PSD impotriva demersurilor sale. Din pacate, dupa 2004 Bucurestiul nu a mai intrat pe lista prioritatilor absolute ale pedistilor, desi Capitala era exemplul cel mai la indemana pentru a demonstra, concret, modul in care PD intelegea sa amelioreze viata cetatenilor – atat din Bucuresti, cat si din restul tarii. Partidul a gresit crezand ca plasarea destinelor Capitalei sangerande in mainile unui prosper om de afaceri si ocazionalele vizite prezidentiale in Piata Universitatii vor fi suficiente pentru a mentine simpatiile electoratului bucurestean.
Daca nu revin la buna lor ratiune traditionala, ma tem insa ca zilele acestea destui bucuresteni sunt pe punctul de a face un pas pe care il vor regreta cat de curand. O victorie a lui Oprescu ar echivala cu o eclipsa totala, in bezna careia Bucurestiul
s-ar zbate timp de ani buni, care ar accelera deteriorarea vietii cotidiene a locuitorilor sai si ar afecta, in ultima instanta, insusi procesul renasterii politice in plan national.
