2 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăSpecialCum se va schimba modul de a munci

Cum se va schimba modul de a munci

Au găsit, în sfârșit, două femei care trebuie să crească patru bebeluși un echilibru între familie și muncă? Se pare că da. PowerToFly, o afacere nouă lansată pentru a găsi femeilor din toată lumea locuri de muncă în domeniul tehnologiei, în care să muncească după un program flexibil și de la distanță, tocmai asta a făcut. Cele două fondatoare au rădăcini adânci în media de știri, social media și tehnologie: Katharine Zaleski este fost director executiv al ediției digitale a Washington Post și primul editor de știri al Huffington Post; Milena Berry este fostul șef pentru tehnologie de la Avaaz.org, platforma mondială pentru donații. Femeile au aflat pe cont propriu  că nici măcar cele mai distinse cariere nu le-au scăpat  – și nici pe mii dintre colegele lor cu aspirații mari – de sentimentul că au deraiat în momentul în care au avut un copil.

Când Zaleski a devenit mamă, s-a gândit că trei luni departe de slujbă vor fi suficiente pentru ea și bebeluș, dar a aflat ulterior că a greșit. “Acasă mă urcam pe pereți. Mă gândeam: «E ca naiba. Fie trebuie să mă duc înapoi la birou pentru 10 ore pe zi, fie să renunț». Deveneam tot mai deprimată știind că aveam doar două opțiuni”.

Apoi s-a gândit: “Dacă eu am această problemă, probabil milioane de alte femei au aceeași problemă. Care este a treia cale? Femeile s-au schimbat, totuși natura muncii nu. Sunt mult mai multe femei bine pregătite decât înainte – și pot fi productive de oriunde –, totuși structura modului de a munci a rămas în alt secol”.

Între timp, Berry a luat legătura cu Zaleski pentru a-i explica ideea sa. “Mi-a spus că dă drumul acestei companii care urma să creeze o rețea alcătuită din femei bine pregătite, pe care să le plaseze în alte companii”. Zaleski știa de la Huffington Post cât de eficiente pot fi echipele răspândite în toată lumea. “Era eficient din punct de vedere al costurilor. Directorii noștri principali erau în Ucraina și Maroc. O grămadă de muncă putea fi făcută în timp ce noi dormeam, deci eram de două ori mai rapizi”. Iar Berry a lucrat de la distanță pentru Avaaz.org, având trei copii de crescut.

Zaleski a înțeles că start-up-ul pe care i-l propunea Berry putea fi un mod de a-și rezolva propriile probleme. Așa că și-au unit forțele pentru a construi o platformă care să plaseze femei din toată lumea la firme americane din domeniul tehnologiei. Site-ul a crescut cu 25% de la lansare și acum se extinde pentru slujbe din domeniul editorial în jurnalism și alte industrii.

Scopul celor două este de a schimba natura muncii pentru femei. “Nu te poți aștepta ca o femeie cu zece ani de experiență și o familie să se dezrădăcineze și să se mute în campusul tău din Silicon Valley”, a explicat Zaleski, adăugând că multe campusuri sunt construite deliberat astfel încât angajații să nu fie nevoiți să plece. Acest lucru e minunat când ai 22 de ani, dar teribil dacă ai copii mici care trebuie luați de la școală.

Așteptările sunt arhaice.  În realitate, pentru multe slujbe nu e nevoie ca munca să fie făcută între anumite ore. Iar PowerToFly consideră că muncitorii la distanță sunt așa de mulțumiți de această flexibilitate încât eficiența lor crește exponențial. Ca mamă cu copii mici, și eu îmi doream să lucrez doar pentru persoanele care înțelegeau exigențele acestei situații, așa încât înțeleg semnificația acestei motivații.

PowerToFly reprezintă deja femei din 147 de țări, lucrând cu angajatori precum Buzzfeed, Hearst și Washington Post. A angajat femei care trăiesc în Egipt, India, Iordania, Rusia și alte țări. Prima pagină a site-ului lor arată o  manageră tânără din Chile zâmbind, iar compania încearcă să înregimenteze și femei din Palestina – nu din motive ideologice, ci pentru că există foarte multe femei programator talentate acolo.

“30% din femeile din multe țări din Orientul Mijlociu au diplome universitare”, a explicat Zaleski, dar acestea nu pot adesea să obțină slujbe pe măsura pregătirii lor din cauze culturale. Cu capacitatea tehnologică a PowerToFly de a transcende barierele culturale, o femeie poate colabora la cele mai înalte niveluri cu o companie americană – chiar dacă legile locale îi interzic să conducă o mașină.

Deloc surprinzător, dat fiind un astfel de model, mulți bărbați vor să intre, de asemenea, în program. Fondatorii nu exclud o eventuală expansiune pentru a prelua această cerere. Între timp, dacă femeile încep să câștige bani buni în țări unde statutul lor legal este scăzut, aduce după sine o schimbare socială. Iar acest potențial “perturbator” al PowerToFly este vast.

Într-adevăr, platforma are șanse mari să integreze tot mai multe femei în sectorul tehnologic american și să îmbunătățească schimbul cultural. Pe măsură ce tot mai multe iordaniene, marocane, ucrainene, chiliene și femei din alte țări discută zi de zi cu persoane din SUA, “diferențele” dintre ele se vor diminua. Dar, și mai tulburător, PowerToFly ar putea submina ideea noastră de modă veche și lipsită de imaginație despre ceea ce înseamnă “muncă” și unde și când trebuie realizată.

Pe scurt, compania lui Zaleski și Berry promite să pună o presiune pozitivă asupra altor locuri de muncă. Aceasta e o veste bună pentru oricine, femeie sau bărbat, care are copii mici sau părinți în vârstă – sau care pur și simplu vrea o viață mai echilibrată. 

Naomi Wolf este activist politic și critic social care a jucat un rol important în așa-numitul „al treilea val” al feminismului și ca avocat al „feminismului puternic”, care susține că femeile trebuie să se afirme politic pentru a-și atinge scopurile. Cartea ei cea mai recentă: „Vaginul: o nouă biografie”.

Copyright: Project Syndicate, 2014.

www.project-syndicate.org

Cele mai citite

Românii, tot mai nemulțumiți de viață: Criza politică urcă pe lista principalelor temeri

Războiul din apropierea României rămâne o sursă majoră de îngrijorare pentru 24% dintre respondenți Un sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES)...

Românii, tot mai nemulțumiți de viață: Criza politică urcă pe lista principalelor temeri

Războiul din apropierea României rămâne o sursă majoră de îngrijorare pentru 24% dintre respondenți Un sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES)...
Ultima oră
Pe aceeași temă