7.1 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecialCum se negociază justiţia la Parchetul Sibiu

Cum se negociază justiţia la Parchetul Sibiu

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, miercuri seară, arestarea preventivă pentru 29 de zile a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecatoria Sibiu, Florin Apostu, şi a ofiţerului SRI Tiberiu Popescu, ambii acuzaţi de corupţie. Prim-procurorul  negocia ca la piaţă aranjarea unor cauze penale, intermediari fiind di­feriţi amici de-ai săi, printre care şi Popescu.

La vârful justiţiei nu a existat o disponibilitate reală de cooperare în privinţa reformei. Acesta este, în esenţă, unul dintre principalele reproşuri aduse României în ultimul raport al Comisiei Europene, redactat în vară. De la rezistenţă la reformă, invocată de oficialii europeni, la corupţia din vârful sistemului mai este puţin. Cât de sus puse sunt personajele care pot fi cumpărate pentru a aranja dosare o dezvăluie o anchetă a procurorilor DNA derulată la Sibiu, unde prim-procurorul Florin Apostu şi ofiţerul SRI Tiberiu Popescu puseseră la punct un sistem meschin prin care negociau actul de justiţie în euro, parfumuri şi favoruri sexuale.

Monitorizarea operativă realizată de SRI în cursul anchetei denotă totodată o maximă lejeritate, dată de poziţiile înal­te ocupate de cei doi în sistemul de justiţie, respectiv de informaţii. Ofertele se făceau cel mai adesea la telefon. Dar telefonul era interceptat. Iată un exemplu: Tiberiu Popescu: „Cât îi cer?”; Florin Apostu: „Să vedem prima dată despre ce-i vorba!”; Tiberiu Popescu: „Uită-te. Ce dracu să mai dăm bani la toţi avocaţii”. Discuţia redată mai sus viza un dosar penal în care o persoană, Ana Fleşchin, era cercetată pentru ucidere din culpă. Stenograma obţinută de RL arată că procurorul-şef nu-şi pune nici un moment problema să refuze vreun avantaj.

În ceea ce priveşte favorurile sexuale, după monitorizarea operativă făcută de SRI, DNA a descoperit faptul că un anume Virgil Neamţu i-a cerut procurorului Apostu să soluţioneze favorabil un dosar penal al unei femei, promiţându-i în schimb că ar putea întreţine relaţii sexuale cu persoana anchetată. Sistemul descoperit de DNA la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu seamănă cu cel de la Galaţi, unde problemele se rezolvau pe sticle de whisky. Acolo, DNA l-a trimis în judecată pe fostul procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, Dinu Gîlcă.

Favorurile lui Carabulea

Verificările derulate la Sibiu mai dezvăluie şi relaţia privilegiată pe care procurorul Apostu o avea cu cel mai cunoscut om de afaceri local, Ilie Carabulea, patronul holdingului Atlassib. Potrivit anchetatorilor, Florin Apostu folosea un automobil Audi A8 aflat în proprietatea societăţii Intermedia SRL din Sibiu, unde Carabulea este acţionar. La rândul ei, Intermedia achiziţionase maşina, în rate, de la Atlassib Leasing, unde Ilie Carabulea era acţionar majoritar. Procurorul Florin Apostu a declarat la audieri că el ar fi de fapt plătitorul ratelor, dar mărturia sa nu a fost considerată convingătoare. Potrivit DNA, pentru această maşină, Carabulea i-a cerut lui Apostu să vorbească cu însuşi procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, pentru a promova un recurs în interesul legii favorabil patronului Atlassib. Cum Kovesi nu i-a răspuns la telefon, Apostu a vorbit cu tatăl procurorului general, care însă i-a cerut să trimită, ca orice alt cetăţean, un memoriu la Parchetul General.

Florin Apostu i-a transmis însă lui Ilie Carabulea cu totul altceva: „Am vorbit cu românca, s-a rezolvat”. Ieri, în faţa judecătorilor Curţii Supreme, care au dezbătut propunerea de arestare a lui Florin Apostu, prim-procurorul a recunoscut că i-a transmis lui Carabulea că problema s-a rezolvat. El şi-a justificat răspunsul dat lui Ilie Carabulea prin faptul că dorea să scape de insistenţele omului de afaceri. Contactat de RL, Carabulea spune că este în relaţii de „cunoştinţă bună” cu procurorul Apostu, dar că nu l-a mituit: „Ne cunoaştem din perioada în care fata lui a fost colegă cu unul din copiii mei. Ne vedeam mai mult la şedinţele cu părinţii, dar relaţiile noastre au fost întotdeauna principiale. Nu i-am dat şpagă o maşină. Nici nu aveam cum, că eu nu sunt nici acţionar, nici administrator la Atlassib Leasing”.

„One Million” pentru procuror

Pe de altă parte, potrivit datelor din dosarul studiat de RL, pe 5 şi 19 august 2010 procurorul Apostu a primit de la ofiţerul SRI Tiberiu Popescu 400 euro şi un parfum „One Million – Paco Rabanne” în scopul rezolvării favorabile a unui dosar penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu ce avea ca obiect cercetarea unei persoane pentru mai multe infracţiuni la regimul circulaţiei. Beneficiarul „bunăvoinţei” este un anume Rareş Bârsan, apropiat al ofiţerului.  În acest sens, Apostu a sustras de la dosar mai multe documente, pe care le-a înlocuit cu altele, falsificate. Apoi a soluţionat dosarul, în numele unui procuror subordonat, într-o manieră favorabilă persoanei cercetate. Respectivul procuror, Vasile Frăsia, le-a declarat anchetatorilor că la întoarcerea din concediu a descoperit că dosarul la care lucra fusese deja închis, deşi intenţiona să îl trimită în judecată pe Bârsan.  

DISCUŢII

Negociere privind muşamalizarea unui dosar în care o femeie, Ramona R., era cercetată pentru infracţiuni la legile circulaţiei.

Virgil Neamţu: O ajutăm?

Florin Apostu: Da, sigur că da.

Neamţu Virgil Dan: O f….m, câte-o m..e.

Florin Apostu: Nu-i problemă.

Cele mai citite

Exporturile de carne tocată și salamuri crud-uscate către Marea Britanie și SUA blocate din cauza pestei porcine

Exporturile de carne tocată şi de salamuri crud-uscate către Marea Britanie şi SUA sunt blocate din cauza pestei porcine africane care încă evoluează pe...

Depozitele rezidenților au crescut cu 9,8% față de anul trecut, ajungând la 602 miliarde lei

Depozitele gospodăriilor populației au înregistrat o creștere anuală de 17,8% Depozitele rezidenților neguvernamentali au înregistrat o creștere de 1,2% în luna octombrie 2024 față de...

După S.O.S., încă un partid își declară susținerea pentru Călin Georgescu

Preşedintele AUR, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a afirmat, luni, că România are ”şansa” unui guvern şi a unui preşedinte suveranist. ”România s-a trezit!...
Ultima oră
Pe aceeași temă