În 2002, Polonia lansat o strategie de relansare a industriei lor chimice. Consecinţa: vânzările celei mai mari companii chimice poloneze, Azoty Tarnow, au crescut de cinci ori în doi ani, iar profitul, înaintea taxelor, a ajuns la 170 milioane de euro.
Calea poloneză de restructurare a industriei sale chimice a fost alta decât cea a industriei româneşti, aceasta presupunând că în România a existat o astfel de cale şi dacă nu cumva la noi totul s-a făcut după ureche, după pricepere, după interese politice sau după cum au cerut de-a lungul anilor FMI şi alte instituţii.
CITEŞTE ŞI: 6 mistere ale privatizării Oltchim
În 2002, guvernul polonez a adoptat ceea ce s-a numit strategia de dezvoltare a industriei chimice poloneze până în 2010. Spre deosebire de multiplele strategii elaborate la Palatul Victoria în cele mai variate domenii şi rămase cu praf pe ele prin sertare, acolo strategia în cauză chiar s-a aplicat. Sarcina implementării a revenit companiei Nafta Polska SA, companie deţinută 100% de către Ministerul Finanţelor de acolo, ea primind şi dreptul de a controla şapte companii poloneze importante.
În prima etapă, Nafta a trebuit să analizeze situaţia întreprinderilor din punct de vedere legal, economic, financiar şi aspecte de mediu. Analiza a cuprins inclusiv poziţionarea companiilor pe piaţă, luând în calcul reglementările UE, şi a dus la realizarea unui scenariu conţinând mai multe variante care dădeau soluţii privitoare la programe de dezvoltare, de restructurare a producţiei, principii de coordonare pe canalele de distribuţie, surse de finanţare, costul utilităţilor şi posibilitatea obţinerii unor ajutoare financiare de la UE. „Toate acestea ajută la alegerea metodei optime de restructurare şi, mai târziu, de privatizare”, nota în 2002 Maciej Kazimierz Gierej, preşedinte Nafta Polska.
Chimia poloneză a strâns rândurile
Ideea generală a fost că fiecare companie din sector trebuia divizată în segmente corespunzătoare fiecărui produs, apoi aceste segmente trebuiau unite în noi companii în funcţie de produsul în cauză. „Ca rezultat, competiţia între companiile din sector pe piaţa domestică va fi eliminată, iar companiile vor fi mai bine pregătite pentru competiţia cu firmele străine”, nota preşedintele Nafta. Odată aduse pe profitabilitate, companiile urmau să fie vândute.„Toate măsurile menţionate sunt destinate să atragă interesul investitorilor pentru privatizarea noilor companii, iar privatizarea trebuie strâns legată de abilitatea investitorilor de a finanţa programele de investiţii”, au considerat polonezii. Ei aveau problema că exportau semifabricate ale chimiei, iar apoi importau produsele finite ale industriei occidentale. „Industria grea chimică generează 70% din totalul producţiei chimice. O bună parte sunt exportate şi apoi readuse înapoi sub formă de produse finite. Dacă tendinţa se va inversa deficitul comercial al industriei chimice poloneze, estimat la 5,5 miliarde dolari anual, va fi balansat. Estimăm că implementarea strategiei va lua 5 ani, dar va contribui la dezvoltarea sectorului chimic şi transformarea acestuia într-o parte modernă, ce se dezvoltă rapid, a economiei noastre”, spunea şeful Nafta.
Privatizarea – nu cu orice preţ
Guvernul de la Varşovia încearcă de 15 ani să privatizeze marile sale combinate chimice. În total, nu mai puţin de 19 companii. Deşi au existat şi poveşti de succes – obţinerea preţului dorit şi creşterea companiilor după transfer, nici până astăzi procesul de privatizare nu a fost încheiat, existând posibilitatea ca unele obiective care nu au fost vândute să fie scoase la licitaţie, din nou, anul acesta. Privatizarea a fost şi continuă să fie un demers extrem de complicat, cu negocieri întinse pe ani întregi, cu multe răsturnări de situaţie şi abandonuri, proceduri întrerupte, reluate şi iar întrerupte, dar în care dominantă a fost preocuparea statului polonez şi în special a Ministerului Trezoreriei, unic acţionar al NAFTA, de a obţine cel mai bun preţ posibil şi garanţii solide că noul proprietar este serios şi va dezvolta afacerea.
De câte ori una sau ambele condiţii nu au fost îndeplinite, polonezii au preferat să amâne privatizarea, să susţină dezvoltarea şi rentabilizarea afacerii şi să o scoată din nou la vânzare, uneori şi câţiva ani mai târziu, atunci când condiţiile de piaţă promiteau un preţ mai bun şi interesul celor mai serioşi investitori. Pe scurt, au făcut-o cu calm, fără grabă, cu o viziune pe termen lung, şi au rezistat impulsului de a-şi ceda proprietăţile la preţuri de nimic sau unor companii fără expertiză sau cu finanţare dubioasă. În anii scurşi în proceduri de privatizare, companiile nu au stat cu ochii aţintiţi în sus, aşteptându-şi salvatorul, ci au continuat să se dezvolte, devenind şi mai atractive.
Studiu de caz: ZA Tarnow
Spre exemplu, este cazul combinatelor ZAK şi ZAT. Acestea au făcut obiectul unor tentative de privatizare în 2006, 2010, dar şi în prezent. În urmă cu cinci ani, după eşecul mai multor încercări de privatizare a două combinate chimice – companiile de azot Kedzierzyn (ZAK), şi ZA Tarnow (ZAT) -, NAFTA Polonia a decis să le scoată încă o dată la vânzare, însă de această dată ca parte a unui grup numit „Marea Sinteză de Chimie”, alături de alte două combinate – Zachem SA şi Sarzyna SA.
Printre firmele interesate de achiziţie s-a numărat şi compania germană PCC, participantă şi la privatizarea Oltchim. Câştigătoare iniţial, oferta PCC a fost respinsă după ce PCC a făcut obiectul unei interpelări dure în Parlament. Mai mulţi senatori au pus la îndoială, în termeni foarte duri, forţa financiară a investitorului şi capacitatea acestuia de a administra o activitate de producţie chimică. După eşecul vânzării ZAT şi ZAK, statul polonez s-a repliat, investind în continuare în modernizarea celor două combinate.
În 2008, a scos pe bursă un pachet minoritar de acţiuni de la ZAT, păstrând însă controlul asupra pachetului majoritar. Infuzia de capital a fost binevenită, ajutând compania să depăşească problemele pricinuite de lipsa de finanţare şi să se dezvolte. Cu toate acestea, NAFTA nu a renunţat la intenţiile sale de privatizare, astfel încât în 2009 a scos din nou cele două combinate la vânzare. PCC şi-a manifestat din nou interesul pentru a cumpăra cele două companii şi, din nou, din poziţia de favorit. În 2010, guvernul polonez a anunţat că, după studierea tuturor ofertelor, a început negocierea cu o singură firmă: PCC. După ce polonezii au făcut public faptul că aşteaptă ca PCC să plătească 100 milioane de euro în schimbul ZAK şi ZAT, compania germană s-a retras de la negocieri, declarând că şi-a pierdut orice interes de a mai achiziţiona companii poloneze. Astfel, în mai 2010 privatizarea celor două mari combinate a fost încă o dată blocată. Însă din nou statul polonez a refuzat să abandoneze şi, având în vedere reuşita procesului de modernizare a ZAT ca urmare a capitalizării obţinute după listarea pe bursă din 2008, a găsit o soluţie neaşteptată. ZAT a preluat pachetul majoritar de la ZAK şi a devenit cel mai mare grup petrochimic din Polonia, cu vânzări anuale de 800 milioane de euro. A abandonat Polonia ideea de a le privatiza? Nu, însă timpul care va trece până ce acest lucru se va întâmpla nu este timp pierdut. Aşa cum nu a fost nici până acum. Pe parcursul celor zece ani de când se află pe lista privatizărilor, marile combinate chimice nu doar că nu au închis porţile, dar au suferit un proces continuu de capitalizare, restructurare şi modernizare.
ZA Tarnow, al treilea producător european de îngrăşăminte
În anii scurşi, în care statul polonez a încercat să privatizeze ZAT, acesta a făcut câteva achiziţii importante care l-au dus în fruntea producătorilor europeni în domeniu. Vânzările s-au cifrat anul trecut la 7 miliarde zloţi (1,5 miliarde euro), compania este printre primii trei producători europeni de îngrăşăminte, pe locul 4 la producţia de poliamide şi a avut un profit, înainte de plata taxelor, de 770 milioane zloţi (171 milioane euro), de la 66 milioane zloţi în 2009 (rezultat înregistrat anterior achiziţionării unor companii).
Dacă la Bucureşti ofertele de cumpărare a Oltchim sunt mai degrabă unele colorate, la Varşovia ZAT nu duce lipsă de investitori, fiind chiar subiectul unor tentative de preluare ostilă.
În iunie 2012, Acron, companie rusă, a lansat o ofertă publică de achiziţionare a 41 milioane de acţiuni ZA Tarnow (64% din total), la preţul de 36 zloţi pe acţiune (328 milioane euro). Iniţiativa ruşilor a fost criticată de Ministerul polonez de Finanţe, care a spus că preluarea ar pune în pericol industria chimică poloneză şi că preţul oferit de ruşi e nesatisfăcător. La Bucureşti, Guvernul a obţinut de opt ori mai puţini bani pe Oltchim (54% din acţiuni), dar pare fericit că a găsit un aşa-zis cumpărător.
328 milioane euro au oferit ruşii polonezilor pentru 64% din acţiunile ZA Tarnow, ofertă respinsă de statul polonez. Suma este de 8 ori mai mare decât cea acceptată de Guvern pentru 54% din Oltchim.
