16.6 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialCum se face medicină în războaiele din Irak şi Afganistan

Cum se face medicină în războaiele din Irak şi Afganistan

Lectori şi medici americani le-au vorbit medicilor constănţeni despre experienţele lor pe câmpurile de luptă.

 

În cadrul unui schimb de experienţă care a avut loc ieri la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanţa, lectori şi medici americani le-au prezentat specialiştilor români diversele cazuri de traumatologie cu care s-au confruntat pe câmpurile de luptă din Irak şi Afganistan. Evenimentul a  fost organizat în colaborare cu Direcţia pentru Sănătate Publică (DSP). În cadrul simpozionului „Traumatologia de război” au fost dezbătute teme precum leziunile traumatice produse de o explozie, neuropsihologia de război, balistica leziunilor penetrante, traumatisme abdominale şi toracice, managementul arsurilor, managementul pacientului şi managementul evacuării aeriene.

Experienţa americanilor în traumatologie

„Ceea ce facem este o promovare a schimbului de experienţă care ar trebui să aibă loc din ce în ce mai des între medici din România şi medici din alte ţări. Au fost abordate mai multe teme, cum ar fi leziunile trau­matice pe care dumnealor le‑au tratat pe front, pe câmpul din Afganistan, teme descrise pe îndelete. Vreau să le mulţumesc că sunt la Constanţa şi acesta este doar începutul. Vor mai fi astfel de schimburi de experienţă pentru că un medic cât trăieşte, învaţă, şi acest lucru se va întâmpla şi de acum încolo”, a precizat directorul DSP Constanţa, dr. Constantin Dina. Medicii americani ne-au declarat, la rândul lor, că sunt extrem de bucuroşi că au avut prilejul de a împărtăşi medicilor români din experienţa lor, acumulată pe câmpurile de luptă. De asemenea, ei au fost interesaţi să afle cum sunt trataţi pacienţii în spitalul constănţean. Medicii constănţeni au fost interesaţi să afle mai multe despre traumatismele prin împuşcare, cum sunt tratate leziunile produse de glonţ, cum sunt echipaţi şi dotaţi specialiştii şi cum îşi acordă singuri ajutor în caz de urgenţe, dar şi în ce constau pachetele de supravieţuire. „Cu siguranţă, astfel de colaborări, astfel de prilejuri de a creşte nivelul cunoştinţelor medicilor din judeţul Constanţa vor mai exista”, a adăugat directorul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanţa, dr. Dănuţ Căpăţână.   

Cele mai citite

Anchetă Liban: Dispozitivele de comunicații au fost piratate înainte de intrarea în țară

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele, staţii portabile de emisie-recepţie şi alte dispozitive de transmisie ale Hezbollah care au explodat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă